Un cinematograf în paradis

Am (re)văzut un film interesant.

Nuovo Cinema Paradiso e o poveste şuie şi zvăpăiată, a unei lumi privite prin globul de sticlă al amintirii. Acel glob de sticlă unde ninge când întoarcem bila, şi altminteri nu…

A, şi trăiesc oameni în el.

Toto

~*~

Chestia interesantă este că nu pot privi obiectiv filmul. Sunt român, şi prin urmare sunt angajat intelectual. Lumea pe care o văd nu este nouă.

Oraşul Giancaldo este oraşul natal, aşa cum vi-l reamintiţi. Sau dacă nu, este oraşul părinţilor voştri, al bunicilor şi verilor, al naşilor şi al tuturor amintirilor din cutiuţa muzicală. Acolo, la Giancaldo, ar fi făcut părinţii noştri trafic cu casete video şi cu discuri de pick-up. Ce vremuri, hmm? Parcă îmi miroase în nări a Dacie 1300 din vremuri demult apuse, parcă văd o balegă şezând agale pe mijlocul drumului prăfuit, şi parcă mi se colorează gri-nostalgic toată vederea.

Giancaldo sau Gura Humorului ar fi totuna. E locul unde preotul face legea şi sună isteric din clopoţel fiindcă pe peliculă se arată păcătoşenii – nimic mai mult decât un sărut între doi îndrăgostiţi… în fine, Giancaldo e oraşul unde loteria e foarte importantă.

~*~

Mircea spune că filmul ar fi despre sărăcie, de fapt. E drept. Remarci lucrul ăsta, după care începe să ardă ca un fitil şi să rearanjeze observaţiile despre film în funcţie de observaţia sociologică a sărăciei. O simplă observaţie reuşeşte să păteze întreaga ţesătură, altminteri frumos lucrată.

Şi totuşi, în ciuda celor dinsus, eu găsesc de cuviinţă să mai spun două vorbe. În fond, amuzamentul în viaţă nu-i să cataloghezi chestii, ci să le experimentezi. A mă rezuma la observaţia făcută dinsus ar însemna să devin un soi de Conseil, care ştia pe de rost ramuri şi încrengături din arborele biologiei, însă nu văzuse în viaţa lui peştii pe viu(i).

~*~

A lăsa lucrurile la observaţia că “e despre sărăcie” e ca şi cum i-am fi tras două flegme şi-l lăsăm în praful drumului. Nu se face.

Filmul e despre sărăcie, desigur. Dar e o sărăcie pe care o cunoaştem, şi cunoscând-o ne putem servi de ea ca de o oglindă.

Oraşul are un singur cinematograf, iar acolo se adună oamenii să se distreze. Popa este zbir şi cenzor, câştigătorul la loto este un Mare Eveniment, şi aşa mai departe. Pe bune, eu aş transpune întreaga poveste la Jimbolia, fără mari dificultăţi. Lipsesc birtu’ satului şi horele.

Chestia e că sărăcia asta are un parfum anume. Vetust, vetust, desigur. Dar şi plăcut, cu zâmbet de copil. Copilul care este atent, are o inteligenţă vie, şi care se iroseşte pe-acolo dintr-o întâmplare întâmplătoare a soartei, simplul fapt că s-a născut şi el acolo unde a înţărcat mutu’ iapa. Ghinion, ce să faci. Totuşi copilăria lui este inocentă şi frumoasă. Copilul nu ştie ce-ar putea avea, într-o altă lume mai bună.

Decorul trist format de adulţii din jur lasă un gust amar, e inevitabil. Vieţile lor se decupează şi se pun în clasor, timpul oamenilor se măsoară cu săptămânile, şi anume pot spune c-au adăugat puţin la viaţă doar când văd un film nou.

Însă chiar şi aşa, avem un personaj care îşi înţelege limitele.

~*~

În mod ciudat, proiecţionistul îşi cunoaşte locul în lume. E prost, e neşcolit, da’ cu toate acestea îi zice puştiului să fugă unde vede cu ochii. Să fugă fix de mediocritatea orăşelului în care întâmplarea l-a născut. Cu alte cuvinte, să fugă Toto ca să nu devină încă un Alfredo. E trist? Aş, deloc. E cursul vieţii.

Alfredo

Mama lui Toto e mama oricui. Pe undeva, filmul clipeşte a înţelegere şi către mamele singure, care au reuşit să crească un copil fără ajutor – fie pentru că tatăl e mort în război, fie pentru că e vreun deadbeat dad. Contează?

Toto îşi dă cuminte examenele vieţii, şi îi ia locul lui Alfredo când acesta nu mai poate. Tot provincială treaba, cu licenţa luată pe şpagă de către unu’, însă lăsat altu’ să profeseze.

~*~

Pe bune, trebuie văzut şi revăzut filmul ăsta. E de-un provincialism crunt, şi cu asta am zis tot.

Cu speranţa că poate se şi învaţă ceva din el…

Castigatorul la loterie

----------
  1. Asta e, Jules Verne am citit când eram mai tânăr, din Jules Verne îmi aleg exemplele. []
----------

Leave a Reply

Your email address will not be published.