O istorie cât o clipire de ochi …

Pe vremea când încă mai era la modă să corespondezi prin scrisori .. mama coresponda cu o prietenă de familie plecată în Germania. Era plecată de ceva vreme, se stabilise în Nemţia, avea familie acolo, tot tacâmul.

Ce am reţinut de atunci (cred că era ’97) este că Tanti asta (căreia nu-i reţin numele) se plângea că nu prea se descurcă în ţara străină. Evident, pe-aici se înclinau capetele în semn de neîncredere – cum să nu-i meargă bine în aşa ţară? Mai c-o suspectau cunoştinţele că minte. Între timp au uitat că li se părea ilogic să nu fie Totul Roz în Ţara Covrigilor în Coadă. Au uitat românii noştri cum li se păreau nişte mincinoşi cei care se confruntau cu o cultură străină şi pe alocuri ostilă.

Altă chestie interesantă pe care am reţinut-o din scrisorile alea: discuţiile financiare. Tanti zicea că nu ne poate ajuta cu bani, că ăia-i sunt necesari şi ei. În schimb trimitea din când în când câte un colet generos de ţoale adunate de către diverse organizaţii pentru ţările sărace, cu menţiunea “dacă nu vi-s bune vindeţi şi tot vă descurcaţi”. Pe undeva se simţea o notă de agasare, un ton mustrativ care zicea să ne descurcăm dracului şi pe cont propriu, că n-om fi ciungi sau chiori sau tembeli. Sigur, e uşor să-i strigi celui ce se îneacă în vârtej să înoate mai cu forţă. Curenţii istoriei erau mult mai puternici în ’97 decât sunt acum, asta-i clar. Mult mai haotic totul.

Lucrul ăsta l-a semnalat şi Elie Wiesel. Cred că în memorii spunea: întors în ţară după revoluţie el încerca să discute cu politicienii despre cultură şi conectarea ţării la valorile universale, iar Iliescu împreună cu Roman nu voiau să audă decât despre bani, cum pot stoarce bani de la străini, cum să aducă bani în ţară, cum să facă să pară cât mai deznădăjduiţi oamenii săraci de-aici. Pe scurt chestii decupate din Manulul de Bază al Cerşetorului Socialist.

Aveţi siguranţa zilei de mâine? Măcar oarecum? În 2006 eraţi încrezători? Era oarecum bine?

Voi înţelegeţi distanţa parcursă de România în 20 de ani? Eu nu-s sigur că o pricep complet.

Acum 20 de ani nu se auzise de bon fiscal şi acum 15 ani nu primeai aşa ceva aproape niciunde. Acum 10 ani stăteai la coadă să-ţi plăteşti diverse facturi, acum majoritatea le putem plăti pe internet. Până şi impozitele dacă insistaţi puţin. Acum 6 ani procesatorii de plăţi electronice (e.g. PayPal) nici nu voiau să audă de România. Acum .. ehehe. Multă vreme nu livra nici dracu în România de teama unei fraude, teamă de multe ori întemeiată. Odată cu creşterea numărului de cumpărători legitimi a crescut şi încrederea străinilor.

Pe scurt, realizaţi cât capitalism înţelegem faţă de ’89 şi cât capital ne-a trecut prin mâini? Ce rezerve are acum BNR faţă de acum 20 de ani? Sigur, cresc şi pretenţiile. Acum n-am mai trăi fără frigider în casă, fără curent, fără gaz, fără apă caldă şi fără ceva distracţie acolo. Realizaţi distanţa enormă parcurcă între cele două ore de program TV zilnic şi zeci de canale non-stop? Canal de ştiri, canal de economie, canal de muzică etno, canal porno, canal cu reclame. Aveaţi pretenţia să fie măturate străzile zilnic în 1990? Pariez că nu. Aveaţi pretenţia să aveţi străzi complet asfaltate? Pariez că nu, câţi români aveau maşină? Doreaţi autostrăzi? Ştiaţi ce-s alea şi la ce folosesc?

