.. şi fără să te laşi: pui un pariu.
Prima dată să vedem ce are de spus Seth Godin pe tema asta:
You can buy a million dollars worth of consulting, a thousand dollars worth of coaching or read a few tweets for free–your choice.
În traducere,
Poţi să cumperi consultanţă de un milion de dolari, alternativ poţi plăti mii de dolari unui profesionist să te înveţe … sau poţi citi câteva tweeturi gratuit
Lecţia subiacentă este că odată ce ai investit nişte bani tinzi să depui şi tu efort, în schimb dacă beneficiezi de chestii gratuite este perfect posibil să le desconsideri. Odată ce ai băgat banii simţi că ar fi pierduţi dacă nu te-ai folosi de cunoştinţele obţinute în schimbul lor.
Ce legătură are asta cu învăţatul?
Hai să zicem că vrei să atingi nivelul A1 într-o limbă străină (indiferent care, persană de-o fi e tot una). Sau vrei să înveţi să jonglezi. Sau să mergi pe bicicletă. Ei bine, tot ce ai de făcut este să găseşti o persoană străină dispusă să te evalueze. Stabileşti o perioadă în care ai timp clar să înveţi lucrul respectiv – spre exemplu nivelul A1 cere cam 75 de ore de studiu în cazul englezei, pui tu rotund 80; vrei studiu de 2 ore pe zi, deci perioadă de 40 de zile. Stabileşti pentru finalul perioadei o formă de testare lipsită de ambiguitate. Stabileşti care-s condiţiile de trecere a testului dacă ele nu sunt date de cineva din exterior – spre exemplu să fii capabil să dai 5 ture de parc pe bicicletă în K minute. Alegi un arbitru nepărtinitor şi stabileşti sigur că se poate ca el să arbitreze fix la momentul necesar.
Apoi pui pariu pe 500 ron, banii jos. În cazul în care la finele perioadei treci testul îţi primeşti banii înapoi (eventual recompensezi trezorierul). În cazul în care ratezi milimetric să îndeplineşti parametrii primeşti fie 50% înapoi pe loc fie 75% după încă puţin timp de pregătire şi un al doilea test. Dacă te laşi pe parcurs sau ratezi clar – banii se donează unei entităţi alese dinainte.
Evident, materialele sunt la alegerea celui ce învaţă. Dacă pentru a învăţa trebuie să urmezi un curs intensiv plătit atunci acea plată este separată de suma pariului. Dacă omul poate învăţa să jongleze strict urmărind videoclipuri Youtube pe toată perioada atunci trezorierul nu are voie să intervină – ăsta e unul din motivele pentru care nu-i ok să-ţi alegi prietenii ca trezorieri. Dacă poţi învăţa persană strict citind tweeturi în limba respectivă atunci go you. Similar, dacă trebuie să-ţi cumperi manuale scumpe din străinătate atunci fondul pentru ele este diferit de cel care e supus jocului.
Se pot modifica parametrii, dar ideile principale sunt:
- pariezi pe o sumă care să doară; nu pui în joc banii de bere pentru weekendul viitor
- acorzi timp strict cât e necesar, foarte puţin peste; se lucrează alert
- dacă sarcina e prea lungă se împarte în perioade distincte, cu teste diferite (milestones)
- penalizarea pentru pierdere clară este renunţarea completă la bani
- procentul pierdut în cazul în care te bazezi pe “a doua şansă” trebuie să doară şi el (25% în exeplul dinsus)
- trezorierul trebuie să fie complet incoruptibil şi să nu accepte sub nici o formă să renunţe la pariu
- preferabil toate condiţiile enumerate se scriu într-un contract legalizat
Păreri?
Suna bine in teorie … nu cred ca multi ar pune asa ceva in practica ^_^
Păi hai să începem de la exemplul personal: tu ai face-o? Câţi din prietenii tăi ar face-o?
Eu suspectez ca metoda asta functioneaza strict datorita noutatii ei. Altfel, daca ar deveni regula si cum sufletul cel pur al omului perverteste tot ce-atinge, ai vedea cum incepi sa te obisnuiesti sa pierzi pariuri. Lasa ca e ok. Sau chiar ca tu de fapt voiai sa donezi niste bani dar ai vrut sa fii un elegant si sa para ca nu. Sau alte dume.
