Căutând Arcadia

Cezar Mocanu scrie un articol mai degrabă visător decât realist – numit cum nu se poate mai bine “Utopia”. Haideţi să-l disecăm puţin, vreţi?

Spune omul printre altele că

Idealurile politice ale unui partid privesc doar o parte din cetăţeni, uneori majoritatea. Nu este suficient. Jumătate plus unul înseamnă că jumătate minus unul vor trăi obligaţi să înghită ceea ce nu-şi doresc, ceea ce nu-i reprezintă.

Staţi să ne înţelegem: în primul rând există o linie de demarcaţie între ideologie şi practică (execuţie). Idealul politic şi principiile fondatoare nu pot fi niciodată benefice unui individ anume; ele pot, desigur, fi analizate şi se poate argumenta impactul lor asupra unor grupuri de oameni într-un anume scenariu dat. Însă principiile prin ele însele nu pot fi decât corecte sau greşite, şi ne rămâne să aflăm care-s alea greşite, trăindu-le. Cezar probabil doreşte să spună că implementarea în practică a unui anume mod de a guverna este o acţiune ce nu reprezintă populaţia întreagă. Că alegerea executanţilor este deci discriminatorie faţă de cei care au votat altfel decât majoritatea. Asta-i deja altă căciulă.

Să mergem puţin în spate, în preistoria omenirii şi a regnului animal – unul dintre cele mai de succes modele de organizare este haita (ceata, grupul), condusă de un mascul alfa. Uite deci mirare, toţi se supun elitei, vânătorului cel mai capabil; cea mai rea formă de discriminare, o fi? La om femela se supune masculului, el vânând şi ea culegând. Altă supunere. După ce omul a ajuns în situaţia de a gândi suficient de complex, a apărut organizarea în consilii (de înţelepţi, de ce-or fi ei). Modelul feudal implică achiziţia pământurilor cu tot cu resursa umană de pe ele.

Teoria majorităţii nu face decât să dezbine, politica stârneşte patimi şi ambiţii personale.

Nu-i o teorie, ci aplicaţia legii dure a vieţii: supravieţuieşti sau mori. Sigur, e greu să înţelegem acest lucru în abundenţa de bunuri post-modernă, însă asta nu schimbă cu nimic datele problemei: indivizii se organizează în cete pentru a supravieţui şi-a construi, şi-n grupuri mai mari pentru a se apăra de alte grupuri şi mai mari. Politica este rezultatul bătăliei pe resurse, şi ca atare ea se supune regulilor acelui joc.

Nu există ieşire din această dilemă: fie întreg grupul acceptă o terţă parte (mascul alfa, rege) să ia deciziile, fie ele sunt luate în egalitate de membri. Dacă nu eşti tu masculul alfa sau parte a elitei nu ai de ce să presupui eronat că părerile tale ar fi superioare în vreun fel, şi nu ai de ce să te superi când propunerile tale nu sunt adoptate de majoritate. Ideea de a decanta populaţia s-a practicat sub forma votului cenzitar, da’ din ceva motiv pulimea a considerat că nu-i fain să-i discriminezi pe sărăntoci.

Să ne amintim de antichitate unde conducătorul era de descendenţă divină. Era bine aşa! Ideea de a aspira la conducere nu se putea naşte în nimeni! Conducătorul era ăla şi se termina orice discuţie pe această temă!

Era parcă piesa aia … Hamlet … de ce murise regele la începutul ei? Insolaţie?

Puterea atrage sub orice formă ar fi ea. Statutul de mascul alfa atrage. Şi-i natural să fie aşa, fără scăpare.

Puteai visa la bunăstare, la înţelepciune şi în acest fel să ajungi a face parte din sfatul poporului sau să ajungi vreun consilier la curte. Dar fără politică, fără teoria majorităţii!

Ai fi fost oare mulţumit să te naşti simplu ţăran iobag? Am ca nişte dubii.

Dacă reuşeai să fii suficient de bun trecând astfel prin sita selecţiei atunci accedeai în mod natural la anumite libertăţi.

Da, nici nu s-o auzit de intrigi şi trădări pe la curţile nobiliare, astea-s invenţii moderne. Toată lumea care putea ajungea. De fapt noi modernii am inventat corupţia, acum fix 100 de ani.

Legea! Legea trebuie să fie singura platformă a societăţii.

Legea este parte a politicii, bineînţeles. Pentru a putea face legi ai nevoie ca cineva să le dea, şi atunci ori le dă o terţă parte (mascul alfa, rege) ori le dă grupul prin reprezentanţii lui aleşi. Nu există legi bătute-n piatră şi care să nu se modifice măcar în formă dacă nu în fond.

Legi simple şi clare într-un strict acord cu morala creştină. Pentru că doar morala creştină, dealtfel comună tuturor religiilor, poate fi acceptată în unanimitate.

În primul rând lipseşte o referinţă la ce ar trebui să înţelegem prin “morala creştină”, că-i delicat între Iisus şi bătăile cu pietre ale vechiului testament.

În al doilea rând te caută Cioran să-ţi spună că nu-i de acord. Vezi cum faci să nu discriminezi opinia nihiliştilor, care-i şi ea la fel de importantă precum a majorităţii percepută drept creştină.Nu-i aşa? NU-I AŞA?

O ordine nouă unde omul să fie centrul.

Care “omul”, eu sau cel de lângă mine? Că dacă-i vorba de mine discutăm despre capitalism şi conservatorism şi-ţi dai foc la tot argumentul.

Fiecare om este important într-o societate şi de aceea omului trebuie să i se dea atenţia cuvenită.

Sună cam calp, “să se deie”. Să de deie zicem noi uşor, că doar nu dăm de la noi (iar dacă se ia de la noi urlăm).

Dacă am trăi în Arcadia sau în Sânul lui Avram, unde totu-i din plin şi nu se mai pune problema competiţiei pe resurse .. desigur, hai să ne luăm toţi de mână şi să dansăm şi să ascultăm ce are de spus Celălalt, că tot n-avem ce face cu timpul de care dispunem. Da’ momentan situaţia-i cam alta.

O orânduire axată pe valori reale… Cu legi simple şi bine păzite care să garanteze pedeapsa celor ce o calcă. Politica e minciună, politica este inumană, politica distruge!

Valorile sunt un “ce” care se discută de mii de ani, şi se vor discuta pentru alte mii de ani. Nu le vei defini tu pe Singurele Valori Reale, şi nu le vei impune altora. De altfel impunerea parcă-ţi repugna.

~~*~~

Mnoa, cam asta e. Manual de manipulare grosolană.

Pe etape: se dă o definiţie greşită conceptului de politică, amestecând voit teoria cu practica. Se alege un subset (legile) care-i promovat drept Salvator. Se ignoră cu graţie că el a mai fost folosit în trecut. Se proclamă un subset (morala creştină) ca fiind universal aplicabil. Se ignoră cu graţie că acesta a fost aplicat politic cu rezultate dezastruoase. Se lipesc cu Scuipinol conceptele, obţinând o imagine utopică în care nu mai este nevoie de dezbatere asupra legii sau moralei. Se proclamă asta drept un rezultat fain.

Ce să zic .. la mai mare, dragă Cezar. Cu curaj spre noi Arcadii :)