Ce (n-)am înţeles din 12 Angry Men

E film şi-i vechi.

Voi scrie discutând aspecte, date şi fapte din film – băgând spoilere cum s-ar zice. Explicaţia (pe care de altfel o scriu aici pentru a fi refolosiblă şi altcândva) e simplă: eu nu fac muncă de vânzare, nu încerc să conving pe cineva care n-a văzut pelicula; există trailere şi o industrie separată dedicată convinsului; IMDB, Rotten Tomatoes şi alte saituri asemenea sunt pline de păreri scrise cu grija nedezvăluirii în minte.

Munca mea, atât de puţină câtă este, se îndreaptă spre cel care a văzut obiectul în discuţie şi vrea să mai vadă păreri, să compare. Către cel ce n-a văzut, însă poate suporta să-i fie dezvăluite porţiuni ale obiectului, în ideea că oricum ochiul critic ce vede după mine va descoperi cu siguranţă lucruri noi şi pe care eu le-am trecut cu vederea – fie din neglijenţă, fie din ignoranţă. Cum nu pretind că fac ceva exhaustiv, nici nu-mi prea pasă c-aş dezvălui Chestiuni Esenţiale.

Acestea fiind zise, să purcedem.

~*~

În primu’ rând faptele sigure: avem un băiat, tânăr adult, portorican iar nu american alb pur – care-i suspectat că şi-a ucis tatăl cu premeditare. Fiindcă crimă de gradul I, în cazul că-i băietul găsit vinovat el va şi fi trimis pe scaunul electric, fără opţiuni pentru clemenţă. Având în vedere că-i în joc viaţa unui om, se cere de la juraţii ce vor da verdictul să aibă mintea limpede şi să privească pe cât de atent pot ei toate faptele; iar dacă există îndoieli – îndoieli întemeiate cu privire la temeinicia acuzaţiilor, atunci ei trebuie să dea verdict de nevinovăţie. În orice caz, orice răspuns vor da ei, el trebuie să fie unanim.

Este interesant să facem o comparaţie – dacă prin absurd cineva ne-ar da pe mână viaţa unui ţigan, iar noi ar trebui să-l judecăm, cum am face-o? Am reuşi să fim obiectivi? Sau măcar să ascultăm de o altă voce a raţiunii din încăpere, dacă noi nu suntem. Ce-ar ieşi de acolo? Am vota cu toţii “vinovat” şi am pleca după 5 minute? Chestii care-ţi dau de gândit. Printre altele, de gândit de ce nu avem noi juri în sistemul nostru judiciar.

Iată – judecătorului şi acuzatului le vedem feţele timp de câteva cadre şi-apoi ne închidem împreună cu juriul într-o cămăruţă mică, unde vom asista la deliberări. Care deliberări vor dura ceva, o oră juma’ de film şi câteva ceasuri în realitatea ficţională din film.

Sunt 12 oameni, asta e clar din titlu. Sunt din medii diferite, de meserii diverse, cu capacităţi intelectuale variate, cu viziuni diferite de viaţă şi fiecare cu prejudiciile şi prostia proprii; from all walks of life, cum zic englejii. Da’ au ceva în comun: cred cu toţii că băiatul e vinovat. Aproape toţi.

Nu-i ştim pe juraţi după nume, aşa că le zicem pe numere – în sensul acelor de ceasornic, începând cu Nr. 1 care-l în capul mesei. La votul preliminar doar Nr. 8 nu votează “vinovat”, toţi ceilalţi însă .. precum vedeţi şi-n poză. Domnul 8 (Henry Fonda) are anumite întrebări care din nefericire n-au fost puse în timpul procesului – fie din lipsa de competenţă a apărării, fie pentru că nu meritau puse. Dar în tot cazul, deşi toţi au senzaţia că vinovăţia s-a demonstrat clar, Nr. 8 totuşi are întrebări şi întrevede găuri.

Aflăm cândva mai încolo în film că-i arhitect omul – funcţia ar putea spune ceva despre o persoană? Mie-mi pare că da. Deşi pare un tip neatent şi destul de slab ca voinţă, are totuşi o forţă a exprimării şi a convingerii răsărite din examinarea detaliilor fine ce impresionează curând.

Dacă tot suntem aici, să facem cunoştinţă cu întreg juriul.

