Thread pe AskReddit: what’s the fattest thing you’ve done?
Titlul nu are o traducere directă în română, poate pentru că românii încă n-au sistemic problema de-a fi graşi. Sigur, punctual, problema se manifestă. Vezi copii graşi, în sensul scîrbos al cuvîntului. Vezi tipe grase, cu şuncile revărsate, care parcă-s o cisternă plină cu lichid(i). Mai vezi şi tipi graşi, care au mîncat tot KFCu’ şi încă nu s-au săturat. Totuşi, sistemic, stăm relativ bine.
Hai să încercăm o traducere prin perifraze. Rădăcina “fat” din fattest este adjectiv, dar aici nu cu sensul primar de “gras”, ci cu sensul “chestie care aparţine de a fi gras“. Comparaţie: “he’s doing his police thing again”, adică omul îşi foloseşte nişte abilităţi dobîndite lucrînd ca poliţist. De exemplu, interogînd autoritar un vecin.
Ei bine, to do a fat thing e tot pe-acelaşi calapod mental. Fat thing este o chestie “de grăsan”, ceva ce-ar face un grăsan. Ar fi gestul de a mînca două şaorme cu de toate. Seara, la cină. După care mai bei şi 4 beri. Ar fi gestul de-a te servi de cinci ori la bufetul suedez, chiar şi-n public, cu colegii la o chermeză.
De altfel, dacă citim răspunsurile date de oameni, se desprinde un pattern similar. Să mănînci micul dejun din 3 părţi — prima data îl iei la cofetărie, apoi intri şi la brutărie, apoi mergi şi la McDonalds. Comanzi mîncare doar pentru tine, şi apoi mai mănînci o dată şi cu restul grupului (aceeaşi masă a zilei). Chestii de-astea.
~*~
Dincolo de exemplele concrete însă, mie mi-a rămas pe creier formularea “fat thing”. Oamenii ajung graşi fiindcă aleg să facă chestii care-i îngraşă. Ştiu, e truism, dar uneori e al dracului de greu să-ţi dai seama de treaba asta.
Toate dietele normale la cap încep prin a “zbiera” la tine să nu mai faci chestii care-s naşpa în mod direct şi măsurabil. Ţi se interzice complet pîinea albă, c-o mănînci degeaba; are calorii, dar nu şi substanţe care să-i folosească corpului (gen vitamine, sau minerale). Tai complet prăjelile, fiindcă prăjirea cam transformă materia organică în chestii inutile. Tai zahărul, că-i bombă de energie şi başca mai şi creşte nivelul insulinei din sînge. Tai sucurile de orice fel, fiindcă e mega-dificil să bei cu măsură, plus că nu cîştigi nimic util din ele. Abia apoi ajungi şi la chestiile specifice fiecărei diete.
Bun, orice om e capabil să se ţină de aşa ceva timp de vreo 2 săptămîni. Dacă-i mai placid, merge vreo 2-3 luni. După care .. păi după care încep poftele. Vrei un cartof prăjit, vrei un suc, vrei 4 banane la o singură masă (şi sunt totuşi cam dulci). În acest punct se duc dracului 90% din dietele oamenilor. În momentul cînd începi să-i faci concesii creierului, s-a dus pulii de suflet treaba. Depinde mult şi ce fel de om eşti, unii reuşesc să se ţină măcar de preceptele de bază ale dietei, reducîndu-i eficienţa doar cu 60%, restul de 40% pierzîndu-se pe “mici excepţii“. Alţii însă o iau complet pe arătură, calcă strîmb 5 zile la rînd, după care îşi dau seama că oricum pe termen lung le displac restricţiile. Aşa, conceptual.
~*~
Ei bine, mie de asta îmi place expresia de care vorbeam mai devreme. Brusc, conştientizezi că “doing a fat thing” însumează gesturi individuale, care se repetă.
Ţi-e poftă de un Snickers? Foarte bine, ia-l şi bagă-l în tine. Poate chiar ai mîncat puţine calorii astăzi, deci caloriile din Snickers “nu se depun”. Totuşi, aminteşte-ţi că asta e o alegere de grăsan. E genul de alegere care face burta mare pe termen lung, fiindcă dacă mănînci dulce azi o să-ţi fie poftă şi mîine şi răspoimîine. Idem cu cartofii. Vrei cartofi la cuptor, sau vrei salată orientală(ii). Bravo ţie, nu-ţi refuza nimic. Dar aminteşte-ţi că asta e o alegere. De grăsană. O să bagi în tine ca sparta, şi-o să îţi rămînă şi două porţii pe mîine.
Ăsta-i marele fucking secret: dieta e compusă din alegeri. Medicul, sau nutriţionistul, sau internetul îţi recomandă o listă de chestii care-ţi fac bine. De exemplu îţi recomandă pîine strict integrală, că-i mai săţioasă şi are mai multe minerale. Tu poţi alege: mănînci de-asta, sau mănînci pîine albă, care-i umflată cu pompa şi nu prea are substanţe nutritive. E o alegere, mică în sinea ei. Poţi să bagi pîine albă, nu te opreşte nimeni.
Dar daci aduni fat thing cu fat thing, ce fel de corp îţi iese? Alegerile se cumulează. Pîinea albă de dimineaţă cu cola de la prînz şi cu lasagna de la cină, plus savarina dintre mese? Bravo pătrăţel! Degeaba ai strecurat la una din mese şi nişte roşii, sau un shake de castraveţi cu rodie. Alegerile se notează şi ele pe listă, şi tragem linie la finalul zilei. Zahărul din cola de la prînz e tot pe listă, indiferent ce bulion de roşii faci în stomac la cină.
~*~
.. Mie unuia chestia de mai sus îmi pare un cenzor nemaipomenit, fiindcă îi poţi instala în capul propriu. Un cenzor care să-ţi zică, cînd întinzi mîna spre raft, că “faci o chestie de grăsan”. Marş la căcat şi pune treaba aia interzisă înapoi între celelalte. De fapt, pleacă de tot din raionu’ de dulciuri, ca să nu fii tentat să “do a fat thing“. Pleacă din faţa zonei cu pizza a cantinei. Treci de KFC cu capu’ pe umeri, nu intra acolo cum fac restu’ de balene eşuate.
Profilaxie, gen.
Aş mai căuta reformulări ale ideii, da’ zic eu că cine-a vrut să priceapă a priceput. Mă opresc deci aici.