Calitatea vieţii

Unul din avantajele unui blog este că ţine minte. Aşa-i făcut, o maşinărie astfel alcătuită încât să noteze cu acurateţe ce-a spus unul şi ce i-au răspuns alţii. Uneori se dovedeşte folositor imediat, alteori ideilor le trebuie timp să fie observate şi absorbite. Maşinăriilor nu le pasă, ele torc mai departe aşteptând omul să înţeleagă câte ceva. E bine.

( Ce-are asta a face cu calitatea vieţii? Nimic. E un preambul disparat, aşa am auzit io că se face. )

Spuneam mai demult, în subsolul unui articol despre căpşunari:

… are măcar potenţial, face bani, dacă-i chiar bou şi-i risipeşte aiurea e deja altă mâncare de peşte. Şi măcar dacă-i trimite mă-sii 50 de euro lunar pe lângă pensie şi deja e mai bine. Totuşi, hai să fim serioşi 5 minute, cei de pe Cocalari îs excepţiile .. o bună parte din căpşunari au folosit banii pentru a-şi îmbunătăţi viaţa lor şi a familiilor.

Da, este o generalizare, n-am nici o statistică să dovedesc că ce spun este corect. M-am repezit ochiometric. Un comentator identificat drept Critic mi-a servit-o înapoi:

da, si-a pus ‘kombina’ in fundul curtii si suna manele.ionel cu vaca la pascut stie ca viata e grea, ca tataie spune ca scoala nu e buna, ca mami spala wc-uri in italia, da viata e dulce la dedicatie pentru sefu de la gutza.

( Puţin cam din topor după gustul meu, dar astăzi fondul îl discut şi nu forma. Stai, tocmai am discutat-o. Futu-i! )

N-am prea înţeles cine şi-a cumpărat combină, să presupunem că şi-a cumpărat-o fix căpşunarul întors acasă. Sau fiu-su, nu contează.

De ce-i un lucru rău că cineva şi-a cheltuit banii pentru a cumpăra o combină muzicală? Păi pentru că vorbim despre oameni săraci care probabil ar fi avut nevoie de apă curentă înainte de combină. Sau de gaz metan în loc de butelie. Puteau să-şi izoleze termic casa. Sigur – nu doar cu banii de combină, dar prindeţi voi ideea. Sunt oameni care-s proşti şi acum au motive să-şi manifeste prostia. Unu’ mai prost ca altu’ în satul ăla, bag de seamă. Dar dacă-şi lua combină şi asculta Bach? Şi apoi îl izgoneau restu’ dintre ei că îi zărghit? A, păi nu ne pasă, e dramă deci se descurcă el. Doar când e fericit atunci trebuie plesnit peste mână.

Ca de obicei io-s cu părerea la capătul opus. Dacă omul avem chef de boxe înseamnă că alea au fost cea mai bună alegere a lui la momentul respectiv. Nu există nici o scală absolută pe care să judecăm alegerile altora, măcar atâta lucru am învăţat din modernism. Da, poate i-ar fi folosit căldura şi gazul mai mult decât muzica. Asta obiectiv, dar subiectiv? Păi subiectiv omul avea nevoie să fie în rând cu alţii sau mai tare ca alţii, aşa că a luat boxe. Se simte mai bine? Se simte. Atâââât.

Ca să fiu complet sincer, eu unul din primele 6 salarii mi-am luat numa’ tâmpenii care mi-au ieşit din uz în mai puţin de un an. Cameră foto în loc de pantofi, spre exemplu. Un prieten şi-a luat dvd-player din primul salariu, deşi putea la fel de bine să-şi înnoiască garderoba. De altfel psihologii recomandă părinţilor să le dea copiilor bani de buzunar – riscaţi o presupunere? Eu zic că pentru a le da timp acestora să facă alegerile greşite şi-n bani ca şi-n dragoste, începând cu adolescenţa.

Revenind: suntem un popor sărac. Nu neapărat în sensul strict al termenului, ci mai ales mental. Părinţii noştri au crescut cu un număr foarte mic de obiecte asupra cărora să îşi verse imaginaţia şi pe care să le tranzacţioneze. Lucrul ăsta se şi vede în apăsarea cu care sunt privite posesiunile: ca un fel de flamură, un steag arborat sus de tot şi ţipând din toţi rărunchii “ACEST OM ARE BANI”. Vă întrebaţi de ce un băţ de post de căluţ creează mai multe nostalgii decât un trenuleţ electric? Păi pentru că cel ce-a crescut cu băţul a fost sculptat mental să-i şi ajungă atâta lucru. Noi nu mai concepem să trăim fără apă caldă, în schimb.

Ce au toate astea a face cu calitatea vieţii?

Păi spre exemplu un om care se bucură sincer că a reuşit să-şi tragă boxe este mai fericit decât intelectualul care oftează tragic c-ar vrea o Românie ca-n Austria, de parcă problemele României apasă pe umerii fiecărei moluşte de 25 de ani! De ce-i mai bine să-ţi cumperi maşină de spălat în loc de TV cu plasmă? Speli rufe cu mai puţin efort, dar .. tot efort este. Când vrei să te relaxezi la ce uiţi? La porno pe monitorul CRT? De ce-i mai bine să-ţi iei maşină decât să-ţi redecorezi casa? Faci mai puţin pe drumul spre muncă… Vii apoi acasă şi te seacă griul zugrăvelii vechi în comparaţie cu albul biroului.

