sursa

note de subsol^[1] / footnote^[2]

*

Vampirul Inteligenței Artificiale

Articolul de față a fost surprinzător de dificil să-l scriu, asta pentru că înoată împotriva curentului curent.

Am început să observ un fenomen îngrijorător acum vreo lună, după anul nou — oameni ce munceau prea mult din pricina AI.

Săptămîna asta am început să descopăr și o turmă de articole pe tema asta.

Am adunat o serie de informații, și am (dezvoltat) o teorie. Cred că toată situația de față are o explicație simplă: AI-ul începe să ne omoare pe toți, similar cu Colin Robinson.

Dacă vă amintiți din serialul What We Do In The Shadows (merită văzut, bă), Colin Robinson era un Vampir Energetic. Simplul fapt de-a fi în aceeași cameră cu el te sugea de energie.

Cam același lucru se întîmplă și cu AI-ul. Contactul cu AI suge lumea de energie.

Productivitatea mărită de 10x există

Să pornim de la baze: AI-ul chiar te face de 10x mai productiv odată ce înveți cum.

Știu că unii încă mai țineți cu dinții de păreri formate pînă în Septembrie/Octombrie [2025], pentru că atunci ați încercat ultima dată să folosiți așa ceva, și că ați dori să obiectați politicos.

Dar dacă n-ați folosit Opus 4.5/4.6 (fix asta) cu Claude Code (fix asta) pentru minim un ceas, atunci vă așteaptă un șoc. Toate obiecțiile despre cum AI-ul nu-i bun la sarcini „reale” au devenit perimate. Scrierea de cod cu ajutorul AI a atins un punct fără întoarcere^[3] pe 24 Noiembrie 2025. Pur și simplu^[4]. Și, din păcate, toate celelalte modele și unelte pe care le-ați avea sug grav, prin comparație.

Nici nu trebuie să vă luați după mine. Uitați-vă la echipa Copilot. Conform The Verge și altor surse respectabile, Microsoft își încurajează pe față angajații să folosească multiple unelte, iar ca rezultat, Claude Code a ajuns rapid să domine peisajul din departamentele tehnice la Microsoft. Dacă le dai liber albinelor lucrătoare, acestea își vor găsi rapid calea cu minimă rezistență, iar acea cale trece prin Claude Code.

Să nu ne chițibușărim legat de gradul în care crește productivitatea datorită AI. Scopul articolului nu-i să măsurăm exact numărul. Este de-ajuns să fie mai mare decît 2x, și efectul vampiric își face simțită prezența. Vom folosi în articol „10X” pentru că ăsta-i numărul vînturat în general^[5], așa că-l folosim de dragul discuției.

Cu o creștere de 10x a productivității, dacă-i dai unui inginer acces la Claude Code, omul poate face produce valoare cît încă nouă oameni odată ce devine fluent în folosirea uneltei.

Cineva beneficiază de plusvaloarea aia. Dar cine trage foloasele?

Cine culege plusvaloarea^[6]

Să facem o simulare: ești singurul angajat din firmă care folosește AI.

În scenariul A iei decizia să-ți impresionezi managerul, și te apuci să lucrezi 8 ore pe zi cu productivitate mărită de 10x. Le dai fum tuturor^[7] și-i faci pe toți colegii să pară slabi.

Pe scenariul ăsta, angajatorul tău culege 100% din plusvaloarea adusă de faptul c-ai integrat^[8] AI în munca ta. Tu nu tragi nici un beneficiu, sau, în orice caz, nu va fi o mărire de 9x la salariu. Și te mai și displac colegii.

A, și ești și epuizat, ca-n mema aia cu „I’m tired, boss”. Efectiv nu te-ai ales cu nimic.

Bravo, tocmai te-ai lăsat supt de către companie. Am fost și eu supt de viață de multe ori în carieră, pînă la punctul de băgat picioarele [n.r. “burnout”], chiar și la Google. Cu AI, oho, a devenit mai ușor să se întîmple același lucru.

