Am o stare de expectativă. Curios este că nu ştiu ce aştept..
Pe de-o parte e renunţarea la studii. Am ales lucrul ăsta, ştiam de multe luni încoace că se va întâmpla, da’ .. parcă lipseşte un element. E ca şi cum cineva ar fi tras o linie invizibilă dincolo de care scrie “de aici eşti liber”. Curios, nu mă aflu de partea corectă a liniei. Prima senzaţie aşa a fost, aburul acela al libertăţii de a fi făcut o alegere; apoi s-a risipit.
De altfel îmi lipseşte vlaga, acel motor micuţ care împinge totul înainte pe motiv că-ţi place ce faci. N-am chef să citesc, deşi mă aşteaptă vreo 4 cărţi începute. N-am chef să mă uit la filme, deşi iată că am la dispoziţie multe ceasuri libere. N-am chef să mă plimb măcar. N-am chef să povestesc cu lumea, şi dacă aş încerca n-aş şti ce să spun.
În fine, o bucăţică din povestea asta aparţine şi jobului. M-am angajat acum 2 ani pe un orar de noapte (19-3) pentru că îmi plăcea oricum să stau treaz, plus că teoretic aş fi putut merge şi la cursuri. Da’ e o lipsă evidentă în planul ăsta – se duc dracului toate evenimentele la care ai vrea să participi. Meci de fotbal sau baschet? Seara. Piesă de teatru? Seara. Ieşire în oraş? Toţi restul sunt liberi seara. N-am mai admirat un asfinţit sau un răsărit de luni întregi.
Am, desigur, posibilitatea să trec la un orar de zi, scăzând din salariu acel procent corespunzător orelor de noapte. E cam mult, futu-i. Plus că toţi colegii ar fi invers faţă de mine, practic aş fi pe cont propriu în orele de zi. Nu mă încântă deloc ideea. Pe de altă parte ar însemna un somn mai liniştit, eu unul neputând mai niciodată să adorm fix la 3. Da’ niciodată. Dracu mai ştie cum ar fi bine.
Ce mă frapează este cât de puţine lucruri s-au schimbat în 4 ani. Aceeaşi angoasă şi în 2007, senzaţia de rupere şi fiinţare între două lumi. Iubesc tehnologia şi cum stă ea ascultătoare, iubesc limbajele şi simbolurile şi senzaţia pe care o ai când începi să le dezghioci. Da’ nu-mi iese să fiu răbduriu şi să mă aplec cu migală asupra problemelor care mă interesează. Am învăţat să programez din joacă, desenând linii, cercuri şi alte chestii pe ecran pe vremea când limbajul Basic era cunoscut. Parcă nu mai ştiu să mă joc. Îmbătrânesc.
Mai ar fi de spus chestii, da’ nu găsesc cuvintele potrivite pentu ele.
si eu ma gandeam mai zilele trecute sa trec pe orar de zi(diferenta de salar mie nu mi se pare asa mare), dar am ajuns la concluzia ca nu are rost, ar fi boring fara lume, aia cu pe cont propriu ce zici u, aia m-as descurca, dar as fi si mai rupta de lume, plus cum stau acasa, unde sa ies? si partenerul lucreaza in 3 schimburi, so nici acolo nu e dilema, dar da…imi e si mie tare dor de o plimbare seara, sambata nu e suficient
Auzi la el ca imbatraneste! :)
Treaba cu rabdarea zic ca tine si de placut. Mie imi placea sa repar computere, asta pana ce mi-au trecut cateva mii de computere prin mana, asa ca, acum, daca mai repar cate o placa de baza sau cate o placa video, nu mai incata deloc (de rami nu mai vorbesc, pentru ca, la cat de ieftini sunt, nici nu mai merita sa pui suflanta pe ei). As spune ca, cu cat faci mai mult un lucru care-ti place, cu atat mai mult ai sanse mai mari sa ajungi sa te plictiseasca. De regula, pana in cinci ani (maxim am spus) ma stimula un loc de munca/domeniu de activitate.
Motivatiile care m-au scos din starea de amorteala n-au tinut de partea profesionala (si au venit cand m-am asteptat mai putin).
Pusca si cureaua lata :))
Ai intrat in rutina, n-ai imbatranit. Ar trebui sa iesi mai des din casa, nu mai da vine pe lucratul noaptea ca nu-i o scuza destul de buna. Fa exercitii, treci si bea ca un porc pt ca acum e vremea, du-te si cunoaste femei si-ai sa vezi cum rapid timpul nu-ti mai ajunge si-ti gasesti tot felul de motivatii. La munca sunt ore moarte in care poti face pauze:). Oricat de matur si filozof esti sau vrei sa pari, ai nevoie de sex. Sexul te va scoate din rutina :P
scrii foarte ok…
deseara am sa citesc mai multe posturi
iar daca o sa-ti dau feedback, o sa fie doar aici…nu-s atat de destept sa comentez pe la vecini:)
multam de vizita
.Undeva adanc in sufletul meu exista acea iubire si sunt constienta de ea caci nu trece saptaman sa nu-l visez sa nu ma visez facand dragoste cu el sau vorbind cu el dar realitatea este alta.atat de dura..Stiu ca niciodata cu nici un alt barbat nu voi mai avea acelasi sentiment pe care il aveam atunci cand ma strangea El in brate cand venea noaptea in pat si imi faceam culcus ca un copil mic in poala lui.Mi-a dor de acele momente mi-e dor de el de caldura lui dar de asemenea stiu ca nu o voi mai avea niciodata.Probabil ca voi duce cu mine in mormant aceasta dragoste..Mi se intampla si mie uneori rar dar se intampla sa vad doi batranei mergand de mana si privindu.se cu drag si imi dau lacrimile pentru ca eu nu pot acum sa merg cu el de mana si sa-l privesc cu drag darmite mai tarziu…