“La o bere”

Mi-am amintit de o mică discuţie purtată acum câteva luni. Remarcasem că site-ul organizaţiei locale tm-99-blog este căzut, am scris un articol mai degrabă funerar pe temă, şi am primit următoarele comentarii:

Ionuţ: eu in prima faza am crezut ca n-au mai platit hostingul, doar ce asa mare smecherie, banuiesc ca era un simplu blog si nu avea nevoi speciale!

Richie, către mine: de pe margine n-o sa prinzi decat franturi de informatii si-o sa-ti faci intotdeauna o imagine distorsionata. Dar, cum zici, n-am de ce sa-ti detaliez pentru ca nu de putine ori ai mentionat ca nu te intereseaza aceasta problema. Desi ai scris despre ea.. si tot nu ai catadixist macar sa stai fata in fata cu cineva dintre noi ca sa vezi cu ce ne-am confruntat.

(eu): Din câte ştiu Ionuţ nu-i din Timişoara. Na, cheamă-l pe el la “o bere” să explici de ce nu poate funcţiona un website.

Am scris atunci vorbele la viteză, nu am ales formularea anume. Dar iat-o reapărându-mi în memoria activă.

Există clase de probleme. Există probleme care nu se pot discuta în public sub nici o formă, spre exemplu nemulţumirile soţiei legate de performanţele sexuale ale soţului. Pe filiera “spălatul rufelor în public” se încadrează orice detaliu familial sau personal pe care-l dezvoluie cineva într-un spaţiu unde pot auzi şi alţii. Mbun.

Pe de altă parte un proiect, un website, un ziar, o organizaţie nu este o chestie privată. Site-ul din exemplu se angaja să reprezinte blogeri, un ziar se angajează (măcar la nivel teoretic) să reprezinte interesele cititorilor prin politica editorială. Un “proiect”, general vorbind, are a-şi justifica acţiunile când i se cere de către cei vizaţi. Nu e protejat de eticheta “rufe murdare”.

Aici intră în funcţiune Agora. Nu ne mai adunăm în pieţe acum, dar avem medii de exprimare publică. A dori să oferi explicaţii “la o bere” reprezintă o prosteală care trebuie să înceteze. A oferi explicaţii în particular de 4-5-30 de ori fiecărei persoane interesate reprezintă o idioţenie.

Lucrul acesta se întâmplă şi la case mai mari, apropo; mie unuia nu mi se pare deloc acceptabil ca o facultate să publice orarul examenelor dar nu şi cel al colocviilor. Prinşi la înghesuială, oferă scuza că “ar fi trebuit să afli de la profesor“. Bun, dar dacă n-am putut afla? A fost căţelul bolnav la ultimul laborator, iată, n-am putut participa. Atunci “trebuia să afli de la colegi“. Poftim?! De ce morţii ei de treabă trebuie persoana interesată să vâneze informaţia şi s-o prindă în capcană? Există avizier, există site al facultăţii, o formă de examinare care contează ca notă trebuie anunţată formal, din timp, prin mijloace de distribuţie în masă. Nu s-o afli “de la Cutare”, “el ştie”. Nu verbal!

Discuţiile off-the-record au avantajul îndoielnic de a nu fi reproductibile sau de a putea fi puse la îndoială dacă cineva le reproduce. Vorbele zboară, ce ai anunţat public rămâne bătut în cuie. Este deci practic şi logic ca nişte protestatari libieni să organizeze marşuri prin şuşoteală la ureche, nu anunţând pe Facebook; altfel ar fi futuţi în gură urgent. Nici revoluţia din 1989 nu s-a anunţat la televizor, de altfel.

Totuşi a discuta off-the-record reprezintă o pierdere netă din punctul de vedere care contează: al adevărului. Ca să spui o chestie în Agora trebuie să-ţi asumi că tu ai spus-o şi să susţii afirmaţiile; cedarea în Agora te face de ruşine, în timp ce o exagerare verbală într-o discuţie se poate pierde în uitare. Canalele de difuzare nu uită.

Extinderea interdicţiei de a trata problemele în particular se poate face uşor. Cum tratăm problema că o anume tanti din bloc nu şi-a plătit apa? Nu, nu prin explicaţii pe la colţuri şi aşteptând într-o minune divină. Mai bine convocând adunarea locatarilor, expunerea problemei, eventual strângerea unui fond de urgenţă şi acţionarea doamnei în judecată. Chiar dacă sensibilitatea ei ar putea fi rănită când cineva o numeşte “cotoroanţă zgârcită”.

Desigur, nu toate problemele au încadrări tranşante. Spre exemplu homosexualitatea încă nu este tratată în mentalul colectiv drept o chestiune care aparţine alegerii private, aşa că mai apar fricţiuni când se apucă turma să disece viaţa intimă a vreunui individ “special”. Totuşi tendinţa televiziunii şi a internetului este să expună individul cât mai complet, transformând astfel chestiuni ce mai ieri erau rufe murdare în chestiuni de un banal izbitor. Nu doar în România, Fox News şi 4chan sunt vârfuri de lance în acest sens.

Individul se găseşte expus tot mai mult în banalitatea lui ucigătoare, fără a avea nevoie de perdele şi precauţii înainte de a se exprima. Clase întregi de probleme devin publice. În aceste condiţii, arătaţi-mi şi mie ce soi de dificultăţi insurmontabile reclamă explicarea lor în particular (la o cafea) în loc de a fi calificabile pentru discuţie publică. Sunt curios de exemple.

~~

Apropo, iată unul din paşii mici pe care-i facem astfel spre o altă societate: învăţând să tratăm problemele publice în public. Susţinându-i ferm pe cei care se tem de repercusiuni dar au ceva de spus. Lovindu-i pe cei care insistă să caute ungherele şi umbra. Nu mă consider dintre cei care ar avea dreptul să ridice piatra printre primii. Dar iată că am oferit obol înţelegerea mea asupra chestiunii, şi de aici ce face lumea cu ea este problema lumii.

Eu continuu să sper.