Scrie Marius Tucă despre bloggeri. Şi scrie naşpa. Desigur, nu este el în măsură să pornească discuţia. Sau poate este, dar e jurnalist. Meciul bloggeri-jurnalişti se joacă cu aceeaşi înveşunare ca şi unul Steaua-Dinamo. Cu energii demne de a fi risipite într-o cauză mai bună.
Dar, dincolo de asta, n-am rezistat să fac pe avocatul diavolului. Dincolo de atacul făţiş, am zis că merită să (re)citesc articolaşul. O pleiadă de cuvinte, pentru o idee simplă : bloggerii sunt nişte oameni care nu pot socializa altfel, şi care o lăbăresc intelectual pe net toată ziulica.
Înainte de blogging ce a fost? Forumul. Pe ăla se adunau oameni şi discutau. Unele forumuri deveneau chiar portaluri, cu tot felul de secţiuni şi teme. Numa’ bune să-ţi fuţi tot timpul liber pe ele. Şi forumiştii au avut parte de acuzaţia că sunt nişte no-liferi. Chestie parţial adevărată. Cine are prieteni, viaţă socială şi treabă de făcut, nu are timp să citească forumuri şi să se implice prea tare. End of story. Myth not yet busted.
Bonus — din câte forumuri există în lumea asta, există câteva de nişă potrivite fiecăruia, şi vreo 4-5 mari, pe care să merite să intri. În rest, majoritatea rămân nedescoperite. O fi bine, n-o fi bine?
Bloggingul e reversul situaţiei. Acu’ nu mai cauţi tu comunitatea căreia să aparţii, ci iei scrisul în mâinile tale, îţi creezi o identitate de blogger, emiţi păreri, articole, comentezi la alţii, ei (re)vin la tine, and so on. Asta necesită timp, dar când se adună lumea pe articolele tale, ţi se umflă ego-ul de mândrie. Să-i citeşti pe alţii, să răspunzi inteligent la scrierile lor, să scrii inteligent şi la tine pentru ca odată ce te-au vizitat să vrea să revină … o groază de timp. Ai atâta? Unii au, unii nu.
Câte bloguri există? O mulţime. Câte merită vizitate? Probabil nu vom şti niciodată. Dar cert este că avem o limită la numărul lor, şi la timpul fizic pe care îl putem aloca chestiei ăsteia. O bună parte din bloggeri scrie pentru .. nimeni. Sau pentru câţiva prieteni. Mă rog, e şi asta o formă de comunitate. Cunoşti oameni noi, oameni din afara orizontului tău, totul e ok.
Ceea ce jenează, este insistenţa cu care bloggerii îşi expun “marfa”. Cu care îşi prezintă produsele intelectuale.
Bloggingul este o unealtă. Pe care o poţi folosi bine, sau nu. A avea blog nu este vreun semn de sincronicitate cu timpurile, întotdeauna. Sau mai bine zis, sincronicitatea nu este semn de inteligenţă sau cultură. Dacă Marius Tucă ar fi trăit pe vremea lui Eminescu, ar fi spus ca şi acesta, despre tinerii cu educaţie franceză spoită, că sunt “franţuji la legătură”. Sau “franţuji la borcan”. Sau “franţuji pe bandă”. Atunci a spus-o Eminescu, pe ăla nu ne putem supăra. Acum o spune Marius Tucă, şi vorbeşte despre oi, despre oameni care îşi fac blog doar pentru a fi cool, trendy, sau să aibă cu ce se lăuda.
Păcat că Marius Tucă poate fi criticat.