Omul-carte

Dacă vă amintiţi, am scris mai demult despre un film coreean, Baramnan Gajok. Printre replici am redescoperit o înşiruire care cred că se vrea povestea unei piese de teatru:

All the books were set on fire
So, he set out alone to seek a village with books
But there were no books in the village
Instead, the villagers became the books
One was Machiavelli’s “The Prince”
Another, Beckett’s “Waiting for Godot”
Twins who were “Pride and
Prejudice” part I and II
The protagonist memorized an entire volume
and became the book itself
He would recite the book if someone wanted to read it

In the last scene,
an old man on his deathbed with a little boy by his side
The old man recites a line from “Crime and Punishment”,
and the little boy repeats after him
Upon finishing a line, another one would follow
The old man bequeathed his book to the little boy
Heavy snow is falling
as the little boy is reciting the entire book
The old man lies dead next to him.

O traducere vulgară ar suna cam aşa:

… toată cărţile fuseseră arse în sat
Omul căută la toată lumea,
Nimeni nu mai avea nimic.
În schimb, oamenii se făcuseră cărţi;
Unul era Prinţul de Machiavelli,
Altul “Aşteptându-l pe Godot” de Beckett
Iar gemenii făceau volume
Din “Mândrie şi prejudecată”
Protagonistul însuşi învăţă un volum întreg
Şi deveni carte;
O recita bucuros când i-o cerea cineva.

În scena finală
Un bătrân pe patul de moarte cu un băieţel la capu-i
Recită câte o bucăţică din “Crimă şi pedeasă”
Iar copilul repetă după el
Parte cu parte el rosteşte cartea-ntreagă
Ninge puternic
Iar copilaşul redă ce-a învăţat
Moşul e mort în pat.

Vă place ideea? Mie da, mai ales prin prisma întrebărilor care încep să mi se învolbureze în minte.

a) Ce carte aţi alege să deveniţi? Ce carte v-ar plăcea să recitaţi din nou şi din nou şi din nou?

Eu unul aş alege La Medeleni a lui Ionel Teodoreanu, toate 3 volumele. Mi-au încântat copilăria şi reprezintă acel spirit dulce-amărui al inocenţei confruntată cu drama creşterii. Nu ştiu, parcă-s şi eu un Dănuţ undeva în colţul sufletului … personajul pierde tot, pierde pe Olguţa, pe părinţi, moşia strămoşească şi tot ce îl lega de ea … dă totul pe nimic. Trece prin strâmtoarea vieţii, care-i este şi singura care spre înainte, din păcate sau din fericire :-?

b) Considerând că nu se mai pot tipări cărţi vreodată, vieţile diverşilor oameni devin ele însele legende, epopei şi drame recitate. Viaţa dumneavoastră ce aţi dori să fie? Poveste de dragoste, roman de aventuri, carte de filosofie?

Eu unul aş vrea să fie jurnal de călătorie. Pentru că.

c) Cât de departe aţi merge pentru cuvântul scris? Consideraţi că sunteţi acum 4-5 secole, există încă dansuri şi muzică şi cântări şi povestiri şi toate cele, doar scriitură nu. Cât de tare v-ar lipsi?

Cred că-i singura întrebare la care nu ştiu a răspunde încă.

d) Dacă v-aţi transforma ACUM în carte, câte pagini ar avea şi ce ar fi?

Eu unul aş fi o simplă nuvelă psihologică – nu, n-am pretenţii de a fi roman; scrisă din perspectiva unui terţ atotştiutor care se descoperă a fi la final mai prost decât propriile personaje …

Aş fi curios să aflu răspunsurile voastre la întrebările de mai sus: Adriana, Andreea, Marius, Diana, Andra şi cine-o mai dori să se servească. Şi, de ce nu, poate scrie cineva o piesă de teatru pe bune pornind de la ciotul din film :)