Primesc următoru’ spam:
Buna ziua,
Spargatorii de oferte se intorc – concurenta zace lata! Iata ce va ofera:
PACHETUL CULTURAL, format din doua super colectii de suflet:
1. Peste 450 de basme pentru copii, care ne-au incantat copilaria, in preajma sobei, cu ajutorul placilor de pick-up, si, aproximativ 400 piese de teatru radiofonic, in format audio.
2. Peste 15.000 de carti in format PDF – TXT – DOC, din urmatoarele domenii:
CARTI DE BUCATE AFACERI BELETRISTICA SF ISTORIE LITERATURA CULTURISM TEHNICI DE MANIPULARE MODELE CV-URI & SCRISORI DE INTENTIE PSIHOLOGIE FLORA DICTIONARE FOTOGRAFIE DIGITALA MEDICINA ARHITECTURA EROTISM LEGISLATIE FIZICA ILUZIONISM (TRUCURILE LUI DAVID BLAINE – EXPLICATII AMANUNTITE) ETC
Într-adevăr, m-au lăsat lat, deşi nu din motivul şi nu în felul în care credeau ei.
Deci, dom’le, ce-i cultura? Păi să vedem prin exemple: avem cultura bronzului, cultura pescarilor dunăreni, cultura scobitorilor în nas cu o linguriţă, cultura filateliştilor, şamd. Cultură poate fi orice preocupare umană care a fost suficient de bine documentată şi suficient de mult timp practicată. Orice grup suficient de larg îşi dezvoltă propriile cutume şi propriile obiceiuri în timp, având deci o “cultură”.
Bun, cultura e diferită de tradiţie, cum e diferită şi de artă sau de civilizaţie. Au ceva în comun, dar sunt diferite. Cultura e spaţiul obiectelor mentale dintr-un anume subgrup, să zicem. Aceste obiecte nu sunt obligatoriu reale, tangibile sau măcar în contact cu realitatea, vezi cultura dezvoltată în jurul religiilor.
Desigur, prin faptul că omul trăieşte într-o anumită cultură ajunge să-şi însuşească cutumele, tarele şi mai ales locurile comune ale acesteia. De asta, apropo, suspină nostalgic unii oameni după “comunism” – sunt obişnuiţi, sunt formataţi cu simbolurile acestuia în viaţa de zi cu zi. De la televizorul Diamant până la Dacia rablagită, de la socializarea făcută la coadă şi până la sistemul PCR(i), oamenii au trăit o bună bucată de vreme cu nişte simboluri care acum au dispărut. Mai rău, simboluri care au scăpătat şi apus. E senzaţia aia când ştii instinctiv că o anume chestie e deja vetustă, însă tu totuşi mai ţii la cadavrul ei.
Revenind: desigur, cultura proprie este prin definiţie “de suflet”, aşa cum citam dinsus. Clar, e de-a noastră, şi ne suscită sentimente călduţ-nedefinite când ne gândim la ea. Fie că vorbim de cărţile lui Jules Verne(ii), fie că vorbim de basmele Fraţilor Grimm sau o anumită muzică veche, unele porţiuni de literatură ajung să fie identificate drept simboluri sentimentale. Nu-i nici o problemă. Până la urmă, şi academicienii mai în vârstă dansează pe ABBA.
Dar, dar, cultura nu este doar atât. Nu este un set de locuri comune şi “platitudini de bun simţ”. Cultura lumii este la fel de vastă precât lumea, cel puţin partea reprezentabilă a lumii. Cultura este atât de grea încât nu-i putem imagina dimensiunile uneori, vastitate de simboluri pierdute într-o vastitate de reprezentări create de o vastitate de grupuri de oameni ce au trăit de-a lungul unui vast interval de timp de la naşterea umanităţii până astăzi. Nu putem închega nimic coerent dacă tot ce facem e să adunăm fapte şi informaţii disparate. E nevoie de informaţii înţelese în sistemul cultural din care făceau parte, abia apoi putem căuta punctele de contact între culturi, oameni şi alte cele.
~*~
M-am apucat de toată poliloghia asta pentru că brusc mi-a picat barosul în cap: dom’le, termenul ăsta de cultură e cam jerpelit el sărmanul.
Mă tot frământa expresia “a culturaliza pe cineva”. Nu mi-era clar .. cum adică să faci chestia asta cu forţa? Că nu merge. Nu înaintează intelectul omului nici cu 5 centimetri dacă-i pui s-asculte Mozart(iii). Sigur că poţi să-l baţi măr pe om, să-l legi de scaun, să-i pui Eine Kleine Nachtmusik pe repeat. După suficiente repetări îl dezlegi, bine traumatizat, şi-i dai drumul. Mai apoi el va recunoaşte piesa şi va fi deci parte a grupului care o recunoaşte, prin aceasta definindu-se ca fiind cultivat. Hai zău ?!
