Nu-mai-ştiu care cercetători au descoperit că “oamenii ce ştiu să-şi numească sentimentele sunt mai bine echipaţi să le facă faţă”. Păi, no shit, Sherlock. Şi oamenii care ştiu să spună că au un ghimpe în talpă sunt mai bine echipaţi decît ăia care doar ştiu că-i “doare acolo jos”. Unde jos, între picioare, în gambă, dor metatarsienele?(i) Idem, da’ fix idem, e de bun simţ să ştii a spune concret ce te deranjează dom’le! Eşti trist, eşti somnoros, ţi se trage de la lipsa de cafea, eşti pe ciclu, ai pur şi simplu un puseu de panică dar nu-i vina nimănui anume? Chestii şi fineţuri.
~*~
Partea amuzantă în toată treaba asta este că aruncă o palmă asupra diverselor simplităţi româneşti.
Cu ce era muzica noastră pop din anii ’90 cu vedere spre 2000? Animal X, 3Sug Est, Asia, N&D? Păi printre altele era cu “iubire”, banal exprimată. Bingo! Cu ce-s manelele? A, cu banalităţi că aruncă bărbatul cu bani, ca să “fie iubit”.
În ambele cazuri, simplitatea în exprimare denotă o simplitate în simţire. Cît
- Apropo de care chestie: de asta-i bun să citeşti, mai afli treburi. Am aflat despre oasele metatarsiene din biografia romanţată a Nadiei Comăneci, scrisă de Ioan Chirilă. Da’ clenciul este că trebuie să citeşti lacom, cu dicţionarul în mînă şi pregătit să înveţi chestii noi. Orice carte e o bună oportunitate. [↩]