Discutam cu o prietenă din liceu, care-i de fel din Jimbolia. Pentru cine nu ştie, Jimbolia e un orăşel de graniţă cu puţin peste 10.000 de locuitori, într-o vreme faimos prin pantofii produşi acolo (otteri parcă le spunea?). Acum a rămas mai degrabă înţepenit în praful istoriei, destul de puţin modernizat şi deloc aliniat la modernitate.
Ce m-a frapat pe mine când l-am vizitat a fost numărul bicicletelor: pur şi simplu într-o zi banală de primăvară poţi număra pe străzi mai multe biciclete decât ai vedea vreodată în Timişoara la manifestările specifice (Verde pentru Biciclete). Vezi femei şi bătrâni mergând cu bicicleta la cumpărături şi la birt, dar ei sunt o minoritate: în majoritatea lor am văzut copii începând de pe la 3-4 ani şi trecând prin toate vârstele, toţi pedalând natural. Aş spune deci că populaţia activă a oraşului e foarte tânără, şi merită notat acest detaliu extrem de valoros.
Sărind din idee în idee, am ajuns la poveşti-de-altă-dată (R):
[02:56:44] D.L.: si jimbolia o avut odata cinema
[02:57:03] D.L.: si chiar era fain, dah nah, cine merge la cinema in jimbolia
[02:57:24] A.C.: mah am vazut ca aveti foarte multe persoane tinere pe-acolo
[02:57:29] A.C.: poate n-ar fi o investitie rea
Ăsta e un prim punct deschis discuţiei: mie unuia chiar mi se pare că România a trecut hopul, a trecut perioada neagră când se închideau cinematografe pe capete, acum ar fi un moment bun de a redeschide apetitul publicului. Sunteţi bineînţeles liberi să mă contraziceţi. Să vă ofer şi nişte muniţie:
[02:59:17] D.L.: persoanele alea tinere din jimbolia nu frecventeaza institutii culturale de gen cinema
[02:59:55] A.C.: .. it’s about entertainment, honey
[02:59:44] A.C.: vrei sa-mi spui ca a-l vedea pe DiCaprio urmarit prin vis de o locomotiva e cultura?[03:00:19] D.L.: vai, nu ar intelege filmu ala in veci, nu ar putea sa tina pasu cu filmu
[03:00:33] D.L.: plus, trebe sa fie capabili sa apuce sa si citeasca subtritatrea
[03:00:59] D.L.: k doar nu ai pretentii sa stie engleza
Ăsta e un al doilea punct deschis discuţiei. Eu unul pe când eram copil eram un cinema-whore, o cunoşteam pe portăreasa de la Capitol şi intrat gratis sau contra unei sume modice la foarte multe filme; evident că nu mai reţin mare lucru din ele, dar mă îndoiesc sincer că ecranul de 15” de acasă va putea vreodată să bată ecranul de cinema. Pur şi simplu priveşti altfel, te captivează mai uşor. Să nu mai spun că citeam titrările de plăcere, să nu mai spun că mă chinuiam din toţi porii să înţeleg ce dracu zic ăia în engleză ş.a.m.d.
Cred sincer că rolul cinematografului poate fi şi educativ, nu doar de entertainment. Chiar şi pentru simplul fapt că te forţează să citeşti repede şi să analizezi din zbor cele văzute, pe de altă parte constituind un bun punct de discuţie în grup după aceea. Nu spune nimeni că trebuie să căutăm metafore cinematografice prin blockbustere, dar parcă e o pâine de mâncat pentru părinţi şi profesori. La fel cum un concert Phoenix este un eveniment prin natura versurilor. Dacă aveţi răbdarea puteţi citi şi întreaga argumentaţie expusă pe-aici, dar mai de mult.
Nici măcar nu mă gândesc, când vorbesc de cinema, nici nu mă gândesc la prostii cu IMAX şi alţi draci pe pereţi. Nu dom’le, un perete sănătos şi-o pânză întinsă pe el, plus vreo 8 difuzoare mari plasate strategic. Poţi face asta şi într-o sală a casei de cultură sau de la zero, investiţia nu-mi pare imensă în raport cu beneficiile aduse comunităţii. Sigur, nu ar la standarde şi probabil publicul nu şi-ar permite să vadă toate filmele mainstream; paradoxal, ăsta ar fi un avantaj: în primul rând pentru că ar crea presiune asupra calităţii, se aduc doar chestii strict la nivelul comunităţii şi poate puţin mai sus, şi în al doilea rând chestia asta ar implica aducerea şi rularea mult mai multor filme româneşti sau străine dar necunoscute. Mai aproape de spiritul nostru şi mai departe de Hollywood. Win.
Ceea ce mă duce la ultimul punct al dezbaterii:
[02:57:57] A.C.: sau cel putin daca nu setup permanent, s-ar putea avea succes cu un festival de filme scurte
[02:58:11] A.C.: astea fac overflow acusi in timisoara, se plictiseste lumea sa tot mearga
Exact, am mai râs şi glumit pe tema asta, dar e o chestiune care se întâmplă: publicul timişorean este expus de câţiva ani unui număr de filme scurte mult peste media ţării, se pare. Noi începem să devenim selectivi, blazaţi, cu atenţia tasată. Un cinematograf improvizat într-un orăşel de provincie ar oferi nu doar un public proaspăt, ci şi un public mult mai interactiv, frust şi sincer. Metropolele şi oraşele mari obosesc, blazează, ucid spontaneitatea; în special se spune despre muzicieni şi trupe că dacă reuşesc să entuziasmeze publicul la Timişoara probabil vor reuşi oriunde altundeva. E valabil şi la restul artelor.
Nu ştiu cât din cele spuse aici au sens, dar pornind de la exemplul Jimboliei cred că am descoperit un potenţial complet subexploatat. La fel ca banda de internet care-i complet nemeritată de România în raport cu ceea ce filtrăm din ceea ce consumăm. Pur şi simplu ne batem joc de nişte oportunităţi uriaşe. Nu-i păcat?