Să ne uităm și la scenariul B. Iei decizia să lucrezi doar o oră pe zi, folosești AI și îți menții nivelul de productivitate similar cu al colegilor. Pe nivelul ăsta redus de debit reușești să te menții în pluton, și nimeni nu bagă de seamă.

Pe scenariul ăsta, tu culegi 100% din roadele folosirii AI.

Pe scenariul ăsta, compania la care lucrezi o să dea faliment. Îmi pare rău, dar victoria ta împotriva Sistemului^[9] ar fi o victorie a la Pirus^[10], pentru că Sistemul urmează să-și ia un șut în Coaie — dacă toată lumea trage mîța de coadă, te scot de pe piață competitorii.

Pe de altă parte, companiile din scenariul A se află și ele într-o poziție precară, deoarece angajații lor stau pe muchie de cuțit legat de sănătatea mentală [n.r. referință la același „burnout”].

Răspunsul la întrebarea „cine culege roadele” (AI-ului) trebuie deci să se așeze undeva la mijloc — sau o belim cu toții.

Accelerație de la sine

Lumea accelerează, fără voia ei. Simt pe pielea mea acest lucru; am crescut în anii ’80, pe vremea cînd lucrurile chiar se mișcau mai încet, în sensul că știrile și evenimentele erau răsfirate în timp — iar societatea avea răgaz pentru a reflecta la schimbările petrecute. În zilele noastre lucrurile se schimbă atît de rapid încît uneori nici nu putem fi la curent cu toate schimbările, darmite să mai și reflectăm.

Urmăresc efectele Vampirului AI asupra oamenilor din jur, și încep să mă îngrijorez. Ne gîdilă rău tehnologia asta^[11], dar este și o situație … ciudată.

Am scris deja pe temă: despre necesitatea surprinzătoare de a trage pui de somn, despre cum adorm pe nepusă masă după sesiuni lungi de vibe-coding, și despre cum colegii mei de la SageOx iau în considerare cu toată seriozitatea să pună la dispoziția angajaților spații pentru dormit la birou. Eu unul încă dorm un număr surprizător de mare de ore.

Zici că suntem dependenți de ceva drog nou, căruia nu îi înțelegem efectele încă. Ce știm sigur este că unul din efecte este oboseala masivă, zilnică.

Nu cred că așa ceva este … de bine. Și mai rău, treaba asta se răspîndește. Situația evoluează ca o hidră cu multiple capete^[12] ce îi atacă pe programatori din toate direcțiile:

• Firul narativ este controlat de oamenii ca mine, adică dependenții care au adoptat cu frenezie^[13] AI-ul
• Nu poți să eviți știrile care curg pe tema asta, n-ai unde să te ascunzi
• Diverși CEO-i panicați că pierd cursa, și care forțează utilizarea AI-ului cu ranga la ei în firme
• Iar companiile chiar sunt mașinării de făcut profit (capitaliste), literalmente nu știu cum s-o lase mai moale

Pe scurt, ori trăiești cu dracu’, ori dai de tac-su^[14]. Ori ești supt de viață ori pierzi contactul cu plutonul.

Trebuie să-mi pun și eu un pic de cenușă în cap înainte de-a discuta despre cum să luptăm cu situația.

Așteptări prea înalte

Dezvoltarea de software folosind agenți AI chiar dă dependență. Pe măsură ce înveți să exploatezi unealta, vrei s-o folosești din ce în ce mai mult. Este simultan o activitate satisfăcătoare, frustrantă și electrizantă. Îți dă doze de dopamină și adrenalină de zici că-i deschiderea unui nou supermarket și se dau tigăi gratis^[15].

Mulți zic că-i ca la păcănele. Dai de manetă cu fiecare prompt, și primești la-ntîmplare chestii, iar uneori nimerești jackpot. Chiar nu-i surprinzător că dă dependență.

Oamenii descoperă distracția asta și imediat încep să zbiere la megafon despre ce nebunii au făcut într-un sprint de 40 de ore la braț cu Claudiu^[16].

Și de-aici începe problema să se desfășoare — pentru că-s destui care ascultă poveștile astea!

