Frânturi din viaţa de “adult”, adică de om plicticos şi plictisit.

Anu’ ăsta, la fel ca anu’ trecut, a trebuit să mă întreb dacă merită sau nu să reînregistrez domeniul daimon.me.
Până la urmă, am făcut-o. Încă nu ştiu de ce…

~*~

E ora 1 noaptea, iar eu scriu articol… chestie care-mi aminteşte vag de perioada de acu’ 4 ani, însă îmi şi subliniază cât s-a căscat groapa. Pe-atunci la ora 3 noaptea citeam bloguri, mă jucam şi munceam, toate simultan.

Astăzi sunt un tip responsabil şi mă culc la 11-12 noaptea maxim, ca să mă pot trezi a doua zi la 8 şi să merg la job. Faptul că-s azi treaz la ora 1 înseamnă că mâine va fi futere. Mă rog, se rezolvă cu cafea neagră.

~*~

Băi, e crunt cât de repetitivă poate fi viaţa. Începând cu cele opt ore “prestate” la muncă.

Nu zic, era repetitivă treaba încă de când m-am angajat la ceva companie americană şi lucram nopţile. Da’ aşa e când te apucă tunnel vision-ul, ce se întâmplă *astăzi* pare mai important.

Deci da. Crunt. Chiar nu glumeau profesorii din liceu când ne avertizau că adulţii nu prea “are” timp personal. Când eşti tânăr, nici nu-i măcar imaginabilă treaba asta, e ne-reprezentabilă mental..

Toate chestiile recurente îşi cer drepturile. Ciclic, mergi la cumpărături. Ciclic, plăteşti facturi. Ciclic, faci Una sau Alta. Viaţa se trăieşte între ciclurile lu’ peşte prăjit. A, şi-n concediu.

~*~

A nu se înţelege că mă plâng, totuşi. E mai degrabă o observaţie însoţită de un dat din umeri. Such is life. Acum lucrurile merg altfel.

~*~

Desigur, astăzi îmi îngădui ca dacă văd un curs de limbi străine, să mă înscriu la el fără greţuri că “vai dar de unde fac rost de bani“. Aşa, cât de-o lună de vară, intensiv. Sau cât de-o sesiune de toamnă.

Nu banii, ci timpul este problema cea mai presantă. Binecuvântat fie taxiul, care transformă banii în timp economisit.

~*~

Devin prieten foarte bun cu teatrul maghiar şi cu cel german. Sau cu Auăleu. De unde eram fan Thespis, că-i la botu’ calului şi gratis, acum mă lasă rece. Mai merg, dar nu mai am răbdare pentru tatonările de începători⁽ⁱ⁾.

Din ceva motiv obscur, la teatrul naţional n-am fost încă. Poate o fi problema că am mai fost în trecut şi m-au dezamăgit. Nu ştiu explica.

~*~

.. ora două. Treizeci de minute pentru câteva cuvinte banale.

Măcar o chestie e la fel: tot parţial gol şed la calculator.

~*~

Colegii de muncă discută despre cum au fost peste vară în Portugalia, în Grecia, la mama dracului în praznic. O colegă are boală cu India. Eu am fost în concediu în partea de est a ţării.

Cumva, când le povestesc c-am fost în ţară se uită urât la mine. Ca la un .. hm, ciudat. Cum adică să nu ieşi dintre graniţe? Păi aşa, păcatele mele, că şi prin ţară ai ce vedea dacă caşti ochii.

Se pare că nu-s complet “adult”, dacă a fi adult înseamnă să alergi pe coclauri unde nu pricepi o boabă din limba locală.

~*~

De altfel, cică nu-s adult de treabă. Nu mă gândesc la nevoile companiei când aleg să-mi iau liber. Că doar proiecte sunt, şi e de muncă tot timpu’, şi cine s-o facă?

Dar măcar mergem în “team building” plătit de companie⁽ⁱⁱ⁾. Anul trecut scriam pe baloane cu aer cuvinte-cheie importante, gen “solidaritate”, “încredere” şi “loialitate”.

~*~

Afară plouă, iar eu stau şi mâ gândesc ce încalţ mâine.

Nu stau să mă gândesc “wow, ce fain, plouă şi e aerul mai curat şi se aud fain stropii“. Ceea ce .. mda.

Aş gândi şi de-alea, dar ceasul se uită urât la mine.

~*~

Poezia de prin revistele de cultură mă deprimă. Pe bune, am cumpărat ediţia de August a revistei Timpul. Mare greşeală.

Singura utilitate a poeziilor “postmoderne”, fără rimă şi fără vreo noimă, este să ne facă să râdem dimineaţa la cafea. Mai citesc din glumele astea colegilor la muncă, să vadă şi ei ce pierd, ca nişte inculţi ce sunt. Pierd şi ei nişte cuvinte aruncate alandala pe foaie.

E drept însă că pe partea de eseistică mai merită unii, aşa, puţin pe fund. Gen, merită 5 lei daţi pe o Dilemă Veche.

~*~

Aş mai avea o listă lungă de observaţii banale despre viaţa de zi cu zi.

Nu cred că-i pasă cuiva. Ajunge pe-o zi.