Probabil lucrurile astea vi se întâmplă şi vouă ..
Prima şi cea mai evidentă chestie se referă la aşteptarea unui banal autobuz (tramvai, firobuz). Aştepţi, te enervezi că nu mai vine dracului, dai să pleci pe jos; la 5 secunde după, auzi frânele vehiculului care intră în staţie … Ei, aici chestia este simplă, nimic supranatural, nimic care să mă facă măcar să ridic sprâncenele: orice transportator are un interval de succedare pentru vehicule, tu aşteptând în staţie nu faci decât să cedezi prea devreme. N-are de ce să te mire că a venit maşina fix când plecai tu.
În schimb, mie mi se întâmplă să discut cu diverse persoane şi să mă aud pe mine însumi. Nu râdeţi, de obicei nu conştientizaţi că vorbiţi. Mă aud şi se defazează realitatea cu câteva sutimi de secundă, pe un plan sunt eu vorbind despre ai’ dracu taximetrişti, iar pe alt plan sunt tot eu amintindu-mi o discuţie similară dacă nu identică purtată cu altcineva sau altcândva. Uneori realitatea pare a fi un fel de film derulat a doua oară pe fast forward. E un simplu deja-vu, dar enervant.
Pe acelaşi palier cu aşteptarea transportului se află şi aşteptarea după o persoană. Să zicem că vreau să vorbesc cu Icsulescu o chestie, Icsulescu presupunându-se a fi la calculator; nu-mi răspunde, după ceva vreme îi spun unui terţ Ygrecescu că “uite ce enervant e ăsta”. Nu trec 5 minute, uneori sunt doar 30 de secunde până apare Icsulescu întrebând nonşalant dacă mai am nevoie de el. Cum dracu?! Similar, am nevoie de un Icsulescu să intre online, fără să ştiu care mama dracu’ îi este programul; întreb într-o doară despre el/ea pe altcineva, în 20 de minute ghici cine apare online? Icsulescu! Chestia merge mai departe cu persoane pe care nu le-am văzut de 5 ani şi care mă adaugă pe messenger după ce găsesc din greşeală o poză de-a lor, etc etc.
Mie unuia mi se pare normal şi firesc, în limitele arbitrarului. Da’ totuşi, aud că altora nu li se întâmplă d-astea, deci .. supunem scrutinului public.
Si mie mi se intampla ceva asemanator, in sensul ca am “puterea” sa anticipez raspunsul interlocutorului. E foarte ciudat…
Nu ti se intampla doar tie, cred ca fiecare are astfel de momente. Unii le sesizeaza si le tin minte, altii nu.
In urma cu 21 de ani ( acu’ am 38) coboram pentru prima oara din tren intr-un orasel din Baragan cu un grup de prieteni care erau decolo. In momentul cand am pus piciorul pe pamant , am avut o “ceata” in fata si mi-a aparut intregul traseu pana la locul unde vroiam si trebuia sa ajungem: le-am spus partenerilor de drum foarte multe detalii legate despre cladirile pe langa care urma sa trecem sau oameni din drumul ce urma sa-l parcurgem.Am mers pana la destinatie, toti, si toti am ramas cateva ore bune …impresionati.Dupa putin timp a inceput revolutia contra lui Ceausescu…
Asta-i tot. Eu nu mai fusesem acolo niciciodata si ei stiau asta.
Ma gandesc cateodata de ce nu m-i s-a mai repetat asta in anii care au urmat, si mi-am dat un raspuns:eram inca “pur”, nu facusem nimic” rau” . (nu legati intamplarea de mea de revolutie, va rog)
Aş spune ceva, dar nu prea ma ce adăuga aici.
Mulţumesc pentru contribuţie :)