Oamenii ca mine, precum și oamenii de pe LinkedIn care declară că au 3 (sau mai multe) conturi de Claude Pro/Max pentru Gas Town, precum și Jeffrey Emanuel cu ale sale 22 de conturi ce-l costă $4400 pe lună, ca să nici nu mai zicem de toți restul ce-au avut contact devreme cu AI-ul — toți suntem parte din problemă.

Noi toți impunem niște standarde complet ne-realiste pentru tot restul lumii.

Probabil că eu sunt principalul vinovat. Am 40 de ani de experiență, am condus echipe mari, citesc rapid, și am în principiu timp la discreție, energie, ba chiar și token-uri pentru a experimenta. Pur și simplu sunt complet ne-reprezentativ raportat la programatorul mediu.

Și în continuare mă tot ridic în 2 picioare să zic oamenilor „Faceți ca mine!”. Am scris și-o carte pe tema asta.

Așa că patronii (angajatorii) se uită către mine, se uită către restu’ de anomalii statistice, și-și freacă mînuțele gîndind „Bă, ar putea și angajații mei să fie ca ăsta”.

Și-ncep să le apară semnele de $$ în ochi, fix ca-n benzile desenate cu Scrooge McDuck.

Cunosc privirea aia. Nu se poate discuta rațional cu privirea-hamăsită-după-$$.

Eu nu cred că putem opri tăvălugul. Dar ce putem face este să controlăm cultura din jurul fenomenului — cultura suntem noi. Deci plănuiesc să fac exact ce predic, adică să mai reduc din orele cheltuite astfel. Voi spune „nu” multor oameni care au chef de stat la povești cu mine (pare rău…), și voi mai reduce întrucîtva ambițiile, chiar dacă asta înseamnă să pierd teren. Nu-mi pasă. Lupta mea este cu vampirul.

Primul grup care trebuie musai să se înarmeze cu usturoi și țepușe sunt startup-urile „nativ AI” [n.r. companii mici care își centrează activitatea pe utilizarea AI], unde mă tem că s-a sărit calul cu frenezia.

Peștele de la startup-uri se-mpute

Companiile mici contribuie semnificativ la problema cu Vampirul-AI.

Dacă intri într-un startup „nativ AI”, membrii fondatori împreună cu investitorii folosesc sistemul de previziuni financiare^[17] pentru a extrage valoare astăzi din tine — și cu o micuță speranță că toată lumea din firmă va cîștiga bani frumoși cîndva în viitor.

Vasta majoritate a acestor companii vor da faliment.

Știu exact despre ce vorbesc, pentru că oamenii îmi spun despre planurile lor, fix ca la finalul filmelor unde Personajul Negativ se explică. Am creat Gas Town și-am reușit să dau iluzia că am idee ce fac eu pe-acolo [n.r. cu AI]. Adevăru’ e că nimeni n-are idee ce face, eu fiind chiar ultimul care să știe ceva. Doar că eu întrețin aparențele (de știutor), așa că vin oamenii să-mi arate ideile lor — care-s aproape toate proaste.

Fondatorii startup-urilor fac treaba asta cu suptul de viață al angajaților cu o viteză nemaivăzută în istorie, cu speranța că vor reuși să dea lovitura cu idei care-s banale de la prima vedere. Precum „bă, pariez că nimeni nu s-a mai gîndit să facă un nisipar pentru agenții AI”. Ca la comandă, apar 9000 de startup-uri pe tema asta, care toate vor fi desigur distruse de singurur cîștigător, ceva open-source peste care se trîntește un software-ca-serviciu făcut acasă, pe genunchi, cu alt AI^[18].

Pot să vă enumăr multe altele. Treaba e nasoală. Un morman de talent se aruncă înspre o pleiadă de idei — dar în esență aceleași șase vorbe goale, bune doar pentru vînzări, ponosite deja („Personalități pentru AI”, „Agenți AI cu memorie”, „Gas Town dar cu parapeți de siguranță”, ”RAG mai bun”)^[19].

