“Ruşinat că nu ştiu”, Seth Godin

Society changes when we change what we’re embarrassed about.

Societatea se schimbă când modificăm lucrurile faţă de care ne simţim jenaţi.

In just fifty years, we’ve made it shameful to be publicly racist.

În 50 de ani, am făcut să fie ruşinos a te arăta pe faţă rasist.

In just ten years, someone who professes to not know how to use the internet is seen as a fool.

În doar 10 ani, o persoană care declară că nu ştie să folosească internetul a devenit una văzută ca un păcălici.

The question, then, is how long before we will be ashamed at being uninformed, at spouting pseudoscience, at believing thin propaganda? How long before it’s unacceptable to take something at face value? How long before you can do your job without understanding the state of the art?

Întrebarea este, prin urmare, cât mai durează până la a deveni ruşinos să fii neinformat, să arunci cu pseudo-ştiinţă, să crezi propagandă cusută cu aţă albă? Cât mai poate dura până va fi inacceptabil să crezi chestii pe nemestecate? Câtă vreme vei mai putea profesa fără să înţelegi vârfurile meseriei?

Does access to information change the expectation that if you can know, you will know?

Faptul că ai acces la informaţii îţi schimbă aşteptările? Dacă poţi şti, vei şti sigur?

We can argue that this will never happen, that it’s human nature to be easily led in the wrong direction and to be willfully ignorant. The thing is, there are lots of things that used to be human nature, but due to culture and technology, no longer are.

Se poate argumenta că aşa salt nu se va întâmpla, că e “în natura umană” să fim conduşi cu uşurinţă în direcţii greşite şi să fim ignoranţi din voinţa proprie. Chestia e că multe altele erau “în natura noastră”, dar datorită culturii şi tehnologiei, nu mai sunt.

~~*~~

Mno, cam asta-i pe scurt povestea. Jegul şi mizeria de sub unghii şi impresiile nefondate, totul dispare pe măsură ce învăţăm să măsurăm. Se schimbă fundamentele de pe care privim viaţa. Inefabilul necunoaşterii se frânge sub lumina orbitoare a lanternelor, reflectoarelor şi becurilor ce le instalăm cu frenezie..

De încheiere vă las cu povestea balaurului din garaj, text de Carl Sagan. Şi o ilustraţie zic eu grăitoare, căreia nu-i găsesc momentan sursa: