Şi cu ce poftă …

– Uite la el, a terminat morcovii din ciorbă!
– Chiar tu.
– Tare-i plac … Alex, să-ţi mai pun?

Dau din cap disperat că nu.

– Ei nu, nu te ruşina.

Bucăţi de morcovi se prăvălesc din nou în farfuria mea; îmi vine să plâng de ciudă.

– Aşa, poftă mare voinicule! Mănâncă tot!

(trec iar şi încep să înghit în silă fiertura)

– Să-i mai punem?
– Lasă-l să termine de mâncat .. i-o fi rău la joacă apoi.

Familia pleacă din bucătărie. Am terminat morcovii. Acum pot, în sfârşit, să mă bucur de boabele de fasole la care speram de la început …

Textul de faţă participă la concursul organizat de Călin Hera pe blogu-i, AutoPArtret. Mie-mi ies 544 de caractere la numărătoare, aproape de limită.

Şi, da, aşa eram eu pe la 4 ani: mâncam prima dată chestiile care nu-mi plăceau, încercând să închei masa cu lucrurile plăcute al căror gust să-mi rămână pe limbă. Bineînţeles, adulţii nu înţeleg niciodată nimic.

:(

Un peşte
Dragan Petricevici

Comments 11