Din avantajele digitalului (precum şi consideraţiuni de ordin personal)

Recent am fost mutat la locul de muncă între departamente – din motive evidente de ceva vreme, spre exemplu scăderea drastică a volumului de lucru precât şi îngrijorarea crescândă a clienţilor companiei faţă de datele confidenţiale pe care ni le încredinţează. Personal găsesc că-i ridicol să crezi că indienii, est-europenii (sau orice altă formă de negri pe plantaţie angajezi pentru a-ţi externaliza munca) au ce face cu datele pe care le-ar putea aduna astfel despre oameni aflaţi la mii de kilometri depărtare – însă totuşi io nu-s manager şi nici nu le cunosc cultura prea bine, or fi ştiind ei ceva. Sau poate-s pur şi simplu paranoici, rezultatul e acelaşi pentru mine.

Chestia asta cu mutarea îmi mănâncă energie de aproximativ o săptămână, având printre altele efectul absolut enervant că dorm pe puţin 10 ore după ce ies din tură. Lucrul acesta explică, de altfel, şi de ce nu am scris în ultima perioadă: pur şi simplu nu-s suficient de eficient când funcţionez pe un ciclu mai degrabă hibernal. Frigul de afară nu mă invită deloc să ies din casă, evident.

~~~

Din fericire, mutarea despre care discut s-a făcut pe un post oarecum similar celui anterior, cu atribuţii oarecum similare în fond (crearea de schiţe – document drafting). Evident, sunt încă în perioada de pregătire, asta însemnând că fac greşeli cu nemiluita, dar mai ales însemnând că învăţ ceva nou la fiecare pas. Am primit un fel de manual oarecum explicativ despre procesele din departament, însă nu un manual explicit cu fişa postului; am primit totuşi, ca şi pe poziţiile anterioare, o pregătire directă timp de două zile – înţelegând prin asta că m-am uitat la altcineva cum munceşte şi mi-am luat notiţe. Practic vorbind, mi-am scris manualul meu propriu, din mers. Pe undeva e mai bine, astfel am putut crea o organizare pe care o înţeleg şi pe care o pot urmări extrem de uşor.

Ce m-a încântat până dincolo de imaginabil a fost că fiecare document pe care l-am făcut mai apoi cu mâna mea a fost prompt verificat de colegii de echipă şi corectat corespunzător. Astfel am obţinut un preţios feedback, pe care l-am şi incorporat cu viteză în manualul propriu. Nu ştiu dacă vă este clar ce înseamnă asta, să fii verificat la fiecare iteraţie, la fiecare piesă produsă ca începător : a) pe de-o parte e reconfortant, ştii că greşelile tale nu costă şi nu se propagă, b) te face să lucrezi cât de atent poţi, în ideea de a minimiza efortul colegilor ce corectează după tine.

Am ca termen de comparaţie primul post ce l-am avut în firmă, unde datorită volumul mare de muncă (think firehose) şi numărului mare de angajaţi noi simultan n-a avut nimeni timp să ne verifice individual, măcar sumar. Chiar nu vreau să-mi amintesc ce greşeli făceam. Similar, nu vreau să-mi amintesc când, lucrând peste vară ca muncitor de fabrică, am introdus un număr de plăci integrate în direcţia greşită; din fericire s-au futut doar vreo 5 bucăţi până să se prindă cineva.

~~~

Toată poliloghia asta despre chestiuni în fond personale am făcut-o pentru a observa un fapt simplu în banalitatea lui: uşurinţa cu care funcţionează digitalul. După cum ziceam dinsus, mi-am scris un manual propriu de lucru – prin asta înţelegând un fişier .txt la mine în calculator, recopiat o dată pe zi şi pe serverul meu web (pentru accesibilitate şi siguranţă). Timp de 6 zile am tot operat modificări, ştergeri, mutări,adăugiri,  reorganizări de secţiuni în fişierul ăla – până la punctul în care forma originală a lui nu mai seamănă deloc cu cea curentă.