Dintre aceste startup-uri, majoritatea copleșitoare nu vor face vînzări recurente^[20] nici cît de-un dolar chior. Chiar dacă marile companii nu-s prea deștepte cînd vine vorba de SaaS (software as a service)^[21], la modul colectiv (ca dovadă: multe firme sunt încă pe Copilot), totuși au simț practic să-și dea seama că Ne-Construim-Noi^[22] este noua paradigmă în locul lui Cumpărăm-Totul. Sunteți pe punctul să bulbucați ochii cînd o să vedeți decizii de pe la Financiar, cînd vor începe să refuze să reînnoiască contracte de SaaS anul ăsta.

Dar fondatorii de companii SaaS își aruncă și firmele și pe ei înșiși în cursa asta, de zici că-i goana după aur — povestea aia că toți vor reuși să se impună dacă muncesc pînă la istovire. Eu unul nu cred că va merge astfel în acest context, dar așa se văd lucrurile din perspectiva lor. Ca o cursă (un sprint) de a-ți cîștiga un loc în spațiul AI.

Cursă care, după părerea mea, se va finaliza cu toți concurenții leșinați de epuizare, fără a fi cîștigat vreunul.

Și cît timp cursa se desfășoară, ăsta-i tonul care se dă și pentru restul lumii. Mi-i reprezint^[23] pe ăștia cu startup-uri „native AI” lucrînd dement, ca pe o armată de salahori-imitatori^[24] plini de speranțe, fiecare cu un spiriduș-vampir cocoțat pe umăr, care-i suge și seacă. Șefii au și ei spiridușul lor.

Corporațiile^[25] văd hoarda și se gîndesc că e de rău, trebuie să-i dea bătaie mai cu viață, la rîndul lor. Și nu-s chiar în eroare. Ceea ce înseamnă că imaginea asta distopică își croiește drum încet dar sigur înspre corporația la care tu lucrezi.

Top managementul de peste tot este încîntat pînă la roz cînd vine vorba de AI. Mulți manageri sunt dependenți la rîndul lor, scriind cod cu AI pe-acasă, ignorînd pericolele^[26]. Iar în gîndul lor își zic „dacă ar avea chiar și doar cîțiva ingineri care să lucreze așa rapid tot timpul, atunci clar n-ar fi nevoie de restul angajaților!”. Deci clar: totul se rezumă la o problemă de a recruta oamenii potriviți!

Problema se reformulează și devine „cum să găsim cei mai copți angajați care să se lase storși”.

Formula anti-stoarcere-amazoniană

Pe cînd lucram la Amazon în noua lor clădire (US1), în Districtul Internațional din zona centrală a orașului Seattle, prin 2001-2003, oamenii începuseră să se epuizeze într-un ritm ridicol. Compania se listase deja pe bursă^[27]; piața fluctua ba în sus ba în jos, compania se maturiza încet-încet. Și totuși, toată lumea muncea de dădea pe brînci, precum cîinii de sanie.

Majoritatea colegilor care au tolerat mediul respectiv sunt milionari acuma, deci ne e ușor să privim înspre ei și să zicem „Măcar a meritat”.

Dar dacă n-ar fi avut succes compania? Cîți alți CEO-i au pariat totul — incluzînd aici și sănătatea fizică & mentală a celor din firmă — pe ceva lansare de produs care apoi s-a fîsîit?

Am mai văzut filmul ăsta. De multe ori am îngăduit să fiu supt și golit în schimbul promisiunii pentru un potențial purcoi de bani care urma să vină. Purcoi care n-a mai venit.

Companiile sunt, prin design-ul lor, reglate pe extragere — așa că tu (voi?) trebuie să fiți contragreutatea în balanță.

Prietenii care bombăneau, pe vremuri în 2001, aveau nevoie de ajutor și i-am și ajutat. Într-o repriză de bombănit-în-grup destul de aprinsă m-am apucat să scriu pe tablă o fracție: $/hr (dolari per oră, împărțire).

