Alegeri şi morală

Să ne imaginăm următorul scenariu: descoperiţi o ruptură în sistemul timp-spaţiu, şi din greşeală blocaţi timpul pentru toată lumea. Pur şi simplu, ce, nu mai poate omu’ să greşească acuma?

Toată lumea îngheaţă în momentu’ ăla, numa’ persoana proprie nu. Vă puteţi mişca prin lume, obiectele funcţionează la atingere, legile fizicii se aplică în continuare cumva. Centralele electrice NU funcţionează, însă bateriile din aparatul foto ţinut în mână da. Maşina merge dacă-i daţi cheie, pompa de benzină neavând însă electricitate .. N-aveţi curent la priză, n-aveţi internet sau semnal la GPS, şi aşa mai departe. E clar că lucrurile vor reveni cândva la normal, calculaţi că în vreo 24 de ore, iar ruptura  timpului se vindecă singură. Pur şi simplu lucrurile vor reveni la normal fix din momentul când au îngheţat, repercusiunile se păstrează asupra lumii, dar oamenii nu v-au văzut mişcându-vă deci nu ştiu ce-aţi făcut.

Ei bine, ce-aţi face având aproximativ 24 de astfel de ore la dispoziţie?

~*~

Iar dacă tot ne-am apucat de scenarii de-asta, hai să vedem unde ne duce mintea. Dacă ne gândim bine, fiind singura fiinţă capabilă de gândire şi voinţă sunteţi şi singurul om. Odată îngheţat timpul, toată lumea s-a prefăcut literalmente într-un obiect. Care-i diferenţa între a sparge o vază şi-ai da pumni în cap soacrei? Nu va şti, nu va simţi şi nu-i clar dacă-i vor rămâne vânătăi.

Ce puteţi face rău fără să conteze? Puteţi omorî oameni şi şterge urmele foarte bine, măcar de curiozitate să vedeţi cum îi. Puteţi fura bani şi bunuri. Puteţi s-o futeţi pe o vecină. Puteţi viola o ţigăncuşă de 14 ani, şi-aşa e începută la vârsta aia şi nu-şi va aminti. Puteţi să vă căcaţi în pălăria papei, dacă aveţi chef să conduceţi de nebun până la Vatican. Ce nu se poate? Puteţi scăpa Romania de parlamentarii ei, sau puteţi schilodi oameni. Puteţi izbi mâţe cu capu’ de toţi pereţii, aşa de-al dracului. Puteţi face salam din caii din deltă sau tochitură din câinii vagabonzi ai oraşului, etc ad nauseam.

Încă un efect al faptului că sunteţi singurul OM este faptul că întreaga morală s-a evaporat. Deci, morala difuză pe care-o cunoaşteţi drept “bun simţ” nu mai există. Morala familiei nu mai este. Morala prietenilor, cercului de amici sau de colegi de munca e şi ea dusă. Nici morala predicată de preoţi şi alte surse de autoritate nu mai există. Sunteţi singurul om, deci singurul capabil de decizii. Cum alte părţi care să oblige la un contract social nu sunt, orice decideţi faţă de acţiunile proprii este şi adevărat. Vă pişaţi în pălăria şefului? Şefu’ nu există, e un obiect în cadrul universului îngheţat. Futeţi un sugar? Cine-i acolo să vă judece şi să spună că-i viol, dincolo de capul propriu? Dacă vreţi să spuneţi că “în acest univers e perfect normal ce am făcut” atunci aşa şi este, cel puţin până vă apucă remuşcările.

~*~

Discuţia curge, practic, înspre o definire a marginilor moralei. Cadrul formal este dat de definiţia moralei, şi anume că-i un set de interdicţii, norme sau încurajări, construit prin negociere. Pur şi simplu morala depinde de opinia publică şi de existenţa unui grup, ea nu există în vid. Sigur, există grupuri care să pretindă că morala-i un ceva transcendent, venind de la Dumnezeu însuşi; totuşi, faptul că e nevoie de un grup care să ne spună asta şi care să enforseze prescripţiile moralei respective ne arată că ea nu poate funcţiona fără grup. Orice comportament uman care-i adus în agora poate fi până la urmă supus negocierii şi normat într-un sens sau altul.

În urma negocierilor rămân semnele acesteia în limbă, cristalizate în formule tipice. Spre exemplu doi bărbaţi care se fut în cur “e rău maică”, pentru că aşa a negociat popa cu oamenii, iar pe ei nu i-a interesat să spună altfel. Preceptele astfel apărute au mereu un aer de universalitate, se imprimă în mentalul colectiv sub denumirea de bun simţ; începând cu “e bine să” sau “trebuie să“, trecând prin “nu se face să“; dacă suntem norocoşi sugestia e mai slabă, de exemplu doar “ar trebui să” (meargă lumea la biserică). Sigur, universalitatea respectivă se opreşte fix la graniţele grupului respectiv, iar graniţe există indiferent cât de mare ar fi grupul. Totuşi, fie din insolenţă umană fie pentru că aşa-i morala curvă, rar veţi vedea pe cineva capabil să recunoască despre sistemul lui de valori că nu-i complet sau universal aplicabil. Omul pleacă din satul propriu şi uneori peste graniţe crezând că ce identifică el drept bun simţ este valabil peste tot. Hilarity ensues.

~*~

Noa, şi acum înarmaţi cu toate aceste precondiţii, să punem şi a doua întrebare: în acest univers îngheţat, aţi face vreun lucru pe care altfel nu l-aţi face din pricina moralei? Cu alte cuvinte, aveţi vreo pornire care nu se suprapune cu normele existente şi căreia nu-i daţi drumul pentru că nu e avantajos? Dacă da, sunt curios să aud ce-aţi face. Dacă nu, sunt curios să aud dacă aveţi vreo normă pe care n-o respectaţi. De om în perfect acord cu normele timpului său încă n-am auzit.