Contextualizare pe internet

A fost odată anul 1990, când internetul era compus din munţi întregi de text coerent, parcelat frumos prin linkuri şi nume de domenii. Era clar, dacă spuneai că te dai pe net era clar că citeşti ceva ce te interesează, altfel nu ţi-ai fi pierdut timpul. De atunci au trecut peste noi multe invenţii: mesageria instant, indexarea saiturilor de către motoare de căutare, schimbul de fişiere peer-to-peer, adăugarea unei componente “sociale” internetului, şi aşa mai departe. Despre ultimul aspect vreau să discutăm puţin.

Pornesc de la un exemplu: vă pot indica cel puţin doi blogeri care folosesc hash-taguri în titlul articolelor de pe blog (1, 2). Ei bine, să explicăm primă dată ce-i aceea un haş-tag; haş-tagul a fost inventat de Twitter pentru a putea urmări mai uşor un subiect. Un grup se pune de acord asupra unui cuvânt-cheie şi-l foloseşte pe acela – adăugând simbolul “#” în faţă Twitter oferă şi posibilitatea de a căuta instant cine ce a mai spus pe subiect. Spre exemplu toţi oamenii care vizionează Inception vor scrie despre asta adăugând eticheta (tag) #DiCaprio #Inception la fiecare mesaj scris.

Mbun, deci e ceva folositor în cadrul precis al unui website. Dacă scrii #timisoara pe Twitter obţii ce s-a spus despre asta recent. Pe Facebook însă n-are nici un sens să foloseşti hash-tags din moment ce ele nu sunt un concept recunoscut pe acel site. Nici platforma WordPress a blogurilor nu recunoaşte hash-tags, deci .. mna. Nu vreau să supăr, dar utilizarea exemplificată mai sus nu denotă decât o vagă confuzie şi o slabă interiorizare a mecanismelor de funcţionare. În nici un caz vreo superioritate.

Un al doilea exemplu ne porneşte tot de pe Twitter. Probabil ştiţi că acolo fiecare om are un nume de utilizator, iar indicarea lui se face prin prefixarea lui cu simbolul “@”. Prin urmare, dacă spun că

@blegu19985 este bou!

înseamnă nu că m-aş adresa lui blegu’ ci doar că spun ceva despre el. Totuşi se ridică o confuzie datorată simbolului “@” şi sensului său de către/la; pot la fel de bine spune şi în adresare directă

@blegu19985 eşti bou!

Diferenţa este subtilă şi umbrită de faptul că în ambele cazuri mă adresez la (@). Prin urmare, a apărut moda de a discuta pe orice alte platforme adresându-ne unii altora cu acest at:

@Andrei Am mai zis eu pe aici, ca si la mine e boala cu insomnia [sursa]

Apropo de sursa de faţă, mai avem încă un exemplu de greş (fail), deşi presupun că se vrea un fel de insider joke sau ceva:

#truestory, prietene [comentariu pe un blog]

Sigur, există şi cealaltă faţă a chestiunii: Youtube a implementat un mecanism de subliniere a numelor bazat pe acest “@”, iată că aspectul ăsta al Twitter s-a propagat. Posibil să vedem şi în WordPress aşa ceva, dacă se va dovedi că e mai uşor de urmărit decât threaded comments. Vom vedea.

Tot vorbind despre contextualizare, poate vă sunt familiare articolele Marietei Varga. Spre exemplu a avut unul mai demult despre cobai, nimic de reproşat la capitolul conţinut; însă articolul este întemeiat pe referinţa la 3 chestiuni antedatate şi asupra cărora nu ni se dă nici un fel de documentaţie. Practic, cine n-a prins “certurile” alea la vremea lor n-are acum nici o şansă de a pricepe despre ce naiba vorbeşte ea acolo; nu cred că era greu de dat un link. Mai ales că subiectele de articol pot izvorî literalmente de oriunde – forumuri, facebook, twitter, messenger – şi de pe orice canal de comunicaţie .. mie unuia mi se pare că devine din ce în ce mai important să precizăm de unde încep lucrurile, să oferim o fundamentare.

Astea nu-s chestiuni importante, doar zgârie vag pe creier când le vezi. Cred că depinde pur şi simplu de cât de clar doreşti să adresezi un mesaj, până la urmă .. şi dacă vreţi o concluzie mai dramatică vă scrieţi singuri una. Eu doar bâzâiam pe-aici :)