După cum vă puteţi da seama şi după mutrele lor, 7 şi 12 n-au nici o treabă cu realitatea; vânzătoru’ nu-şi dă el interesul să aibă o părere despre ce-ar putea fi corect sau greşit, aşa că votează cu majoritatea, iar publicitaru’ e mai obişnuit cu idei creţe şi neobişnuite decât cu aplecarea migăloasă asupra unui singur subiect care trebuie descompus în bucăţile componente. Domnii 3 şi 10 sunt puternici ca taurii, au opinii foarte tranşante, ambele fundamentate mai degrabă pe preconcepţii decât pe realitate; 10 e rasist direct, 3 are un bias ce-şi are rădăcina în relaţia mai mult decât tensionată cu copilul propriu. Brokerul se crede inteligent şi raţional, zugravu’ nu-i obişnuit cu a avea păreri proprii, oficiantul e un şoricel speriat care se ia şi el după restu’ lumii, da’ care altminteri dovedeşte că are totuşi urme de raţiune prin devlă.

Şi totuşi, despre ce-i vorba? Ce au a dezbate timp de un ceas şi ceva? Păi .. cazul. Urmează spoilers.

Aflăm că tânărul suspectat avea oricum o relaţie dificilă cu taică-su, acesta bătându-l des; se certaseră şi cu puţine ore înaintea crimei. Dar asemenea certuri era obişnuite în zona lor de imigranţi necivilizaţi, şi n-ar fi motiv de crimă (susţine #8). Briceagul cu care e înjunghiat tatăl are pe plăsele nişte gravuri neuzuale, care-l fac să fie unicat; băiatul nu neagă că în acea seară ar fi cumpărat un briceag similar, însă pretinde coincidenţa că acela i-ar fi căzut din buzunar şi că de fapt nu-i el criminalul. Greu de crezut? Este. Da’ să vezi minune:

Mr. 8 scoate din buzunar un briceag aproape identic cu arma crimei. Zonă violentă de portoricani, găseşti la amanet tot felu’ de chestii. Moacele domnilor mi-au amintit, apropo, de celebrul tablou Lecţia de anatomie a Doctorului Tulp, datorită ipostazelor pulifricilor ce cu 5 secunde înainte declarau ritos că “o coincidenţă nu-i posibilă”. Nu, într-o zonă de imigranţi violentă, să găseşti cuţite şi bricege de toate felurile pe la casele de amanet nici nu-i posibil. Sigur, e destul de improbabilă coincidenţa, dar nu imposibilă. Şi când vorbim de scaunul electric … păi ar trebui să cam fim siguri de diverse chestii.

Desigur, personajele astea drăgălaşe nici nu vor să audă că există dubii asupra părerii lor gata formate – aşa că Nr. 8 aproape cedează; se votează în secret ce crede fiecare, şi dacă toţi votează identic cu prima tură atunci urmează şi el să-şi schimbe părerea. Bineînţeles, pentru nevoile filmului, cineva îi ţine partea: moşulică nr. 9, care are timp – neavând afaceri de condus sau vreun meci de baseball la care să participe. Aşa că se discută.

Se discută faptul că apartamentul unde s-a petrecut crima e lângă linia ferată, şi fix atunci trecea trenul. Zugravul poate confirma – când îţi trece trenu’ prin dreptul casei nu te mai auzi tu pe tine însuţi, darmite să auzi voci care strigă în alt apartament, şi să le mai şi identifici precis. Un bătrânel ce locuia sub familia respectivă jură totuşi c-a auzit fix vocea copilului. Tot el mai jură c-a ieşit pe uşă din casă, a traversat scara blocului şi l-a văzut pe băiatul victimei fugind. Doar că .. doar că vecinul cel bun suferise un atac cerebral cu un an înainte, abia se mişca, şi la o reconstituire se vede că i-ar fi luat vreo40 de secunde să ajungă să vadă ceva – iar moşu’ pretinde că alea fuseseră 15. Ce văzuse el de fapt? Nu-i clar. Poate chiar l-a văzut pe băiat, poate doar pe cineva asemănător, când criminalul era deja dus pe scări în jos. E asta mărturie suficientă încât să condamni un om la moarte? Unii juraţi încep să aibă dubii.

