O întrebare de dogmă

Să cităm din ştirile patriei:

Preotul Zaharia Pereş a sfinţit, duminică, de Bobotează, Uzina de Apă din Timişoara, astfel că la robinetele timişorenilor curge apă sfinţită, de Bobotează.

“Ca orice gospodar care îşi sfinţeşte fântâna, şi noi, cei care gospodărim apa din Timişoara, facem acest ritual pentru a transmite un gând bun timişorenilor, sănătate şi prosperitate în anul care tocmai a început”, a declarat directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu.

După ce a sfinţit apa, preotul Zaharia Peres a sfinţit şi zona de captare a apei din râul Bega, cât şi restul fluxului tehnologic: decantoare, staţii de filtrare, rezervoare, staţii de pompare.

Cineva spus că “leneşii vor cuceri lumea”. Acel cineva avea dreptate maximă. Leneşul găseşte soluţia eficientă şi probabil optimă, doar din lenea de a munci. Domnul Zaharia Pereş nu face excepţie, mă gândesc. Prin gestul descris dinsus se remarcă drept un leneş notoriu, iar cu astă ocazie şi drept un popă incompetent, aş zice.

Eu ştiam că slujba, precum şi orice proces religios, funcţionează pe cât se poate de personal şi de aproape îngăduie condiţiile. De asta chemăm preotul să-l împărtăşească pe bolnav, în loc să-i trimitem spovedania prin e-mail. De asta se scriu pomelnice cu numele viilor şi morţilor, deşi în timpul slujbei zice popa că se roagă pentru toată lumea oricum. În lumea religiei şi magiei, a decupa persoana din masa amorfă e un pas înainte. Cu cât persoana are trăsături mai bine definite, cu atât relaţia dintre divin şi uman este mai strânsă, iar vraja funcţionează mai bine.

Pe aceste coordonate destul de şubrede (în fond nu am studii religioase), găsesc că gestul numitului Zaharia Pereş este de un ridicol crunt. Nu poţi primi binefacerile religiei pasiv, stând pe cur acasă şi popa recitând vrăji de binefacere faţă de o cisternă cu apă. E la fel de ridicol cu a trimite popa pe şoselele patriei să le binecuvânteze şi pe ele, să fie feriţi toţi şoferii de accidente întregul an. Sigur, descântecul respectiv se speră că ar avea un efect, şi anume minuscul, dar puţin mai mare decât zero şi deci binefăcător per total. Pe de altă parte, e un drum alunecos⁽ⁱ⁾ să te apuci să încerci a sfinţi împrejurimile şi obiectele, în loc de a sfinţi vieţile oamenilor. În fond, înţelepciunea milenară a românilor ne chiar învaţă că “omul sfinţeşte locul”, şi nu invers.

Poate că-mi scapă mie ceva, totuşi.