E normal să avem nevoi şi unde nu le avem noi să ni le insufle marketingul. E normal să privim în jur la alte ţări şi să realizăm că totuşi suntem departe de ceea ce percepem drept civilizaţie. România încă este un stat prăfuit şi încă este un stat care se susţine prin munca unei mâini de experţi plus munca expaţilor. Vechii comunişti n-au murit şi nu s-au predat, dar ce-i important de reţinut este că mentalitatea lor este acum marginală, nu centrală.

N-am fost o Cehie, să dăm foc corabiei în 1990 şi să lăsăm inflaţia să atingă 300%  anual pentru ca oamenii puternici să se aleagă singuri. Am fost români, am avut “stabilitate socială” şi deci o agonie prelungită. Dar de acum agonia s-a încheiat. E 2011. Avem, aveţi acces la internet, Google, angajatori străini şi curse cu autocarul spre Germania la un preţ sub 100 de euro. Avem, pe scurt, acces la bani. Cei care-s inteligenţi îi şi fac. Pe scurt am parcurs jumătatea uşoară a drumului. Maneliştii şi piţipoancele sunt un semn, nu o cauză. Sunt un semn al unei culturi tinere şi care s-a repezit la obiectele lucioase, împăunându-se cu ce-a găsit mai accesibil: hăinuţe D&G, maşini “tari”, sisteme home-cinema şi muzică răsunând. E ok, au fost o excrescenţă pe pielea istoriei, nu mai sunt centrali, nu mai sunt noi, nu mai provoacă scandal manelele.

Acum vine partea grea, săpăturile în profunzime. Acum vine partea când trebuie să avem răbdare şi să civilizăm ruralul. Să avem răbdare şi să construim produse culturale bune care funcţionează fără să bagi în ele bani fără număr. Avem festival de teatru la Sibiu şi festival de jazz la Gărâna, festival World Music la Timişoara şi concerte mari constant în Bucureşti şi Cluj. Festival de film la Cluj, apropo. O cultură tânără de 20 de ani care susţine aşa ceva fără să aibă în spate o clasă de mijloc îmi dă speranţă, sincer să fiu. Ţara noastră poate să-i suga pula până la măduvă lui Zoltan Teszari, mulţumită lui avem internet ieftin şi de mare viteză la majoritatea providerilor. Mulţumită lui vedem filme şi ascultăm muzică piratată în cantităţi industriale. Mulţumită (şi) internetului a crescut România în 20 de ani cât alţii în 100.

Ramona Iftode e descurajată de românul mediu. Nici eu nu-s încântat. Dar simplul fapt că ne-am sincronizat cumva la cultura europeană indică un potenţial imens. În fond nici nu contează că râtanul mediu nu vrea să audă de Frank Zappa şi de curăţenie. Râtanul mediu este condus de oamenii cu bani şi folosit ca vită de povară până la noi ordine. Râtanul mediu va învăţa pe calea cea grea că e mai bine să fii educat decât să dai cu sapa. Nu-mi fac eu griji, cei ce se cred azi şmecheri vor plăti scump mâine. Va veni şi ziua când profesorii universitari de informatică ce-şi permit să predea DB2 şi alte căcaturi ieşite din uz vor zbura pe uşa din dos. Va veni şi ziua aia blestemată când vom vedea un politician prins cu mită şi judecat în 7 zile iar din a opta pus la răcoare.

Dar pentru asta trebuie în primul rând răbdare. Mai puţine discuţii sterile despre “românul mediu”, mai puţine smiorcăieli, mai multe bunuri cumpărate. Pe scurt, profesionalism oferit şi cerut de către cei ce pot face asta. Unde-s banii vine şi restul de la sine. Românii care dau ţepe vor muri sufocaţi economic. Terasă cu terasă, bar cu bar, hotel cu hotel. Ne transformăm încet, om cu om, fiecare fost comunist mort reprezintă un pas înainte, la fel ca fiecare şmecheraş care ajunge să facă foamea.

Istoria, ca de obicei, curge placidă.