În 1990 ideea de e-mail era un Ceva Nemaivăzut şi Revoluţionar. În 2015 acelaşi e-mail este pur şi simplu o mizerie.
Citesc articolul lui Cal Newport (“It’s Okay to Be Bad at E-mail“) şi-l găsesc corect întrutotul.
~*~
Să ne amintim: în anii ’90 internetul sugea cucu’. Nu aveai viteză, nu aveai prea multe standarde. Protocolul http era încă nascent, lumea încă folosea grupuri de discuţii şi bulletin board services (BBS). E-mailul a fost printre primele chestii la care s-a lucrat, poate din nevoia evidentă de comunicare personală şi rapidă.
Ca atare, e-mailul s-a dezvoltat şi a fost folosit cu sfinţenie pentru o grămadă de chestii, unele care poate nu-s deservite foarte bine de el.
~*~
Să facem un pas în faţă, de la mijlocul anilor ’90 să sărim până în 2005, şi de găsim? O grămadă de servere de e-mail, căcălău am zice. Toată lumea oferă e-mail gratuit, ca şi cum ar fi sticksuri. Toată lumea trimite e-mailuri în dreapta şi în stânga. Mai important însă, toată lumea se aşteaptă e-mailul să fie luat în serios. Să poţi comunica cu o firmă şi să-ţi răspundă într-un timp rezonabil. Să înceapă administraţiile publice să aibă adrese de mail.
Pe scurt, mailul devine ubicuu peste tot. Dacă nu era deja.
~*~
Iar dacă derulăm încă o dată timpul, şi ajungem spre prezent, ce găsim? O lume sufocată de mail.
Lucrurile sunt în aşa hal de tâmpite, încât firmele încep să pună reguli la mesagerie. De exemplu să nu aibă nimeni mesaje mai vechi de 30 de zile în inbox. Pentru că dacă ai 100 de angajaţi, fiecare cu 500 de e-mailuri neşterse, lucrurile devin interesante pentru IT. Şi chiar pentru angajaţii înşişi, care nu mai pot găsi cu uşurinţă nimic.
Altă regulă sănătoasă: comunicarea prin e-mail ar trebui restricţionată la 2-3 schimburi de idei scurte. Dacă lucrurile sunt mai complexe şi trebuie discutate pe larg (sau în profunzime), se pune mâna pe telefon şi se face şedinţă. E-mailul rămâne doar ca o formă de sumarizare, ştampila finală pusă pe concluziile trase. Bineînţeles, acest lucru a fost făcut posibil de evoluţia telecomunicaţiilor în general; ieftinirea conexiunii la internet şi proliferarea comunicării VoIP (gen Skype) ajută mult.
Chiar şi la nivel de e-mail personal, lucrurile stau destul de prost. Absolut toate firmele simt nevoia să-şi comunice ofertele comerciale prin mail. Cele fără scrupule ignoră cererile de dezabonare. Spamul e la ordinea zilei. Toate tâmpeniile se scriu şi se trimit.
~*~
Ei bine, revenind la nenea Cal Newport. Spune el acolo că e timpul să ne specializăm.
Pentru manageri, o fi important să aibă 1000 de e-mailuri, fiecare despre un aspect al jobului. Pentru oamenii de vânzări sau de la Relaţii Publice (PR), contactul cu sute de persoane este parte a fişei postului. Idem pentru un ziarist.
Dar un om de ştiinţă, spre exemplu, nu are nici un motiv rezonabil să-şi piardă timpul citind poşta electronică. Un om ocupat cu munca de zi cu zi n-are de ce să aştepte cu sufletul la gură următorul e-mail. E ceva important? Apel. Pornim clientul de mail de 2-3 ori pe zi şi e de ajuns.
~*~
Dacă ce zic eu mai sus nu face sens .. ce să zic, sunteţi nişte fericiţi. Nu vă faceţi griji, veţi ajunge la vorbele mele cândva.