Probabil aţi scris în viaţă un CV, zis şi curriculum vitae. Acolo, printre alte chestiuni de interes pentru angajatorul potenţial, aţi spus şi cât de bine stăpâniţi limbile străine. Dacă aveaţi un certificat, o patalama în acest sens era superb, dar nu era musai: oricine se poate evalua pe sine însuşi folosind un element din tripleta de aur: {începător, mediu, avansat}.
Cum face un om să stabilească dacă-i începător? A scris cineva că-i începător într-o limbă, vreodată? Şi cum discerni dacă ştii la nivel mediu sau avansat? Comparând cu un nativ, şansele statistice sunt să fiţi mediocru (cu vedere spre slab); comparând cu ceilalţi candidaţi, poate aveţi curajul să vă declaraţi chiar şi avansat. Grele întrebări, care reclamă măcar 30 secunde de gândire. Sper că şi mai multe.
Dar dacă vi s-ar pune asemenea întrebări şi în legătură cu limba natală? Iată, vă angajaţi la un ziar, sau să scrieţi articole pentru un bloger, şi se ridică problema “cât de bine ştii tu română”? Cum aţi răspunde? Nu doar că vă întreb ipotetic, ci aveţi dinjos chiar şi chestionare!
Mai exact, mă interesează cum credeţi că vorbiţi “româna medie”. Româna de pe stradă, româna de clasa a şaptea sau a opta, gramatical corectă cât de-o notă de 5 şi capacitate medie de a gândi gramatica frazei. Cât să pricepeţi ce scrie în ziarul mediu sau într-o carte de literatură fără pretenţii.
[poll id=”5″]
Pe de altă parte, cum v-aţi evalua în comparaţie cu întreg corpusul limbii? Dacă s-ar inventa o evaluare a capacităţii de a fi nativ, aţi trece testarea? Asta înseamnă să recunoşti accentele pe zone, regionalismele chiar şi obscure, scrisul cu diverse grafii şi exprimări de-a lungul timpului, arhaisme, forme specifice de frazare, deţinerea unui lexic de câteva zeci de mii de cuvinte pe care să le puteţi şi explica, nu doar să le intuiţi sensul, etc. Cum ar veni, cât de departe v-aţi situa faţă de Vorbitorul Ideal? Aţi înţelege o conversaţie academică? Aţi putea lua notiţe în timpul unei dezbateri intense? Aţi şti explica cu fineţe diferenţele subtile între anumite sinonime? Aveţi minime noţiuni de fonetică sau etimologie?
Iar pentru că-i cu sondaje, vă invit să vă daţi singuri o notă:
[poll id=”6″]
În principiu, sunt foarte curios unde-i media când vorbim despre imaginea de sine a vorbitorului nativ. Foarte, foarte curios.
Santeti vorbitori de-aia avansati- – dAImon-s blog…
E cu sondaj de opinie, v-aş fi foarte recunoscător dac-aţi binevoi să votaţi. Mulţumesc :)…
Interesantă abordarea. Eu am întâlnit cam același fenomen la limbajele de programare, chit că-s mult mai simple (și mai puțin ambigue) decât limbajul natural. Mulți indivizi își pun C/C++ la nivel avansat și când îi întrebi de template-uri sau chiar chestii mărunte gen semnificația unui cuvânt într-un context dat, habar nu au.
Chiar sunt curios cum se aplică situația asta în domeniul programării; de exemplu în contextul ăla e mai dificil de stabilit ce înseamnă vorbitul nativ.
Alex, pentru evaluarea competentelor lingvistice exista deja sistemul european care-i destul de bine/clar definit si mai ales gandit o vreme buna de oameni in domeniu: http://www.coe.int/t/dg4/portfolio/?m=/main_pages/levels.html Motiv pentru care de altfel evaluari din astea din pom ca “avansat” nu prea au trecere la o firma serioasa, iar daca chiar au nevoie/interes a propos de o limba, te vor testa intotdeauna practic.
Printre motivele pentru care poti zice orice poftesti altminteri si chiar sustine ca e corect, e faptul ca daca e sa dai o singura evaluare globala a cat stapanesti o limba, va fi inevitabil o medie a diferitelor aspecte, medie pe care o poti face in esenta dupa cum vrei (de ex. daca pt jobul cu pricina e mai important sa citesti in limba respectiva decat sa vorbesti pe strada, atunci te treci ca avansat pentru ca aia conteaza in contextul cu pricina).
@ Spyked :
Fenomenul apare oriunde este liber candidatul să se evalueze singur, am impresia. E foarte greu să priveşti cu ochi critic şi să-ţi dai seama că de fapt tu nu te afli în vârf, ci chiar sub medie.
@ Diana :
Ştiu de CEFR, însă mi se pare că există şi obiecţii întemeiate în privinţa utilităţii lui. Mai exact, din câte am citit, este excelent în a departaja oamenii la niveluri mici (A1 până la B2), însă există dificultăţi în a distinge între un C1 şi un C2. Pe lângă considerentele intrinseci, mai există şi acela că nu orice român îşi permite suta de euro pentru o examinare (sau multiple examinări, dacă avansează).
Şi da, e şi ce spui tu cu alegerea competenţelor.