Viaţa faţă cu programarea (1)

Haideţi să abordăm astăzi un subiect mai delicat, dacă tot e vineri, weekendul vine şi nici spor la lucru n-aveţi. Măcar să gândim dacă de lucrat nu-i loc.

Eric Berne, propunând teoria analizei tranzacţionale, propune şi un model de reprezentare pentru creierul uman (şi implicit o matrice de descifrare pentru comportamentul uman): anume că creierul nostru nu este altceva decât o maşinărie programabilă, extrem de complexă. Ce înseamnă asta în practică? Că fiecare acţiune cât de cât importantă vă este ghidată de o precondiţie, preconcepţie, presetare. Mai exact, dacă ar fi să folosim nişte tuşe grosolane, viaţa omului se împarte cam aşa:

  • copilăria naivă (0-4 ani): absorbţie; copilul înregistrează tot şi îşi copiază părinţii în toate detaliile, în special filosofia de viaţă;
  • copilăria exploratorie (5-12 ani): confruntare; contact cu societatea în miniatură, alegerea unui rol de jucat;
  • adolescenţă (13-20 ani): confruntare #2; testarea abilităţii de a balansa viaţa privată cu cerinţele şcolii;
  • maturitate (21-45 ani): ultimul tren; alegerile greşite se sedimentează, cele corecte încep să dea roade; unii nu observă asta;
  • final (46+ ani): unii ajung profesori emeriţi sau familişti fericiţi, alţii beţivi în şanţ sau zilieri fără pensie; finish.

Ce trebuie să reţineţi din chestia asta este conceptul de script (program). În lumea calculatoarelor un script reprezintă un soi de program care execută totul automat, fără intervenţia omului, în fundal, fără să disturbe funcţionarea maşinii pe care el rulează. Analogia este destul de clară. Copilul preia scriptul părinţilor de-a gata, inconştient, derivat din gesturi, intonaţii, atitudini şi mai târziu vorbe. Confruntă acest script cu lumea de afară, dacă-i molâu nu observă sau se preface că nu observă eventualele defecte, iar dacă-i puternic şi-l rescrie cumva încât să nu repete greşelile. Adolescenţa şi maturitatea nu-s decât repetiţii cu public, ultimele trenuri pentru a observa că “merg pe un drum greşit”, “am rămas fără prieteni”, “îs lefter tot timpul”, ultimele ocazii de a schimba macazul. Pe la 45 de ani se sedimentează toate astea şi scriptul funcţionează neîntrerupt până la cimitir; o explicaţie ieftină pentru nevoia de a forma cozi a bătrânilor, spre exemplu: coada reprezenta un impuls fizic (“aici se dă de mâncare”) şi un impuls social (“aici ne adunăm şi putem discuta”), şi odată fixată semnificaţia poţi construi tu câte hypermarketuri vrei, tot la coadă la alimentara îi găseşti.

O interesantă problemă teoretică este aceea a distincţiei inteligenţă/viaţă. Există viaţă fără inteligenţă, plantele nu ştiu decât să facă fotosinteză şi atât, urmând un program scris pentru ele de mii de ani; în general o fiinţă fără sistem nervos nu este mai deloc adaptabilă mediului. Invers, există inteligenţă fără viaţă, calculatoarele sunt capabile să simuleze diverse acţiuni şi să reacţioneze la diverşi stimuli din mediul simulat; nu au viaţă, nu se pot adapta (încă!) la schimbarea completă a condiţiilor de mediu, dar inteligenţă sigur au. Omenirea a programat roboţi să joace baschet primitiv, în curând vom putea simula comportamentul unui cal; nu-i aşa greu să scrii un script cu instrucţiunile de a paşte şi a fute iepe, în fond.

Întrebarea pe care literatura ne-o tot pune este dacă un calculator care simulează bine viaţa ar putea avea drepturi. Presupunând că descoperim o interfaţă şi reuşim să legăm un sistem nervos primitiv de un procesor … chestia aia e vietate sau robot? Da, sună ca-n Terminator, doar că protezele controlabile direct de către creier îs realitate. Vom ajunge şi la mici vietăţi controlabile electronic odată şi-odată; diferenţa între un cal pe pajişte şi un cal în laborator este că primului i-a făcut altcineva programarea (natura, Dumnezeu, Marele Anonim) iar pe al doilea îl putem programa noi cum vrem. Ambii cai au însă un script limitat, o înţelegere limitată asupra lumii, posibilităţi reduse de adaptare … îs la fel.

Lumea pare mai săracă dacă o vezi prin ochii sticloşi ai unui cal şi prin puful lipsit de gândire al păpădiei.

This entry was posted in (fără). Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

One Comment

  1. wtfro
    Posted October 15, 2010 at 16:57 | Permalink

    Asta doar până începe să vorbească calu’. Ăl programat.

One Trackback

Post a Comment

Your email is never published nor shared.

You may use these HTML tags and attributes <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>