Am prins doar 3 dintre cele 6 filme prezentate: miercuri ambele, şi ieri doar pe primul. Dacă Îngeri căzuţi mi-a plăcut destul, filmul despre bicicleta lui Ghislain Lambert a fost cam subţire, iar Misterul camerei galbene a fost un film de duzină.
O poveste simplă şi tragică, pe temele mari ale umanităţii: iubire; moarte; frăţie. Două protagoniste, două prietene, două personalităţi diferite şi în final două destine. Ce rămâne după ce ai consumat carnalitatea? Poate inocenţa supravieţui? Aceste două tinere, Isa şi Marie, nu sunt antagonice, nu se duelează. Existenţa lor -deşi pe alocuri tristă şi pe alocuri impură- redă cu fineţe tonalităţile de gri ale cotidianului, construieşte o pânză subţire de păianjen pe care protagonistele execută salturi mortale de trapez – fără susţinere dedesupt. Marie se dă unui paznic gras de local, se dă unui tip mândru care o umileşte, se abandonează senzaţiilor şi dorinţelor. Isa se menţine copilăroasă şi totuşi atentă, îşi canalizează empatia şi şi-o transformă într-o acţiune graţioasă deşi futilă .. Finalul e deschis, şi asta contează.
N-am mai urmărit filme sentimentale demult, poate de asta Îngeri căzuţi m-a durut; fizic.
Ghislain este un tip trecut de tinereţe, un tip cu o fixaţie: vrea să devină ciclist profesionist. De obicei, filmele despre depăşirea condiţiei şi despre urmărirea idealului sunt ok, înveţi ceva din ele. Din păcate, personajul Ghislain nu este nici pe departe în condiţia de a aspira undeva sus; picioare şi inimă slabă, însă o minte capabilă de a-i insufla gânduri grandioase despre ţinta lui. Un film care porneşte cu personajul în mizerie şi se termină cu el în praful de pe tobă. Ghislain Lambert are singurul merit de a fi un personaj total ne-eroic, o fiinţă atât de mediocră încât merită să-i urmăreşti eforturile din milă.
Sec.
Plot: o tentativă de omor într-o cameră impenetrabilă, un asasin de negăsit, un deznodământ în stilul Poirot, cu toate detaliile aruncate cu furca. Personajele importante, deşi puţine (victima, tatăl, doi ziarişti, un poliţist şi un judecător) sunt toate din carton, toate urmează un tipar şi toate par manevrate din culise. Classy. Pare un scenariu scris de un chinez bătrân, cu multă răbdare însă fără acele detalii care ar putea da savoare unui film poliţist cu acţiunea la ţară.
O tristă pierdere a două ceasuri din viaţă, imho.