Le-am zis: Amazon vă plătește salariu fix, n-aveți bonusuri, iar voi aveți de prestat un număr de ore de muncă în fiecare săptămînă. Pornind de la fracția asta puteți calcula cît cîștigați pe oră în dolari.

Am zis grupului „nu puteți controla numărătorul din fracție [n.r. salariul], dar aveți control asupra numitorului [n.r. orele lucrate efectiv]”. Chiar am arătat către partea cu „/hr”, de efect.

S-au uitat cu toții la mine, cu ochii căscați, pentru că nu se gîndiseră VREODATĂ la perspectiva asta.

Nu aș zice că m-au și crezut pe deplin, dar măcar le-am dat de rumegat.

Cît despre mine, zis și făcut, am și redus din valoarea de la numitor. Și-am simțit că trăiesc, chiar muncind la Amazon — dă-o-n pulă de extracție.

În mod amuzant, de cîteva ori de-a lungul lunilor următoare am tot văzut — în trecere pe lîngă un birou plin — cum studiau oamenii în grup o formulă scrisă pe tablă: $/hr.

Salvarea vine de la fracție: $/hr

Formula asta veche reprezintă și soluția mea la problema Vampirului-AI, un sfert de secol mai tîrziu.

O terță parte controlează numărătorul. Dar tu (voi?) controlezi numitorul.

Poate crezi că n-ai control. Ca individ nici n-ai mare influență asupra chestiunii. Dar colectiv, angajații unei companii au toată puterea^[28]. Privind înapoi, după ce-am fost și prin top management, am descoperit pe pielea mea că CEO-ii au surprinzător de puțină putere.

Trebuie să respingeți ce vine de sus. Trebuie să vă adresați către CEO, către șeful ierarhic, către biroul Personal^[29], către toată șefimea — și să le atrageți atenția asupra Vampirului AI. Trimiteți-i către articolul de față. Trimiteți-i către mine. Sunt de vîrsta lor, deci pot să-i privesc direct în ochi și să îi abordez cu „Bă. Nu fiți proști”.

Toți ăștia trebuie educați despre nevoia de-a distribui valoarea extrasă prin folosirea AI, de a împărți între companie și angajați, și de-a găsi un echilibru între competitivitate și sustenabilitate.

Într-o vizită la Combank (Sydney) în decembrie, la campusul lor tehnologic dintr-o clădire istorică (fostă gară), m-a lovit modul cum părea c-au împletit și echilibrat productivitatea cu fericirea personală. Birou deschis^[30], tavane înalte, decorat extravagant, cu lumină naturală, plante verzi peste tot, fiecare birou avînd spații cu cafea și ronțănele. Oamenii împrăștiați prin clădire, ba muncind, ba prin ședințe, la discuții, la plimbare pe-afară, mîncînd, bucurîndu-se de soare. Era o zi normală de marți pentru ei.

Ei găsiseră o treaptă de intensitate perfectă, cel puțin la acel moment. Nu știu cum s-o mai schimba acuma prin prisma muncii cu AI. Dar am senzația că modul lor de lucru este cam încotro ar trebui să țintim pe măsură ce viitorul ne schimbă.

Nu-i nici pe departe sustenabil ca 100% din plusvaloarea adusă de AI să fie culeasă de către companii. Iar dacă angajații sunt cei care culeg 100% din valoare, este temporar: compania însăși este îngenuncheată de altele care lucrează mai intens^[31].

Nici nu știu care-i treapta de intensitate perfectă. Cîcat, sunt ultima persoană pe care ar trebui s-o consultați, pentru că eu sunt la treapta 11 și împing cu toate forțele ca s-o duc la 12.

Dar treapta corectă este undeva la mijloc. Companiile vor s-o ducă mai sus. Tu (voi) trebuie să te zbați ca să o reduci.

Aș argumenta că trebuie să lupți cu vampirul AI chiar de ești la ceva startup micuț de 30 de persoane, unde oricum toată lumea s-a pus de acord că la asta ne-am înhămat, un sprint spre îmbogățire.

Chiar investitor fiind, trebuie să te lupți. Altfel omori Găina Ce Face Ouă De Aur.

