Tendinţe

Câteva chestii de ordin personal. Nu-mi dau seama dacă interesează şi pe altcineva, da’ de aia e ăsta blog (printre altele) – ca să aflaţi chestii care nu vă interesează direct.

a) Am renunţat la Facebook. Îs vreo două săptămâni de atunci, şi nu-i duc dorul. E ok dacă ai cont, uneori se iscă discuţii interesante. Totuşi discuţiile sunt o funcţie a omului şi nu a mediului. Simplul fapt că mediul permite şi interacţiuni în afară de text/imagini distorsionează utilitatea lui. Dacă tot mă străduiesc să emit o chestie inteligentă atunci mai bine fac lucrul ăsta într-un loc unde oamenii doar citesc text, nu într-un loc unde vorba mea se pierde între 2 reclame şi 3 notificări din jocuri.

Un efect secundar al chestiei ăsteia este că în sfârşit căsuţa mea de e-mail arată normal şi nu mai geme cu notificări. Ştiu, puteam să le opresc, da’ cum programatorii FaceFuck nu-s dintre cei mai străluciţi se întâmpla adeseori să pierd discuţii urmărind strict indicatorii de pe sait. Asta pe lângă faptul că diverşi oameni altfel bine-intenţionaţi transformă elementele Facebook în chat generalist, generând astfel sute de e-mailuri. Practic era spam pe care-l acceptam eu de bună voie.

Un efect terţiar este că am aflat cât mă interesează de diverse persoane. Aveam în lista de prieteni aproximativ 120 de persoane, din care ~20 colegi de muncă. Evident, mă uitam din când în când la pozele gagicilor şi la ce mai spunea lumea c-o făcut sau c-o mai dres. Ei, faptul că n-am mai avut acces la informaţiile astea nu m-o afectat cu nimic. Pot de acum să aflu că diverse colege de liceu or născut – şi n-o să-mi pese, n-o să vreau să văd poze, n-o să vreau să văd reacţiile celorlalţi. Pot să aflu că s-or măritat, zic “bravo lor” şi asta-i tot. Sunt aproximativ 10 persoane cu care ţin legătura, şi anume cu persoanele alea vorbeam oricum preponderent la telefon sau pe messenger.

b) Am şters conturi de pe diverse saituri. Asta include hi5 (care-i gol), LinkedIn (care-i degeaba), Zorpia (care s-o născut mort). Pe lângă asta mai aveam conturi pe 1.000.000 de saituri şi forumuri de nişă, rezultate în urma căutărilor mele trecute după o anumită informaţie. Făceam cont pentru a vedea materiale altfel restricţionate – imagini, fire de discuţie, materiale downloadabile – şi apoi evident uitam de contul respectiv. De ce am avut cont pe forumul echipei Steaua? Sau pe 4-Tuning? Sau pe forumul electroniştilor? Şters, şters, şters.

Aş fi şters şi contul de pe Youtube, dar se pare că asta implică şi eliminarea materialelor existente. Probabil o să fac un simplu log-off, şterg parola din memoria Firefox şi las contul în paragină. Ştersul de conturi continuă pe măsură ce-mi amintesc diverse saituri şi/sau respectivele saituri îmi trimit mailuri, oferte şi newsletters.

 c) Mă amuză toate saiturile care oferă şi opţiunea de “login with Facebook”. Pe bine-cunoscutul sait de umor 9GAG nici măcar nu mai poţi comenta fără cont de Facebook. Chestia asta se leagă de punctul b) dinsus – există indivizi (*) care consideră că ar fi o idee bună să avem un fel de paşaport/buletin pe internet, o singură instituţie ce garantează identitatea, cu rezultatul că ne putem lipsi de alte sute de conturi individuale pe fiecare sait ce dorim să-l accesăm. Facebook poate fi acea instituţie în fapt – cu menţiunea că dacă nu plăteşti pentru un serviciu, atunci tu eşti lucrul care-i vândut altora (spre exemplu advertiserilor).

Evident, se ivesc mai multe probleme cu abordarea asta, prima şi de departe cea mai importantă fiind cea a protejării identităţii. Anume – dacă îţi pui toate ouăle într-un coş şi apoi cineva sparge coşul … păi broblem. Nu există sistem informatic impenetrabil, nu există sistem infailibil – şi dacă nu am încredere în guverne să implementeze aşa ceva păi o să am şi mai puţină încredere într-o corporaţie. E o chestiune de “când”, nu de “dacă” faptul că datele utilizatorilor Facebook vor fi vândute diverselor persoane interesate – fie ele agenţii de spionaj sau agenţii de publicitate.

A doua problemă este că acel terţ ce garantează identitatea nu este infailibil tehnic. Ce se întâmplă dacă serverele Facebook cad? Dacă merg lent? Dacă se apucă grupul Anonymous să lanseze un atac DDoS asupra serverelor respective? Internetul a fost gândit şi construit liber, asta însemnând că diverşii participanţi îşi asumă responsabilitatea unor interlocutori, nu behăie în cor că vor cip distribuit de maşinăria lui Zuckerberg.

Per total viitorul îmi pare că va decanta oamenii reali ce vor libertate de oamenii-vite ce preferă convenienţă. De asta am şi intitulat articolul “tendinţe” :)

~~

* v-aş da exemple, da’ sincer nu-mi amintesc acuma pe nimeni concret. Oricum discuţiile de genul ăsta s-au purtat în general în spaţiul cultural anglofon, nu la noi …

Un obiect de formă falică ce conduce lumea
Rateuri şi perspective

Comments 11

  • Ah, ah, ah…

    M-am dus la un interviu si mi-a cerut contul de Facebook. Pai… n-am! Pai va trebui sa-ti faci daca vrei sa lucrezi aici. M-am blocat cand am auzit asta. Adica e conditie de angajare sa ai cont de Facebook?!?!

  • Sigur nu era doar dorinţa personală a tipului de la HR să-ţi ştie contul? :p

  • Ce te face sa crezi ca era tip? :P

  • Why, yes, I gave in to my desire to use an overused stereotype :D

  • Stereotypes: usually, there is a reason that justifies their existence ;)

  • Facebook vinde deja, nu mi-as face probleme pe cind-ul ala, e in trecut.

  • Mi se pare amboulea sa-ti tii un site dependent de altul. Io-s atat de extremista la faza asta ca nici poze nu pun pe flikr sau picassa, am un site dedicat. Io tai, io spanzur :)

    Oricum se pare ca modificarea asta te face mai activ prin forumuri. Nu pot decat sa ma bucur ;)

  • Eu nu cred ca e o idee atat de rea sa ai un singur cont cu care sa faci login pe mai multe siteuri. Altfel ai prea multe conturi si parole de tinut minte, si ajungi sa folosesti aceeasi parola pe mai multe siteuri. Asta e nasol pentru ca imediat ce unul din ele e hacuit, ti se poate intra in toate celelalte conturi si asta e foarte rau :). Deci login cu facebook sau OpenID nu e chiar atat de rau.

  • (dacă aveai un nume în loc de ancoră ..)

    Zici tu ceva, dar vezi că nu-s echivalente situaţiile. Dacă foloseşti OpenID eşti tu deţinător şi garant al propriei identităţi, în timp ce dacă foloseşti serviciile Facebook identitatea ta este oferită şi controlată de ei.

    Bonus, nu trebuie să “ţii” minte nimic în era digitală, de asta avem password managers şi fişiere text. Put all your eggs in a basket .. and watch the damn basket.

  • […] Septembrie 2011 renunţam la serviciile Facebook. Au trecut un număr de luni de-atunci, încă nu-i duc […]

  • Esti un antisocial.