În care arăt că încă exist, deşi unele voci răuvoitoare pretindeau contrariul

Am încheiat un an. Am început altul. La mulţi ani tuturor, toate cele bune, ştiţi cum se zice.

Eu încep anul fără vreo promisiune anume, vreun proiect grandios, sau chestii de genul. Totuşi, planuri sunt.

~*~

Înainte însă de a povesti despre 2015, cuget că ar fi totuşi cazul să povestesc despre anul care a trecut. Sunt mai multe faţete întretăiate, şi din păcate nu am idee cum să încep a vorbi despre una fără s-o ating pe alta şi fără să-mi sar peste umbră. Încerc totuşi.

Pot începe de pe planul profesional. Am încheiat un contract de câţiva ani buni, lucrez astăzi la altă firmă decât lucram acum 6 luni (şi la care am împlinit câţiva ani buni de vechime). Poate pentru alţii treaba asta cu schimbatul de joburi o fi ceva de rutină sau mai uşor de suportat, însă la mine a fost o perioadă foarte nesigură şi foarte stresantă.

Despre “foştii” …. ce să zic? Nimeni nu pleacă de undeva când îi este bine. Aş avea una sau două treburi de povestit, însă din păcate maturitatea şi profesionismul au anumite cerinţe: firma nu discută despre ce tâmpenii am făcut eu, iar eu nu discut despre ce tâmpenii au făcut ei. Curat, uscat, doar că tăcerea nu-i subiect de blog sau de jurnal(i). Chestie care mă cam derutează în reperele proprii.

~*~

În altă ordine de idei, angajatorul nou ar dori să-mi poată acorda scutirea de 16% valabilă pentru oamenii cu diplomă în domeniul IT. Ar dori, dar subsemnatul s-a lăsat de facultate, am scris şi pe-aici câteva vorbe mai demult.

Să mă reînscriu la Universitatea de Vest ar fi retrezit dureri vechi. Aşa că m-am înscris la o universitate privată. Pur şi simplu, am abandonat pretenţia că vreau să mă simt bine în urma examenului de licenţă. Ce vreau este să am bani în buzunar, dacă tot se poate. E o investiţie.

De altfel, primele zile de cursuri mi-au confirmat cam toate stereotipurile pe care le ştiam de prin presă.

~*~

Schimbând iarăşi registrul: (re)adaptarea de la munca de acasă la munca de birou a fost destul de uşoară. Chiar nu mă deranjează mersul pe jos timp de 10 minute până la o staţie de transport în comun, sau aşteptatul timp de 5 minute după un autobuz(ii). Nu voi pretinde că este o treabă mişto sau ceva ce fac cu bucurie – sunt totuşi un leneş desăvârşit în contextul corect. Însă, una peste alta, nu mă găsesc plângându-mă.

Poate din exterior lucrurile astea par normale cum le descriu, dar am avut acasă tot felu’ de discuţii retardate cu familia. Vai dragă, dar dacă nu-ţi vor plăcea colegii noi? Vai dragă, dar o să oboseşti să mergi zilnic la lucru, după ce ai lucrat de acasă câţiva ani. Vai, dar o să uzezi ţoale şi pantofi mai mult decât înainte. Sună ridicol, dar chiar a trebuit să susţin discuţiile astea, şi să explic de ce sunt ridicole. Vorba aia, milioane de oameni fac fix aceleaşi chestii şi nu se mai plâng …

Poate voi reveni cândva cu articol mai pe larg despre chestiune.

~*~

Îmbătrânesc.

De fapt termenul este imprecis, mai degrabă “mă schimb datorită creşterii în vârstă“. Încep să gândesc chestii la scară largă şi în termen de luni şi ani. Pricep, într-un final, de ce-şi planifică adulţii viaţa pe ideea de dulce monotonie. Oamenii se căsătoresc în jurul meu.

~*~

… şi mă opresc aici, fiindcă literalmente nu mai ştiu ce să scriu. Am smuls articolul ăsta cu cleştele din mine. Pe de-o parte mă simţeam naşpa fără un sumar al celor întâmplate în astea 4 luni de pauză, însă pe de altă parte nici nu prea aveam ce să scriu. După cum s-a şi văzut în rândurile de mai sus, de altfel.

Mulţumiri sincere celor care mai trec pe-aici, deşi eu unul nu prea pricep de ce ar mai trece cineva. Dracu’ mai înţelege :)

----------
  1. Bine, nu le-am dat numele, deci în principiu sunt “in the clear”. Mai rumeg. []
  2. Evident, te uiţi pe orar înainte să pleci de acasă. []
----------

Comments 2

  • Desi am scris mai des pe blog ca tine (sic! cu juma de gura) trec oarecum print-o “criza” asemanatoare. Din ce-am observat eu:
    – schimbarile majore nu se reflecta pe blog – motivul principal este ca nu ofer cunoscutilor buletinul informativ al vietii mele (pentru multi din ei, mai ales rude, blogul e un soi de sursa de barfa)
    – nereusitele si/sau tristetea/nemultumirea ori taie inspiratia din radacina ori o fac de nepus pe hartie – autocenzura in cazul meu chiar functioneaza
    – cand timpul e 99% ocupat cu lucruri importante, blogul nu face parte dintre ele…
    – daca as scrie cu adevarat despre absolut orice atunci as publica mai des pe blog, dar incerc sa raman in felul blogului de a fi – imi consum rabufnirile mele civice pe facebook de pilda

    Cam atat. Eu ma bucur ca mai scrii, e unul din blogurile unde mereu am cate ceva de priceput.
    p.s. bafta la scoala, nu te lasa descurajat de sistemul de invatamant… am si eu acasa un programator-lasat-de-facultate pe care incerc sa-l conving sa faca pasul facut de tine desi ii inteleg prea bine argumentele…

  • He he, nici nu stiam ca nu-s singura “disparuta” si revenita tot prin aceeasi perioada. Bine ai revenit zic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.