Cel mai mult trebuie să lupți cu Vampirul AI dacă ești CEO sau fondator. Energia și entuziasmul sunt contagioase pentru subalterni. Iar oamenii nu-și vor da seama că-s supți de energie pînă nu pică din picioare^[32], și apoi nu-și mai pot reveni. Să suferi de burnout este o chestiune serioasă, și te poate scoate din circuit chiar și-un an sau mai mult. Așa că luați-o în serios.

În calitate de top manager ce poți face, realist vorbind? Să zicem că spațiile de dormit ar fi o opțiune, probabil bună, dacă oamenii chiar dau pe la birou. Dar ce-ar fi dacă oamenii n-ar mai fi forțați să muncească la norma de ore curentă? ASTA-i soluția cea mai concretă pentru a lupta cu vampirul. Schimbă-ți așteptările legate de numărul de ore care-s „normalul” într-o zi de muncă.

Am mai făcut analogia că AI-ul ne-a transformat pe toți în Jeff Bezos — ne ajută să automatizăm munca repetitivă, și ne rămîn de luat deciziile care trebuie cîntărite atent; ne lasă cu nevoie de pricepe rezumate, și să rezolvăm probleme dificile^[33]. Nici eu nu pot să lucrez în așa ritm decît pe intervale scurte de cîteva ore, cu rare ocazii repetabil de două ori pe zi, chiar și-n condițiile că eu am mîna formată deja.

Deci ce mi-aș dori să exprim este că ziua de lucru ar trebui să fie de trei sau patru ore. Pentru toată lumea. Poate că tot trebuie să fim prezenți fizic timp de 8 ore, dar mai stăm la taclale cu colegii. În nici un caz nu dăm vampirului să sugă timp de 8 ore. Aia-i genul de chestie care ajunge să omoare oameni.

Ca programator solo trebuie să lupți pe puterile proprii cu vampirul — chiar dacă nu te-mpinge nimeni să continui să muncești, în afară de AI-ul însuși^[34]. Fiecare din noi, luat individual, trebuie să ne asigurăm că mai coborîm cu picioarele pe pămînt și ne revenim în simțirile noastre^[35], zilnic. Asta înseamnă să faci ceva fără AI. Să oprești computerul. Să faci chestii de om normal^[36].

Regret că am o contribuție la impunerea de standarde nerealiste. Nu cred că oamenii normali pot să muncească în halul în care am tot lucrat. Nici măcar eu nu-s sigur cît mai pot să duc [ritmul acesta].

Sunt convins că 3-4 ore va fi o bună aproximație pentru o zi de muncă. Le dai oamenilor tokeni fără limită, dar îi pui să analizeze rapoarte și să cîntărească decizii grele doar pe intervale scurte de timp. Pornești de la presupunerea că epuizarea este noul normal. Să contruiești cu AI-ul reclamă foarte multă energie mentală.

Eu voi continua să tot lansez la apă produse, să postez pe bloguri, chestii de-astea. Dar fiți conștienți că în spatele ușilor închise încep și eu să mai spun „Nu”. Refuz ședințe, refuz cererile (care nu se mai opresc) de apariții [prin media] și prin podcast-uri.

Mă asigur că dacă toată treaba asta se duce pe apa sîmbetei n-o să am Perioade Regretabile ce să-și ițească de acolo capul. Inclusiv articolul de față îl scriu de la mall, cu Linh și Mozart, pentru că mergem la plimbare după ce am să închid laptopul.

Să ne vedem cu bine. Sper să fim cu toții mai fresh.

