O întrebare de legislaţie

După cum probabil aţi aflat deja, dacă nu aţi trăit sub o piatră: Poli Timişoara nu a primit licenţa pentru sezonul 2011-2012. Bineînţeles, se caută la ora asta soluţii, ieşiri şi căi de a evita dezastrul.

Aspectul care mă interesează pe mine este însă acela al motivelor. Pe de-o parte patronul echipei a scindat societatea comercială care-i aparţinea, se pare c-ar fi ceva probleme la datoriile care le avea societatea respectivă. Nu am competenţa necesară să analizez acea chestiune. Pe de altă parte e o problemă cu contractul unui jucător, Laszlo Sepsi, pentru care nu s-ar fi achitat suma completă agreată în momentul transferului. Din câte am înţeles contractul dintre Benfica Lisabona şi Politehnica interzicea vânzătorului să se adrese vreunei instanţe sportive pentru recuperarea banilor înainte să încerce o mediere cu noi. Apropo de chestiune, am mai citit şi că:

Mai demult cand se lansase zvonul cu neplata salariilor la Poli, Iancu intr-o interventie televizata a recunoscut ca jucatorii lui Poli(probabil nu toti),prin contractul semnat nu au/aveau dreptul sa se adrese comisiilor abilitate pentru a-si cere restantele financiare sau pentru a deveni liberi de contract.Din motivul asta,desi se zvonea ca la Poli multi jucatori era restanti cu plata salariilor, la liga nu existau litigii in sensul asta.

Intrebat daca jucatorii lui Poli au stiut ce semneaza,Iancu a spus ca pe el nu-l intereseaza(nu stie?), pentru ca el a semnat cu reprezentantii jucatorilor. Ceva de genul asta.

Aici intervine alarma mea anti-aeriană. Ştiam că nici o lege a lumii acesteia, nici un contract nu poate conţine o clauză care să-ţi interzică să îţi ceri drepturile care ţi se cuvin, în caz că cel ce trebuie să ţi le plătească “uită”. O astfel de clauză este nulă. Existenţa unei astfel de clauze te transformă practic într-un sclav. Sigur, este posibil ca legile sportive să fie diferite, deşi mă îndoiesc: un contract de plată se supune legilor ţării, nu legilor federaţiei.

Prin urmare, dacă în contractele jucătorilor de la Poli a existat vreodată o astfel de clauză, eu unul voi fi primul care să susţin retrogradarea Politehnicii. Mamutul trebuie decapitat cumva, nu poţi creşte doar pe credit şi pe amânări infinite. Au căzut cluburi mai mari ca al Timişoarei, şi au învăţat din asta o lecţie. Poate e timpul să învăţăm şi noi.

Brb
O istorie cât o clipire de ochi ...

Comments 3

  • Eu nu inteleg de ce toata lumea injura Federatia Romana de Fotbal, dar Marian Iancu scapa atat de ieftin? Pana la urma vina e in totalitate a lui Iancu!

  • Depinde de ce inseamna “comisiilor abilitate”, ca daca-i comiţie, nici nu rezolva ceva, dar daca-s “instanţe sportive”, atunci ar ramane alte instante la care se poate apela. Teoretic ar fi discutabila partea cu clauzele despre dreptul de a (nu) te adresa instantelor sportive vs. instante judecatoresti (care pot stabili obligativitatea obtinerii anumitor drepturi), un fel de ocolire a FRF, practic, sunt niste clauze cel putin jenante.
    Consider ca atat Poli Mitisoara cat si Gloria Pistrita merita sa fie retrogradate.

  • Ai mai aflat ceva? Exista clauza aia? Cel mult, ma gandesc eu, ar putea intelegerea dintre parti de a nu se adresa instantelor sportive, atat, iar asta nu-i tot una cu tribunalul.