Am văzut cam o jumătate din The Machinist, film din 2004. Pe când eram mai tânăr şi vag impresionabil mai încercasem o dată să-l văd, dar n-am rezistat.
Ei, astăzi am abandonat filmul dintr-un motiv aproape opus: mi s-a părut banal.
Deci dom’le, începem cu un tip care cică a făcut o crimă dar .. n-are cadavrul. Bun, deci are halucinaţii, ştim deja jumătate din chestiile necesare. Dar să nu anticipăm.
Filmul intră în viaţa lui Trevor, un tip cu insomnii cronice, care altminteri e băiat de treabă. Îşi ştie meseria destul de bine, mai stă de vorbă cu femeile, lumea e puţin îngrijorată pentru sănătatea lui, nimic ieşit din comun. Nu-i în relaţii neapărat bune cu supervizorul, colegilor le este uşor antipatic pentru că nu joacă poker cu ei, cea mai bună prietenă e curvă.. încă suntem în parametri. Nu-i clar de ce-i în aşa hal de slab, presupunem că de la insomnii.
După care apare Ivan. Tipul ăsta e atât de .. decupat din restul peisajului încât e ca un deget băgat în ochi. Lucrează ca sudor, dar nu e îmbrăcat ca om de fabrică (prea evident cadrul pe pantofii lui, apropo). Nimeni nu i-a auzit numele. Apare în cele mai ciudate momente, spre exemplu distrăgându-l pe Trevor cu un gest nelalocul lui, iar Trevor provoacă un accident de muncă. După care se întâlneşte cu el în oraş şi bagă filosofii ieftine cum că “hei băiatu’, să ştii c-a fost vina ta“. A, şi dacă tot suntem la scena din birt — aşa se uită barmanul la Trevor de zici că vorbeşte singur.
Noa, declic. Ivan ăsta e cel mai probabil personaj imaginar. Conform unei binecunoscute legi din ziaristică, un titlu senzaţionalist nu este mai niciodată adevărat. Ce-i mai probabil, că există o vastă reţea conspirativă, care există doar pentru a-l înnebuni pe Trevor? Sau este el însuşi sărit de pe şine, şi-şi imaginează chestii? Evident că varianta a doua, evident!
Moment în care mi-am scos capu’ din cur şi-am zis că, băi, filmul ăsta seamănă prea mult cu Fight Club. “Prieten” imaginar, personaj insomniac, prieten cu o curvă, sentimentul că realitatea se dezintegrează încet-încet? Toate elementele sunt acolo.
Sigur, aş fi putut să văd şi restul filmului ca să văd cu ochii mei care-i şmenu’. Dar sincer să spun, reţeta e cunoscută deja: personajul mai suferă 2-3-5 întâmplări întâmplătoare în circumstanţe dubioase, eventual mai vedem nişte accidente, drame ş.a.m.d., iar în ultimele 10 minute ni se arată Revelaţia. Aşa c-am pus mâna, am citit pe IMDB, am aflat că mda. Revelaţia este că Maşinistul are remuşcări vizavi de trecut, iar filmul de la cap la coadă este o descriere despre cum subconştientul său îl trage de mânecă din ce în ce mai tare.
.. Chestia este că Fight Club a apărut în 1999, Maşinistul în 2004. Fight Club are personaje mai faine, şi-n persoana lui Pitt (Tyler Durden) şi a Helenei Bonham-Carter (Marla).
Păcat, pentru că cinatografia din Maşinistul este excelentă, până la punctul în care sare în ochi cât de excelentă este ea. Tonuri de culoare, muzica de fundal, geometria spaţiului şi mişcarea camerei, toate-s foarte bine gândite să creeze un tot unitar. Singura problemă este tematica, şi anume că repetă temele principale din alt film.
Cam atât.