Diverse chestii

Puzzle mortal 7 (Saw 3D)

Văzut săptămâna trecută. Pare rău după ăia 17 ron aruncaţi pe apa sâmbetei. În afară că e un horror de duzină şi că se chinuie să explice tot ce rămăsese misterios în serie .. nimic interesant. La două ore de la ieşirea din cinema uitasem jumătate din “jocuri”. Partea cu 3D e destul de bine realizată, surprinzi relieful în locuri în care nu te-ai aşteptat – dar atât. Demonstrează fix că n-are nici dracu nevoie de tehnologia asta în afara a 10 minute de efecte speciale.

Nichita Stănescu – Fiziologia poeziei

Chestia asta e un monstru editorial, oferind un număr suficient de mare de creaţii lirice ale Poetului, dar în special completând din greu cu proză. De altfel, proza este partea de rezistenţă a volumului; dacă descrierile şi părerile lui Nichita despre Icsulescu nu ne interesează prea tare, totuşi ideile filosofice şi ideile despre literatură ale aceluiaşi sunt material de studiu foarte interesant. Şi ce nu a abordat! A vorbit şi despre limbaj cu tulburătoarea lui imprecizie, şi despre matematici, şi despre iluzii sau simbolistică, despre artă şi absurd, despre mituri şi legi, muncă, puritate şi durere … avem de toate. Mie unuia mi-a răpit câteva ceasuri bune pentru citiri şi recitiri.

(date tehnice: Editura Eminescu, apărut 1990, 640 pagini)

Puzzle Mortal 3 (Saw 3)

L-am folosit ca pe un fel de catalizator: dacă mă pot uita la ăsta de la cap la coadă, pot vedea orice din categorie. În plus e un fel de vârf al seriei Saw, iar în afară de ultimul (3D) n-am mai văzut nimic. Mă voi rezuma să folosesc “episodul” 3 pe post de etalon. Dincolo de absurdul unei operaţii pe creier într-un mediu insalubru .. de fapt nu e nimic dincolo de absurd, totul e absurd în film. Şi asta mi-a plăcut enorm: chemarea către absurd.

Eşti tu, dintr-o dată în altă lume, pus faţă în faţă cu tine. “Make your choice“. Absurd care devine incredibil de concret, în măsura în care viaţa fiecărui protagonist devenise ea însăşi o excursie spre absurd, spre negare, spre ascundere. Acum nu mai e loc de fugă. “I want to play a  game“.

Fight Club

Ştiu, şi ăsta e vechi. Recunosc sincer că din pricina scenei cu arsura chimică am evitat să-l văd multă vreme, plus că mai niciodată n-am răbdare. Nu-mi pare rău că l-am văzut, doar că mi se pare way overrated. Toată alegoria cu personalitatea dublă şi descărcarea pulsiunilor mi se pare bine realizată, însă restul cu Project Mayhem şi distrugerea băncilor e .. fuşărit. E de o naivitate cruntă finalul, să crezi că distrugerea câtorva clădiri poate face mare lucru.

Da’ în fine, e un punct de referinţă în filmografie, pot spune been there done that fără să-mi pară rău după cele 2 ore cheltuite.

Mugur Isărescu – Reflexii economice

Ştiaţi că nenea Isărescu a scris un fel de cronică a primilor 11 ani de economie liberă? E o serie întreagă de cărţi, eu unul am apucat să arunc un ochi prin primele 3 volume – recunoxc cinstit, la un moment dat m-a pierdut între termeni economici, rata scontului, tehnici de control a monedei şi altele. Dar dincolo de asta e interesant de citit şi urmărit cum povestea leului românesc reflectă societatea românească, şi mai ales cu cât respect poate vorbi omul despre bani: nu el îi învârte sau manevrează după bunul plac, ci instituţia lui face tot posibilul spre a corija tâmpeniile politicienilor dublate de tâmpeniile populaţiei.

Plus că are şi vag talent literar, răzbate din spatele cifrelor seci.

Kill Bill 1

Nu. Poate-s eu croit dintr-un material mai ciudat, da’ la filmul ăsta n-am reuşit să mă uit de la cap la coadă. La prima încercare am rezistat 20 de minute, la a doua 40. Prea aleatoriu, prea eterogen, într-un stil cu care nu reuşesc deloc să mă înţeleg.

Cine ştie, poate a treia oară va fi cu noroc.