Totuşi, cultura nu are absolut nici un sens prin ea însăşi. Dacă-i punem unui american un film de-al nostru, din anii ’70, nu pricepe nimic. E cultură, e important, e interesant? Da, pentru noi, deoarece înţelegem subtextul şi realitatea subiacentă peliculei. Dar străinul? Păi nu pricepe nici cât negrul de sub unghie. El nu are grila de interpretare corectă pentru a înţelege de ce anumite obiecte, imagini, situaţii şi circumstanţe dintr-un film românesc sunt interesante pentru noi. Străinul vede în Dacia 1300 doar o maşină, urâtă şi rablagită. Noi vedem în ea simbolul unor ani şi al unei perioade.
Cultura nu funcţionează la suprafaţă, aşa cum propun românii. A fi un om cult nu înseamnă a avea o înţelegere de bază asupra unui număr vast de subiecte. Sigur, această abordare poate rezista pe termen scurt, însă îmi pare că pe termen lung omul va ajunge la a confunda întregi culturi cu simbolurile lor cele mai facile şi comune. A-i înţelege pe japonezi nu înseamnă a găti harakiri sau a cumpăra un kimono onlain şi a-l purta pe acasă în timp ce ascultăm “Zen Music, volume #319”. În contrapondere, să presupunem că pentru a înţelege cultura unui neam(iv) ai nevoie să-i vorbeşti limba. Foarte bine, conform unor studii este nevoie de peste 500 de ore. Chiar dacă tabelul şi datele din spatele lui se adresează englezilor, cred că putem presupune un minim de 500 de ore pentru a învăţa orice limbă din familia indo-europenelor, ca români. Deci bun, bine? Cinci sute de ore pentru a ridica oleacă copertina de pe cutia neagră numită “limba şi cultura olandeză”, de exemplu. Tradus, asta înseamnă peste 3 luni de zile, la un efort intensiv de 4 ore efort zilnic.
Cum ştim că cineva aparţine, că o persoană anume este parte a unei culturi? Foarte simplu, luăm un băţ şi împungem corpusul de cunoştinţe al persoanei, sau trăirile dacă cultura îngăduie acest aspect. Nu eşti religios dacă nu ţii post şi nu te spovedeşti regulat la mănăstire! Alternativ, nu eşti religios dacă nu ai studiat Biblia un anume număr de ceasuri cu pastorul, nu ştii din ce cărţi e compusă, care-s temele acelor cărţi, şi care-s învăţăturile importante desprinse din diverse porţiuni ale Noului Testament. Nu merge aşa, “poartă cruciuliţă deci e bisericos“.
Sigur, românii au nişte standarde foarte joase, faţă de propria persoană şi faţă de alţii, aşa că abordarea naivă prin jupuirea aspectelor exterioare ale unei culturi funcţionează. Totuşi, asta nu invalidează faptul că poziţia asta este vulnerabilă unui atac de imagine din exterior. De-un dureros exemplu, oamenii au cerut democraţie în ’89, însă n-au ştiut exact ce-i aia; rezultatul este c-au primit şi acceptat “democraţia originală” inventată de tătucul Iliescu. Sigur că democraţia iliesciană s-a potrivit mai bine pe croiala românească decât s-ar fi potrivit o democraţie capitalistă şi complet indiferentă la durerile oamenilor. Totuşi, asta nu invalidează faptul că românii au cerut lucrul X şi au primit lucrul Y, însă în toată perioada aia au pretins că ei de fapt trăiesc interacţionând cu chiar X-ul original. Românii ar fi trebuit să ştie ce-i aia democraţie, care-s mecanismele statului de drept, care-s riscurile şi cum se poate fura în acel nou sistem pe care-l pretindeau; doar astfel ar fi putut să corijeze derapajele făcute de politicieni. Ce li s-a servit a fost o lovitură de imagine, şi pe bună dreptate – oricum nu ştiau ce li se întâmplă.
~*~
Revenind la spărgătorii de oferte citaţi în capul articolului: sigur, ei ne oferă cultură la kilogram, însă nu cultură aşa cum chiar există ea. Ei ne oferă meta-cultură, ne oferă accesul la rămăşiţele sentimentale rămase din pasiunile cititorilor acum bătrâni. Şi ne oferă un amalgam de căcaturi moderne, numite cultură pentru a înşela ochiul neatent.
Cam asta.
~*~
P.S. Pentru roboţeii care caută adrese de mail plaintext. Să fiţi iubiţi precît vă iubesc şi eu:
Pentru a face comanda trimiteti un email la romeo_buc2005@yahoo.com avand la subiect “Comanda” in care sa ne furnizati urmatoarele date:
(..)
Daca doriti dezabonare de la newsletter-ul nostru
va rugam sa lasati un mesaj cu adresa dvs de e-mail completa la: