Ryzom – magia pe scurt (1)

(parte dintr-o serie)

După cum am mai spus, Ryzom e un sandbox, un joc cu sfârşit deschis. Cu alte cuvinte, indiferent că avem un personaj de nivel 50 sau 224, tot vom găsi mereu ceva de făcut, ceva de rezolvat, ceva de distrus. Magia ofensivă este doar unul din skillurile pe care le putem învăţa, şi am putea spune că-i unul dintre cele mai utile.

Chestiunea vine cam aşa: un începător de nivel 1 ştie doar să magie⁽ⁱ⁾ – acolo incluzând tot ce există sub soare. La nivelul 21 îşi scoate capul din cur⁽ⁱⁱ⁾ şi realizează că există o diferenţă între magia ofensivă şi cea defensivă. Mai apoi, la nivelul 51 realizează că magia ofensivă se împarte de fapt în două: vrăji cu care poţi ataca direct, respectiv vrăji care slăbesc adversarul⁽ⁱⁱⁱ⁾. Idem, magia defensivă se împarte în vindecare directă^(iv) şi vrăji defensive îndreptate însă spre adversar^(v).

Despre vindecări şi afflictions vom discuta altă dată. Ca orice jucător ce doreşte să fie măcar parţial, oarecum, pe de-o parte independent, avem nevoie să rănim animale şi/sau oameni. La dispoziţie avem puşti şi pistoale, topoare şi buzdugane, avem în fine şi magia ofensivă numită elemental magic. Avantajul magiei este că o porţi mereu cu tine; înarmat fiind chiar şi cu târnacopul, tot poţi să faci ceva vrăji colea. Desigur, e nevoie mare de amplificatoare, precât e nevoie şi de atenţie, pentru că magia cere multe credite pentru a fi folosită. Spre deosebire de armele fizice, unde ai mereu la dispoziţie un atac default – slab dar disponibil mereu chiar având 1hp viaţă-, magia consumă fie sevă^(vi), fie viaţă, fie timp^(vii). De cele mai multe ori va consuma de toate dacă dorim să avem cele mai bune vrăji puse la dispoziţie.

Orice magician poate ataca în cel puţin trei moduri distincte. Avem un atac cu acid, înnăscut zice povestea. Putem învăţa un atac cu gheaţă^(viii), respectiv unul ce putrezeşte lucrurile^(ix), imediat ce avem nişte skill points de cheltuit. Acidul va răni majoritatea animalelor, insectele kitin au însă oarece rezistenţă faţă de el – dacă nu direct imunitate. Nu-i bai, de asta avem îngheţul la dispoziţie. Rot este specific pentru plante, în rest utilitatea lui fiind discutabilă.

(personaju’ vizibil dinsus e al meu Mjollren, un fyros purtând “armură” uşoară, ţinuta magicianului.)

La atingerea nivelului 125, antrenorii din cele 4 zări vă oferă opţinea să învăţaţi şi vrăjile ţinutului lor. Astfel, oamenii deşertului vă vor preda despre foc, pădurenii despre otravă, oamenii apei despre unde de şoc^(x) iar ciudaţii din junglă despre electricitate. Un jucător free-to-play are nivelul maxim oprit la 125, însemnând că primeşte accesul la vrăjile specifice însă rămâne blocat la versiunea lor de bază. Nu-i bai, măcar ne putem face utili în jumătate din situaţii.

Vrăjile ofensive pot avea chiar şi multiple ţinte, există o cărămidă^(xi) care adăugată acţiunii face ca “proiectilul” magic să se spargă în capul mai multor indivizi. Chestia asta are a se folosi cu responsabilitate, e extrem de utilă dacă ai în faţă doar aggro – respectiv e incredibil de enervantă când, dintr-o bombă greşită, te trezeşti atacat şi de ierbivorele din jur. La nivelul 50 avem deja valabilă prima formă a acestor cărămizi, şi anume Bomb/Spray/Ricochet, maxim două ţinte atinse. Pe măsură ce avansăm în magie vom primi cărămizi care ne permit să atingem din ce în ce mai multe ţinte, până la un maxim de 8 sau 10^(xii). Oricum, pe măsură ce creştem în nivel costul acestor bombe creşte şi el, iar împreună cu mărirea numărului ţintelor cresc şansele să atingi şi ce nu voiai.

O altă chestiune faină la magie este că, la nivelul 100, primim un şablon care ne îngăduie vrăji duale. Cu alte cuvinte, în loc să folosim doar Fire (level 140), putem folosi acum Fire (140) + Cold (120). Sau foc pus acolo de două ori la nivelul maxim, pentru acele ţinte care chiar urăsc focul. Practic vorbind, vorbim de o aproape dublare a damage-ului pe care-l făceam fără acest şablon – în schimbul unui cost crescut la momentul incantării. Evident, acestei acţiuni îi putem adăuga şi cărămida pentru bombe, cu efectul că lovim în stânga şi-n dreapta ca demenţii.

De ce spuneam la început că-i util să ştii magie? Răspunsurile sunt mai multe:

• În primul rând, comparând ca damage, magia rupe absolut tot. Luăm un luptător cu buzduganul, îl aducem la acelaşi nivel cu un magician, iar magicianul provoacă daune cam duble^(xiii). Alte arme produc chiar mai puţin damage de atât. Desigur, în contrapartidă armele fizice au bonusuri, spre exemplu înarmat cu buzduganul putem încerca lovituri speciale ce vor încetini animalul din faţa noastră, sau putem folosi o cărămidă ce ţinteşte la cap; dacă ne reuşeşte o lovitură critică astfel, ţinta rămâne împietrită o scurtă bucată de vreme. Totuşi, în grup ajunge un singur tanc care să ţină animalele ocupate, iar în rest vasta majoritate a grupurilor vor dori să aibă elementalişti şi vindecători^(xiv).
• În al doilea rând: la armele fizice avem niveluri diferite în funcţie de tipul atacului pe care-l facem; poţi avea simultan nivel 105 la armele ce împung (suliţi, cuţite) , 125 la cele cu tăiş (săbii, topoare), respectiv 180 la cele de izbesc (buzdugan). Dacă dai de un animal ce are rezistenţă la atacul tău cel mai bun, faci cu nervii încercând să-l omori^(xv). Magia este una şi aceeaşi, la fiecare nivel nou de vrăji putem cumpăra toate cele 7 variante. Cu alte cuvinte, un magician nivel 200 se poate plia situaţiei folosind vraja potrivită, însă un tanc ar trebui să aibă cel puţin 3 tipuri de arme cu el când este pe drum.
• În ultimul dar nu cel din urmă rând, magia arată mişto. Cel puţin eu prefer să văd globuri de foc zburând încoace şi încolo, spre deosebire de a vedea animaţia unui topor mişcându-se.
• Pentru avansaţi, posibilitatea de a-ţi crea propria vrajă cu exact creditele potrivite, pe care mai apoi o cristalizezi şi o descânţi pe arma cu care eşti echipat e priceless. Dar cum cristalele şi utilizările lor sunt o discuţie în sine, o voi lăsa pe altă dată.

Desigur, există şi reversul medaliei. Uneori ajungi să-ţi blestemi zilele ca magician în deplasare, din motive destul de întemeiate. Să le enumerăm:

• Spre exemplu, armura. Armura uşoară e singura care nu-ţi creşte costurile şi timpii de incantare, prin urmare o vei purta mai mereu pe tine. În schimb, ea oferă fix zero protecţie împotriva prădătorilor, în timp ce o armură grea poate ajunge să-ţi aproape dubleze viaţa^(xvi). Cu alte cuvinte, ca magician eşti glass cannon, un tun făcut din sticlă.
• Ziceam ceva mai devreme despre creditele pentru magie. Pentru a incanta ai a plăti cu viaţa proprie, seva proprie, o mai mică distanţă faţă de ţintă sau un timp prelungit de incantare. Nu poţi fără a cheltui hp sau sap, prin urmare pierzi viaţă în două moduri: şi datorită atacurilor susţinute, şi datorită vrăjilor incantate. Puţina aia viaţă pe care o ai ..
• Un atac magic poate fi întrerupt. Mai ales carnivorele cu rata mare de atac sunt o plăcere să le întâlneşti, odată înconjurat de 2-3 animale de-astea poţi să-ţi iei adio de la viaţă. Spre deosebire, omu’ cu arme normale nu poate fi întrerupt, ba chiar are un atac circular ce atinge tot ce-i în raza armei. Evident, vrăjitorul are o cărămidă care-i îngăduie să-şi mărească “concentrarea”, în schimb cheltuind şi mai multe credite (viaţă, sevă, reţineţi). E, pe scurt, cam futere să fii solo ca magician.

Da’ pe de altă parte e futere să fii solo ca orice, jocul e gândit pentru grupuri de câteva persoane. Nu foarte mari, cea mai bună experienţă am scos-o în grupuri de 2-3. Da’ orişicât, să fii solo suge. Şi până la urmă, de ce-ai juca un mmorpg solo?

Continuarea cu altă ocazie..