Băiatu’ pretinsese că de fapt fusese la cinema, însă nu-şi poate aminti titlul filmului sau numele actorilor. E o dovadă că minte şi că nu-i un alibi bun? Depinde cum judecăm: mărturia fusese extrasă de la el de poliţiştii aflaţi la locul crimei, cu cadavrul tatălui aflându-se vesel în încăperea alăturată; altminteri, băiatu’ fiind probabil sărac, cel mai probabil mersese la ceva film complet nememorabil de mâna a treia, din care nu ţi-ai aminti care lucru nici dacă ai fi complet calm. Altfel, până la judecată băiatu’ îşi aminteşte şi poate spune ce a văzut – o mărturie care însă nu mai valorează nimic, având în vedere că între timp ar fi putut afla avocatul său lista de filme. E un alibi ăsta pân’ la urmă? E interesant de pus în balanţă faptele, de reconstruit scena din acea seară şi aflat cum s-o fi simţit băiatul acuzat de crimă.

Mic interludiu cu imagini.

Revenind: briceagul crimei nu are amprente pe el. Cum de a fost calm băiatul să şteargă amprentele, însă n-a luat briceagul cu totul? De ce a revenit acasă apoi, dacă nu pentru briceag? Întrebări fără răspuns, care ne pot face să credem că există posibilitatea unui alt criminal. De asemenea, dacă băiatul era agitat ar fi lovit într-o direcţie specifică pe stradă, complet opusă celei din care i s-a tras moartea victimei. Ce s-a întâmplat de fapt acolo? Întrebări nesfârşite.

Din fericire pentru acuzare, există un martor direct: o vecină ce locuia vizavi de blocul cu pricina. Ea declară a văzut crima prin vagoanele trenului care trecea – lucru posibil, fiind trenul gol şi lumină afară. Cazul devine însă interesant când bătrânelul 9, binecuvântată fie-i puterea de observaţie, remarcă la Nr. 4 că poartă ochelari, că aceia îl deranjează şi că i-au lăsat urme pe nas. Acelaşi tip de urme avea şi martorul principal, care trebuia să aibă o vedere foarte clară pentru a putea vedea noaptea printr-un tren în trecere. Şi cu asta s-a năruit cam totul. Martorul stătuse în pat până a privit pe geam, deci e probabil să nu fi avut ochelarii pe nas când a văzut crima. E drept că nu ştim ce fel de ochelari purta, însă ştim sigur că există dubii asupra acuităţii sale vizuale. Şi mai ştim că până la moşulică, NIMENI nu mai observase că tanti aia purta ochelari.

Nici una dintre chestiile relatate nu-l absolvă pe băiat de suspiciune. Nici una. Da’ sunt cu toatele dubii întemeiate, şi fac ca întreg cazul să reclame mult mai multe dovezi din partea acuzării înainte de a trimite pe scaunul electric un băiat..

~*~

Filmul vi se va părea fie plicticos până la moarte, fie captivant. Pe lângă dezbaterile legate de caz, este destul de suculent să urmărim şi reacţiile oamenilor unii faţă de alţii. E o lecţie şi asta, să vezi un număr de adulţi, modelul 1947 ce nu se prea se mai fabrică astăzi, punându-şi faţă în faţă tarele. Ceasornicarul e imigrant şi deci ridiculizat pentru asta. Nea’ pensionarul e tratat cu lipsă de respect, însă zugravu’ îi sare în apărare pentru că aşa ştie el să se comporte, cu bun simţ. Săracu’ oficiant e tratat ca şi cum n-ar exista, dar se face util. Singura preocupare a lui 7 este ventilatorul care nu merge. Nr. 8 se vădeşte un bun cunoscător al naturii umane, aruncându-i lui 3 o nadă evidentă pe care acesta o şi muşcă instant spre marea satisfacţie a privitorului.

Dacă sunteţi genul care se uită la filme pentru acţiunea lor, atunci nu merită să priviţi aşa ceva; n-are acţiune per se, nu se împuşcă, omoară, bate nimeni. Nu e comedie deloc. Nu e dramă decât într-o accepţiune vastă a termenului. Ar putea fi la fel de interesant ca Procesul, sau la fel de enervant.

Eu unul zic că modul cum percepe privitorul acest film spune ceva şi despre privitor. Iar asta denotă o calitate a operei în discuţie.