Însemnare scrisă în criză de timp

E uşor: se ia un concept vag, Măreţ şi Important, şi se aberează pe marginea lui.

Spre exemplu, eu, tu, noi suntem nişte protuberanţe pe luciul timpului, ca pe luciul apei. Bine, că timpul nu-i apă şi nici n-are adâncime, dar acum să nu comentăm fiecare detaliu, bine? Protuberanţe ca şi cum ar arunca cineva pietricele în apă, şi fac ele valuri câteva secunde şi dispar. Ciclul naturii în toată splendoarea lui. Să vă pun şi-o poză cu viermi?

Sau: voi ce credeţi, are Timpul timp? S-ar putea spune că are, doar el este al lui însuşi, are tot viitorul în faţă. Da’ pe de altă parte Timpul e legat de curgerea lui proprie, nu-i ca şi cum ar putea spune “ok, toată lumea încremeneşte 5 minute că-mi vine să mă piş”, este? Dacă ai fi Timpul, personificarea timpului, ai vrea să ai timp sau nu? Ai fi un fel de zeu, timpul curgând pentru toţi la fel, omniprezent şi omniscient. La ce-ţi mai trebuie şi mai mult timp?

( da’ chiar, ce urât sună omniscient ăsta .. nu puteau să se inspire de la engleji cu all-knowing? )

Da’ Timpul simte durere? Că, uite, e o lege pentru oameni că ce s-a întâmplat de mult nu mai reţii cu aceeaşi intensitate. Dacă-ţi dau o lopată în meclă te doare 3-4 zile, sigur trece până la Crăciun. No, dacă eşti Timpul şi deci ai toată eternitatea în suflet, e drept că orice durere, oricât de îndelungată, păleşte faţă cu eternitatea? Ai vrea să fii insensibil? Da’ uite că nu te poţi îndrăgosti, dacă nu te iubeşte înapoi timp de o eternitate o să-ţi pierzi iubirea. Probabil ajungi să te cuplezi cu Zeiţa Pământ sau pe-acolo.

V-aţi gândit vreodată că timpul nu-i infinit? Ştiu, aşa pare el, un fel de chestie dată, la fel ca universul infinit. Cum dracu să se oprească timpul? Doară el curge şi fără noi, imperial, inexorabil, n-are nevoie de observatori. Da’ dacă dispare universul? Entropie maximă nenicule, după Big Bang vine Big Fâs, şi se evaporă materia respectiv substanţa universului. Mai există timp în increat? Nu în neant, în increat. A fost odată un cub negru înauntrul căruia se afla Nimicul. Locul unde Timpul se oprise şi el.

Sau poate timpul nu-i infinit pentru că este şi el o resursă. O resursă prin natura lui, fiecare secundă disponibilă reprezintă scurgerea unui fluid al Zeiţei Timp. Când îmbătrâneşte ea se opreşte timpul petru noi, iar lumea se va opri … veselă şi fericită. Pe moment. Vreţi iadul? Nu vă ofer chinurile focului sau alte prostii, vă ofer timpul încremenit: ai rămas pe loc, privind la monitor, citind un blog, trăindu-ţi viaţa. Pentru totdeauna vei fi acolo, pe scaun, mama în bucătărie facând de mâncare, prietena lâncezind pe canapea, căţelul în coş la el. Şi vei fi pentru totdeauna încremenit cu privirea în monitor, fără să poţi întoarce capul spre cei dragi, ei prinvind spre tine fără te poată atinge, cu toţii împreună dar în realitate singuri cu gândurile voastre forever. Despre eternitate, cu dragoste.

Pentru mai multe lăbăreli pe tema asta, aveţi desigur câmpul de comentarii la dispoziţie.