Capacitatea omului de-a secreta dume e infinita.
Nu inteleg noutatea.
In antichitate se scria in versuri, sau mesaje scurte ca un tweet, bucati de cuvinte care vin intrun sir unul dupa altul, pentru a memora mai usor. In ziua de azi singurul exemplu foarte circulat care a ramas este biblia.
Dar sunt cam offtopic. “Metoda mea” ar fi pur si simplu sa stai intre nativi si sa inveti uitandute la ei.
Freud:
Mnemonic texts, yeah. Dar discuţia era despre economie şi alte chestii.
Mircea:
Nu-mi pare nouă. Pentru cursant faptul că plăteşte să participe la cursuri reprezintă o barieră de intrare şi în acelaşi timp un pariu – dacă reuşeşte să înveţe atunci are ca beneficiu cunoştinţele, altfel a pierdut banii.
Varianta propusă de mine este folositoare strict celor ce învaţă mai bine pe cont propriu dar sunt leneşi. Adăugând constrângerea pecuniară se oferă un motiv care să ţină motorul pornit peste lenea proverbială.
Nu-mi pare că ar putea deveni vreodată practică răspândită.
Nu-i noua, in schimb e foarte bine precizata. In tinerete am pus pariu cu unchi-miu ca intru la Arhitectura si inc-o data cu un prieten ca intru la Arte – totul in scris, cum trebuie. Am pierdut, aia m-au iertat de bani si dupa un timp nici nu mi-a mai fost asa rusine.
Am comis o greseala: n-am pus banii jos. Era un pariu clasic, din ala: daca pierd iti dau 500 de lei, invers imi dai tu. Metoda ta, cu recuperatul banilor pusi la bataie, e mult mai buna.
La ce zice Marius subscriu si eu, tre’ pusi banii jos. Si nu asa ca ii iei imprumut sau ceva, nu dom’le, ii economisesti, cind ai strins 500 faci pariu’.
Poate ca nu va deveni practica raspindita, da’ io tot ce zic e ca prima oara chestia asta iti va merge mai bine decit a doua, sau a treia. Ma rog, depinde mult si de omul in discutie, bineinteles.
Pentru orice treaba platita pui mai mult suflet. Te duci la Oxford si nu indraznesti sa nu inveti deoarece platesti…
Imi pare ca ratati esentialul de acolo, care nu-i nici pariul, nici banii ca suma, nici noutatea. “pariezi pe o sumă care să doară” – esentialul e acolo la urma: care sa doara. Daca NU faci. Si nu e vorba de bete pe spinare, ci de convingere interna.
Interesant cum tot la discutia aia ajungem, este Diano ?
[…] n-am răspuns. De data asta, mulțumirile merg către dAImon, care se întreabă pe blogul său cum să faci să înveți ceva rapid. Nu doar că se întreabă, ci și răspunde, dar parcă nu tocmai fix la țintă, ci mai ocolit. […]
Interesant e ca nu ajungem in acelasi loc, chiar de-i aceeasi discutie.
Da nu cred ca ar folosio cineva, nu cred ac si-ar risca bani…:)):))…mai ales daca ei stiu ca sunt niste lenesi….
Eu caut un chinez de nu stiu cand, ca sa invat naibii limba aia :)
dAImon, personal nu as aplica ta, dar poate ar prinde bine la cineva…
Nu as incerca asa ceva pentru ca sunt lenes si zgarcit in acelasi timp, prin urmare as innebuni cu siguranta, pus fiind intr-o astfel de situatie.
Decat ma gandesc: pun 5-10 milioane la bataie. Incerc sa inteleg un concept pe care nu ii dau de cap. Ma gandesc la bani. Incep sa injur si sa imi para rau de alegere.
Sau … la cate lucruri fac eu deobicei deodata (mai ales citirea unor feeduri care nu ma ajuta sa invat lucruri neaparat de folos, dar ma relaxeaza), plus incapatanarea cu care am grija sa nu las sa se stranga prea multe, nu m-ar ajuta absolut deloc in ceea ce mi-am propus.
Intre timp pe alte meleaguri:
http://www.fluentin3months.com/fluently/
Parca suna cunoscut.