Emoticoane şi utilizările lor

Am pescuit fragmentul ăsta dintr-o conversaţie avută online acum cel puţin 9000 de ani:

CP: prea te loluiesti
CP: :D
CP: dude razi deschide branhiile si razi daca ai nevoie daca nu, nu rade
CP: :P
CP: lol e sec
CP: lol e nesocial
CP: lol e emo
CP: lol e scurt
CP: lol e singur
CP: lol looks like a man with 2 dicks

Mnoa, cred că autoarea citatului a rezumat destul de bine problema în discuţie. Anume, reprezentarea în scris a unor emoţii este invers proporţional utilă şi deasă frecventă.

Am fost şi eu prins de moda Yahoo Messenger acum câţiva ani, petrecând în faţa lui mult mai multe ceasuri decât mi-ar plăcea să recunosc. Şi ce pot spune că-mi amintesc clar este că, la fel cu expresiile care intră şi ies din graţiile publicului, emoticoanele petrec vieţi similare. Uneori sunt pupiceii, în cârduri de câte minim 5. Uneori sunt limbuţele şmechere, puse după absolut orice: “Am fost la budă :P” diferă substanţial de banalul “Am fost la budă“, s-ar părea. Idem, rânjetele au avut şi ele perioada lor de glorie, orice remarcă oricât de plată fiind urmată de dezgolirea virtuală a dinţilor. Şi mai sunt şi îmbrăţişări, oftaturi, lovituri peste frunte, râsete, o pleiadă întreagă de ele.

Nu vreau să mă joc de-a căpitanul evident, aşa că nu mă apuc să vă dau sfaturi. Da’ e de remarcat totuşi şi de reţinut într-un colţişor al minţii că tot aşa cum “Gen, frate” oboseşte, tot aşa cum “pula mea, frate” oboseşte, tot aşa şi limbuţele îşi pierd farmecul după o vreme. Cam atât.