Toţi putem fi experţi în “ar fi fost mai bine să faci asta”. Ce nu putem face este să fim în pielea celuilalt şi să-l înţelgem. Greu este să ne oprim şi să-l privim pe omul de lângă noi în ochi, întrebându-l simplu dacă e sigur că asta a vrut. Dacă asta a vrut atunci pace bună, sănătatea mentală e mult mai de preţ decât un cuptor cu microunde în plus. Calitatea vieţii nu reiese decât din lucrurile pe care suntem capabili să le înţelegem şi apreciem. Lucrurile simple dacă nu-i educată mintea. În nici un caz banii, banii sunt buni să fie acolo după ce ai parte de oameni.

Unii nu vor o Românie ca afară, nu dacă asta implică renunţarea la plăcerile simple ale vieţii. Pe mine unul m-a impresionat experienţa lui Sam:

I remember the first time it truly struck me, as I sat at a picnic table with some friends many years ago, looking at the vast spread of insanely delicious vegetables, meat, cheese and bread, all of it fresh, local and naturally free of chemicals and genetic mutations.

As I calculated in my mind what it would cost me to duplicate such a meal in the United States, tears rolled down my cheeks. Not only would it cost me a ton of money but acquiring it all would take at least a whole day, if not more, to even accomplish. Even when money’s no option, it’s hard to find even where to buy some things.

Acum mulţi ani am mers în vizită la o prietenă de-a bunică-mii. Femeie în vârstă, pensionară, locuind cu fata ei în casă, dârdâind de frig şi mâncând peste iarnă supă de cartofi lungită cu apă chioră. Nu se plângea de condiţii, văzuse mai rău, doar se bucura că-şi are fata lângă ea. O vecină de-a bunicii era ingineră, copilul ei a crescut cu legume peste săptămână şi cu carne mai degrabă duminca, când avea timp ea să gătească. Cumva el a aterizat în adolescenţă fără sechele.

Vă este ciudă că nu avem şi noi Taco Bell şi Burger King şi alte lanţuri fast food? Mie nu. Ultima oară când am mâncat de la McDonalds mi s-a făcut rău. În schimb tonetele Agil prepară cu aceeaşi viteză pleskaviţa şi hamburgeri, folosind carne din producţia proprie, proaspătă. De ce nu vrei să mănânci de la Mec, bă? Aşa e viaţa dincolo! O fi, da’ mâncarea şi sentimentele parcă-s mai bune fără tehnologizare.

Tehnologia nu rezolvă decât problemele care-i chemată să le rezolve. Sigur, dacă aveţi nevoie să comunicaţi cu altcineva fără a depinde de prezenţa unui telefon public atunci aveţi nevoie de un telefon mobil. Dar dacă nu doriţi să vorbiţi cu cineva (spre exemplu, rudele) atunci nici o formă de comunicare nu vă foloseşte. Dacă aveţi nevoie să spălaţi rufele repede şi fără dureri aveţi nevoie de o maşină de spălat automată. Degeaba o aveţi dacă n-aveţi nevoie să spălaţi decât rufele proprii la paştele cailor, fiind o persoană care trăieşte ca un pustnic. Degeaba aveţi curent electric dacă nu-l folosiţi astfel încât la finalul zilei să fiţi măcar puţin fericit. Cum era viaţa înainte de internet şi aeroterme? Pozele voastre din copilărie spun că era frumoasă şi atunci.

Puterea tehnologiei nu stă în ea însăşi. Puterea ei stă în aceea de a funcţiona bine, fără erori şi fără întreruperi, astfel încât să ne redea timpul de care avem atâta nevoie pentru a-l petrece cu alţii. Fără oameni degeaba ai timp. Fără prieteni şi intimitate nu eşti decât o pată pe cerul întunecat al veşniciei. Asta-i calitatea vieţii – accesibilitatea mâncării proaspete, aerul curat, verdeaţa şi prietenii. Poate nu erau proşti europenii ăia care ne impun spaţiu verde în oraşe…

Vreţi o Românie mai bună? Încetaţi cu smiorcăiala despre salariile nemţilor şi asigurările englezilor. Începeţi să daţi afară încet-încet din viaţa personală minciuna şi favoritismele, interesele şi furturile, laşitatea şi ascunzişurile. Nu doar ale dumneavoastră personale, ci şi ale apropiaţilor. Nu investiţi în oameni care nu sunt capabili să accepte adevărul, încercaţi să fiţi îngăduitor cu oamenii care încearcă să vă transmită adevărul.

Ţineţi minte că oricine poate greşi, dar nimeni nu-i de iertat dacă stăruie în greşeală. Lipsurile şi scăderile altora v-au poate influenţat, dar ele sunt în trecut. O notă greşită de Paganini se pierde între miile de note reuşite. Şi chiar nu-şi permite nimeni să judece dacă după un concert reuşit muzicianul cheltuie banii pe curve sau pe ciubote. Cel puţin nu oamenii care înţeleg ce-i aia respect. Nu persistaţi în greşeală, dar mulţumiţi celui care vă atrage atenţia asupra ei.

Un grup de oameni ce respectă libertatea de a greşi vă va satisface infinit mai mult decât unul dedicat unei ierarhii indiferent de care. Undeva, cândva, grupurile acestea de oameni liberi se vor suprapune şi vor forma acea masă critică necesară unei alte direcţii.

Istoria aşteaptă, purcedeţi.

~~~~

P.S. Da, realizez că am început să scriu pe o temă şi am deraiat înspre alta, schimbând şi registrul pe drum. Asta e.