Nu-s genul care citeşte poezie constant, nici măcar din când în când. Dimpotrivă, trebuie să dai cu poezia după mine şi să mă lovească pe neaşteptate ca să aibă ceva efect.
Long story short, cam asta m-a lovit pe mine recent:
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi staţi că n-am încheiat.
Lupta vieţii
Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.
Pentru că it’s that time of the year again.
Aş mai spune ceva aici, da’ … pula mea. Vă prindeţi voi.