Etica şi automatizarea

Amuzamente de pe StackExchange: “Is it unethical for me to not tell my employer I’ve automated my job?”

Se dă un angajat. Omu’ are în fişa postului să facă data entry manual, adică să bage ad labam informaţii într-o bază de date, apoi să interogheze baza de date în anumite moduri specifice, şi să livreze rezultatele respectivelor interogări.

Omu’ nu-i chiar dobitoc, aşa că reuşeşte să automatizeze şi introducerea şi procesarea datelor, şi ajunge să aibă de muncit cam două ore din cele 40 regulamentare, cîte sunt într-o săptămînă. Cum el are şi copil, îi convine de minune să lucreze de acasă şi de fapt să nu aibă de muncă.

Omu’ îşi pune problema dacă e cumva ne-etic ceea ce face.

~*~

Partea interesantă nu-i musai faptul c-a reuşit un om să automatizeze o chestie. Se întîmplă chiar frecvent, literalmente de asta există meseria de programator.

Nu, partea interesantă sunt reacţiile oamenilor la situaţia respectivă. Fiecare vine cu o perspectivă diferită asupra chestiunii, şi în funcţie de punctul de pornire, le dă cu virgulă sau nu. Partea amuzantă este că, dacă oamenii nu-şi explică sistemul de gîndire, reuşesc anti-performanţa de a vorbi “împreună” dar de a se înţelege separat. Ca-n viaţă.

~*~

După cum se poate ghici probabil, am şi eu opinia mea pe temă. Dacă n-aveam nici o părere, s-ar fi chemat că mă lasă rece; nu scriam articol.

Ideea simplă este că într-o situaţie de genul ăsta, avem multiple unghiuri de abordare. Toate valide, dacă-s privite din direcţia acelei părţi. Dacă reuşim să le reconciliem, reuşim să dăm o soluţie care să placă tuturor părţilor. Dacă nu reuşim, soluţia va conveni doar uneia dintre părţi.

La nivelul societăţii, trebuie să ne alegem ce vrem să exprimăm printr-un contract de angajare. Asta-i şi marea bubă, că în general oamenii aleg formulările simple şi funcţionale, lăsînd rezolvarea problemelor minore în cîrca viitorului.  Dacă scrii un contract de închiriere pentru un apartament, nu te chinui să defineşti ce se întîmplă în caz că face chiriaşul o pată mică pe perete; rămîne la mica înţelegere.

De aici vin şi problemele de interpretare, pentru că oamenii au work ethics foarte diferite. Întrebaţi de curiozitate 10 români, şi majoritatea vor spune probabil că “foarte bine a făcut angajatul, să continue tot aşa, fără să sufle o vorbuliţă“. Pe de altă parte, întrebaţi nişte americani, preferabil de-ăia bătuţi peste cap cu un work ethic neoprotestant. Foarte probabil vor spune că e criminal ce face omul, pentru că el e plătit să muncească, nu să frece menta; dacă a reuşit să îmbunătăţească un proces industrial şi să-l facă mai rapid, are a cere mai mult de muncă!⁽ⁱ⁾

Na, în acest context, e foarte clar că omul va fi constrîns de societatea în care trăieşte. Dacă-i român, tace şi merge pe burtă, fiindcă dacă-l prinde careva nici nu va păţi mare lucru. Dacă-i neamţ sau altă formă de neoprotestant, e probabil o idee bună să come clean.

La nivel personal, este foarte clar că oricărui angajat i-ar conveni să-i reuşească fix acelaşi gen de chestie. Să semneze un contract cu termenii X, iar apoi prin natura evenimentelor, termenii X să-i devină lui favorabili. Mă rog, nu neapărat o modificare la fel de drastică ca în acest caz, dar ceva să placă la toată lumea. Să-ţi zică managerul de departament că nu mai ai de făcut chestia X care-ţi lua un ceas săptămînal. Pur şi simplu, ai o oră de frecat menta la cafele şi chestii.

Atracţia pentru metode de a trişa sistemul este perenă. Aşa, de exerciţiu, haideţi să mai vedem o modalitate faină:

În orice corporaţie mai mărişoară, sistemul clasic cu un-şef-per-angajat se cam topeşte. Angajatul are un număr de abilităţi, pe care şi le poate aplica cu succes în mai multe proiecte. Aşa că azi conlucrezi cu managerul dintr-un departament, mîine cu managerul din alt departament, şi tot aşa. Dacă eşti porc, poţi chiar să te prefaci că doar lucrezi, în timp ce-i minţi pe toţi că de fapt erai ocupat cu sarcini date de .. celălalt. Noa, este lipsă de etică? Cam da. Şi totuşi, este o practică destul de întîlnită prin alte ţări.

Scorul la acest capitol este destul de clar în defavoarea angajatului. E foarte clar că un angajat rămas fără sarcini de serviciu este unul la rigoare disponibilizabil, că nu-i util firmei. Pe cealaltă parte, un angajat care caută să-şi îndeplinească sarcinile de servici

Mai rămîne perspectiva angajatorului. Care, evident, are interes fix contrar.

ref: http://daimon.me/blog/2009/12/ineficienta/

ref: https://blog.iamntz.com/12457/automatizari-locul-munca/