Imaginaţi-vă, dacă se poate, ce înseamnă să faci asta pe hârtie. Scrii o schiţă iniţială pe două coli A4, scheletul, ce ai prins “din zbor” în discuţia directă cu colegii. După care verifici în practică şi descoperi că ai uitat 1-2 paşi importanţi – cum adaugi fizic pe foaie? Artificii, liniuţe, săgeţi? Cum corectezi ceva ce ai înţeles greşit? Ştergi informaţia, iar săgeţi spre notaţii pe margine unde scrii cum e de fapt corect. La fiecare două-trei iteraţii de-astea încep foile să-ţi arate ca dracu şi devine imperativ să le transcrii “pe curat”. Pur şi simplu digitalul a fost aici soluţia imperativ superioară, fără drept de apel.

~~~

Dincolo de uşurinţa editării digitale, hai să luăm în veder puţin şi uşurinţa organizării digitale. Personal nu-s încă atât de anal-retentive încât să folosesc LaTeX – oricum, documentul în discuţie e totuşi scurt, câteva pagini, fără necesitatea unor formule, referinţe sau capitole. Nu folosesc din principiu un editor de texte complex (precum Ms Word sau LibreOffice Writer), urmând principiul că dacă ceva poate fi realizat şi organizat plaintext atunci nu merită adăugat un strat de complexitate degeaba. În fond, plaintext oferă compatibilitatea cea mai mare cu ORICE sistem pe care aş putea ajunge să lucrez – da, am lucrat chiar şi din Ubuntu când am avut probleme cu Windows, lucru cu care puţini colegi cred că se pot lăuda.

Folosesc totuşi editorul Notepad++, în principiu datorită faptului că e gândit pentru oamenii ce organizează textul în blocuri logice (mai exact, e gândit pentru editare de cod-sursă). Ca bonus, oferă posibilitatea de a defini marcaje proprii pentru diverse componente ale textului – numere, cuvinte-cheie, diverşi operatori precum “(” sau “ //“. E cam tot ce aş putea avea nevoie.

Nu vreau să mă lansez într-o explicaţie asupra posibilităţilor oferite, însă voi a sublinia câteva chestiuni ce-s mai uşor de făcut astfel, digital, spre deosebire de scrisul-cu-mâna:

– secţiuni care se închid/deschid la cerere; simplu spus, dacă editez la muncă un document-schiţă compus din 5 secţiuni, odată ce termin cu una pot să închid şi porţiunea corespunzătoare din manual (collapse), astfel ştiind mereu locul unde mă aflu; greu de reprodus pe hârtie

– indicaţii vizuale despre poziţia în document (visual cues), strâns legate de punctul dinsus; editorul îmi arată automat în marginea din stânga în care bloc/sub-bloc logic mă aflu; greu de reprodus pe hârtie

– comentarii marcate automat ca fiind diferite de textul uzual; pe foaie trebuie refăcute la fiecare copiere

– cifre şi alte cuvinte marcate automat ca fiind speciale; pe foaie la fiecare copie trebuie refăcute marcajele

– editări care se păstrează permanent / instrucţiuni de tabulare permanente; pe bune, care-s şansele să transcrii cu mâna un document şi să-ţi iasă fix aceleaşi aliniamente?

Probabil mai sunt alte multe argumente strict legate de Acest Program, însă nu-i scopul meu să le listez. Am adus tributul necesar.

~~~

Desigur, există un număr de lucruri care se pierd la trecerea de la scrisul cu mâna la digital, precum se pierde un număr de lucruri la trecerea de la tipăritură la digital. Ele sunt binecunoscute iar chestiunea răs-discutată – nu are rost să le reiau, nu aici şi acum, cel puţin. Eu voi rămâne un fan complet şi dedicat al tehnologiei de reprezentare curentă, însă vă invit cu plăcere să-mi demonstraţi că greşesc – dacă acest lucru este posibil.