Da’ de ce îl urăsc aşa, adânc, din suflet, cu spume.
Pentru că n-am decât context.
Să esplic.
Dacă ies din casă în budigăi, mă trezescu cu vecinul făcând şmeker din ochi: “coae, fain outfit“. Dacă ies în oraş cu o pălărie mai fistichie, priveşte lumea cu o moacă de “hmm yeah interesting fashion choice”. Băi fraţilor. Înţeleg că maşinile v-au decupat sufletul, pus într-un borcan şi în locul lui v-au pus un ceasornic. Pricep.
Încercaţi -nu zic să reuşiţi, da’ măcar încercaţi- să înţelegeţi că viaţa nu baleiază ca un TV tâmp între banal şi ieşit din comun. Asaltul numeric al maşinii asupra omului e fix ăsta, vede marketerul unde-i mediana şi ce stimuli obţin cel mai bun răspuns, şi targetează produsul acolo; foarte bine face, asta-i meseria lui, să ţintească şi să vândă.
Doar că nu toţi suntem vânzători, băi capre cu portbagaj ce sunteţi. Nici măcar nu ne vindem pe noi înşine, mai bine spus fix pe noi înşine nu ne vindem, idioţilor. Ştiu, vi s-a spălat creierul în 1000 de traininguri legate de profesie, CV şi alte prostii, credeţi că omul e aşa, un fel de gâză pe care o puneţi la borcan şi o clasificaţi în insectar. Aţi vrea voi, bineînţeles, nici nu mă mai întâlnesc cu lumea, compar direct e-penisul în funcţie de profilul de LinkedIn şi de numărul followerilor pe Twitter. Sigur c-aţi vrea voi.
Da’ realitatea cruntă este că dincolo de ambalaj mai e ceva. Dincolo de skillurile din CV e un om, dincolo de piercing e un boţ cu ochi care făcea în scutece cândva, dincolo de tricou se află o inimă. E uşor şi convenabil să judeci după alegerile celorlalţi, aţi vrea voi să fie aşa usor. Aţi vrea să credeţi că dacă am un telefon Nokia asta spune ceva despre mine. La fel cum aţi vrea să puteţi judeca că “aha, are Arcade Fire în listă pe Last.fm deci e hipstăr”.
Toate alea sunt valabile, desigur, la unii oameni. Şi anume la ăia de-o seamă cu voi, lepre fără viaţă. La alţii alegerile sunt aleatorii, date de o dispoziţie de moment, dar făcute cu nişte studiu depus înainte pentru a nu alege tâmpenii involuntar …şi mai ales impasibile la marketing. Serios, unii nu cumpără detergent în funcţie de reclame. Nu, nici vin pentru că “e 4 lei sticla”. Nici telefoane la ofertă. Unii chiar ocolesc raftul de căcaturi ieftine. Nu eu musai, n-am ajuns încă acolo – deşi încerc. Dar există oameni.
Problema mea cu voi, gâze fără pic de creier, este că judecaţi fix ca maşinile de calcul. Are BMW deci e cocalar, are telefon fain deci e “de bani gata”, a plecat în altă ţară deci e muist. Hai mai bine mergeţi voi şi daţi la raţe altundeva, nu vreţi? Judecăţile de genul ăsta sunt aşa, un fel de vomă intelectuală, nu vă pot suspecta de inteligenţă nicicum. Gata, aveţi contextul exterior, credeţi că aţi ghicit totul.
Unii mai au şi suflet, you know.