Nu, nu, nu voi relua iarăşi vechea placă, cu plecatul la drum. E veche. Dar profit de ocazie, dacă tot m-am preumblat cu camera p-afară, să public două poze de astăzi, asortate cu versuri.
E larma si trenul sta gata sa plece,
Vagonul se umple de oameni straini.
Mi-e inima stransa, e sapte si zece,
Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.Da-i baiete drumul ca n-avem rabdare,
E gata, un suier, un repede zvon
Si simt ca se misca cu noi, salutare!
Trec umbre grabite pe langa vagon.
Adio, adio, romantica urbe,
Adio zadarnic si dulce trecut!
Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afara si lung te salut!Orasul ramane sclipind in lumina,
Biserici si case, deodata apun.
In fata ne cade o verde cortina
Si trenul alearga, alearga nebun.
Mircea Baniciu – În tren.
Da.
Doarte dragute pozele si poezioara la fel! Putin off-topic, ma intreb ce se intampla cu peturile si deseurile de pe sine, daca sunt vreodata colectate sau sunt lasate acolo sa se dezintegreze in zeci de ani.