Vecina de sub mine a deschis astăzi butoiul cu varză. Bineînţeles, a lăsat deschisă şi uşa de la intrare, doar n-o să se intoxice singură cu mirosul, e mai fain să împărtăşim cu toţii; dacă face sarmale ne datorează fiecăruia câte o porţie, pentru că am suportat-o.
Meritul, dacă poate fi numit astfel, al lui Ceauşescu, a fost acela de “aducere la egalitate” a poporului prin strămutarea la oraş a unei largi mase de ţărani; cu blocuri construite haotic şi urât, cu oameni smulşi de la glia strămoşească şi înghesuiţi în nişte biete cutii de chibrituri, dar a făcut-o într-o oarecare măsură. Cică e mai uşor să civilizezi oamenii când sunt la un loc în oraş, decât atunci când sunt răspândiţi în sute de cătune, sate şi comune.
Dar oamenii au dus cu ei la oraş cutumele şi tradiţiile. Am auzit poveşti legate de oamenii care au crescut porcul pe balcon şi l-au tăiat în cadă, doar pentru a putea spune că “au avut porc”. Poveşti legate de apartamente mizere în care trăiesc 3 oameni şi 7 pisici. Legende urbane legate de bătrâni care au ajuns să economisească orice, şi să strângă toate gunoaiele, pe ideea că “poate ne mai foloseşte”. Chiar pe Bd. 16 Decembrie, vis-a-vis de unitatea de pompieri, exista o curte interioară în care o bătrână strânsese munţi de gunoaie, vecinii plecaseră demult, iar ea trăia în mizerie şi între şobolani; a trebuit ca ea să moară pentru ca eventualii trecători să nu mai fie nevoiţi să îşi ţină respiraţia când treceau pe lângă casa ei. Mi-au venit poveşti legate şi de românii plecaţi în Germania, unde când au deschis butoiul cu varză, a fost chemată Poliţia, crezând vecinii că are loc o poluare chimică.
Astfel de exemple cred că ştim cu toţii. Fiecare dintre noi a întâlnit, în viaţă, poveşti legate de oamenii grotei, oameni care deşi trăiesc “la oraş”, au rămas cu sufletul în satul natal, între orătănii şi cu buda în fundul curţii. Poate Împuşcatu’, cu planul lui măreţ, a muşcat mai mult decât putea mesteca. Iar acum, încă, la 20 de ani după moartea lui, noi încă înghiţim rahatul generat de strămutarea unor tradiţii în oraş.
Poate ar fi cazul să fim mai critici cu ce acceptăm în jurul nostru. Să realizăm că nu e fain să mergi cu cizmele pline de bălegar prin centrul oraşului. Să îi convingem pe oamenii care nu aparţin oraşului, să plece dracu’. Oraşul este o cloacă prin amalgamul de oameni adunaţi la un loc. Poate e timpul să eliminăm dintre noi măcar unul dintre factorii care frânează civilizaţia. Căci nu poţi pretinde să fie omul civilizat când trăieşte ca în cocină.