Alternativ Quartet, sau o trupă ce merită promovată

În primul rând, merită promivaţi pentru că trăiesc în 2012. Să vă citez de pe saitul lor:

Toate albumele alternativ quartet sunt și vor fi pentru totdeauna gratuite. Lumea ne-a oferit în mod gratuit multă muzică iar noi in aceasta am trăit şi am simţit cele mai frumoase momente. Dorim să dăruim înapoi toată creaţia noastră artistică în acelaşi mod în care am primit şi noi la rândul nostru creaţia artistică a altora. Încercarea noastră insignifiantă de a restaura un echilibru pe acest plan nu va schimba lumea dar sperăm că se va cunoaşte ca o acţiune pornită din sinceritatea dorinţei unei rearmonizări morale, etice si economice. Împreună vom stinge conceptul de copyright şi vom păşi în viitor spre o lume liberă, spre exprimarea şi consumul artistic dincolo de orice graniţă şi liberalizat în absolut. Artă pentru artă. Suflet pentru suflet.

Deci bine? E clar cât e ceasul pentru toată lumea?

Altfel, pe saitul lor găsiţi spre download albumele (în număr de două) în format .flac, aşa cum e şi normal de altfel. Nu poci spune că-s încântat de versuri, da’ pentru rocku’ oarecum psihedelic al băieţilor, tenta absurdă şi fără sens a ideilor nu-i chiar lucru de imputat. Hai să zicem că-s playful şi că au sens perfect după câteva beri :) Nici cu versurile de la Luna Amară nu mi-e ruşine, pe alocuri.

Tren

Sufletul o ia la fugă
umbra vrea să îl pătrundă
mintea spune dar renunță
viciul nu mai are ușă
închisă este iar cununa
bine rău și vis
minunea incearcă să convingă trupul
zbor deschis fără cărare
lumea a vopsit mirare
peste ochii tuturor
zbor deschis respir ușor
orbul caută scăpare
Drumul către tot ce-a fost mai rău
se deschide în noi
peste ochii tuturor
Toți am vrea să ne înecăm ușor
în aceste ploi
ne deschidem

Io unul vă urez ascultare plăcută, dacă v-am convins.

După 5 luni, Zelist ... #2
Blarghsvjfklsd

Comments 4