----------

1. Traducerea este liberă, urmărind nu neapărat fidelitate 100%, ci o redare care-mi pare suficient de apropiată de intenția autorului.[↩]
2. I’m not going for full mapping of the original article, but a lax translation that let the Romanian reader get the point with sufficient accuracy.[↩]
3. Event horizon, în engleză în original.[↩]
4. “It’s the real deal” în original.[↩]
5. Se tot discută și răs-discută despre „the 10x developer”, un programator mitologic care mulțumită competenței sale ar fi de 10 ori mai productiv decît alții. Pe vremuri era doar așa, o semi-glumiță între noi, vezi-doamne ar exista oameni cu atîta experiență încît ar fi incomparabil de buni raportat la programatorul mediu.[↩]
6. „To capture” value, în context, este destul de greu de echivalat. În română nu capturăm decît alte persoane. Avem variante cum ar fi însușirea, extragerea … aleg să merg pe filiera lui „a culege laurii”, și prin analogie cu acțiunea de a culege fructele coapte ale unui pom roditor.[↩]
7. „You knock it out of the park” în original.[↩]
8. În original, „adopting AI”.[↩]
9. „The Man” în original. Se traduce printr-o organizație/grup opresiv din umbră, omniprezent. Societatea, sistemul, chestii de-astea.[↩]
10. Victorie pirică, adică „pyrrhic” în original.[↩]
11. “We’re all excited”, îmi trebuie o perifrază ca să explic că oamenii-s activați.[↩]
12. “Multi-whammy” zice autorul.[↩]
13. ”Crazy addicted early adopters”[↩]
14. Am rescris vechea vorbă că „scapi de dracu și dai de tac-su”. Autorul zice pe tipar lose-lose, „You’re damned if you do, damned if you don’t”.[↩]
15. „Like they’re on a fire sale”, adică vînzare cu reduceri masive, de care trebuie să profiți atunci pe loc. Echivalentul românesc este ăsta cu tigăile.[↩]
16. Îmi permit o șopîrliță românească aici. Văd că mulți le dau porecle AI-urilor, Claude Code este Claudiu, Gemini este Jimmy etc.[↩]
17. „The VC system” – venture capital. Se evaluează un start-up bazat pe previziunile că „facem profit baban la anu’ pe vremea asta!!”.[↩]
18. Vibe-coded, heh[↩]
19. Nu știu nici eu prea bine ce-i ăla RAG, deci nu mă pun să explic. Las link la Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Retrieval-augmented_generation[↩]
20. ARR — annual recurrent revenue[↩]
21. Adică închirierea pe termen limitat a accesului la software. Cam ca un abonament la Netflix, doar că plătești pentru a putea folosi Excel.[↩]
22. Building in-house, adică să nu cumperi abonament la software, ci să pui angajații tăi să scrie software-ul de care ai nevoie.[↩]
23. Autorul tot zice „I see”, adică vede cu ochii minții.[↩]
24. „Prolecats”, un cuvînt telescopat ce-i format din „proletariat” și „copycats”. Adică fraierimea exploatată, care face munci grele, respectiv copiști care altceva nu știu face decît să imite pe alții. Prin urmare, în română facem cu perifraze, cu referire la formări de cuvinte precum sculer-matrițer.[↩]
25. Enterprises[↩]
26. Pentru că nefiind profesionist în programare, tu poți face o struțocămilă care pare că funcționează, dar să n-ai habar de riscurile de securitate, cazuri speciale etc.[↩]
27. Ca explicație: înainte de listarea pe bursă are de obicei loc un efort gigantic și frenetic de a face „curățenie” internă + diverse optimizări. Ca să dea bine în ochii potențialilor investitori, desigur.[↩]
28. Este aproape duios cum americanii trebuie să redescopere puterea sindicalizării și-a grevelor, în vreme ce francezii și alți europeni o cunosc deja și-o aplică cu drag și spor.[↩]
29. Adică „HR”, dar eu zic Personal pentru că am băgat la cap acum mulți ani.[↩]
30. Open office.[↩]
31. „Someone who’s got the dial turned higher”.[↩]
32. Autorul a zis „until they hit a wall”, ne trebuie ceva care să ilustreze o forță de neclintit, care oprește brusc și deodată acțiunea.[↩]
33. Ca la mate. Cînd zice autorul ”problem-solving” nu se referă „am de rezolvat o chestie în oraș și te sun”, zice „am de găsit soluție la o problemă dificilă pe care mi-e greu și s-o reprezint simbolic.”[↩]
34. Ca observație personală: am avut și eu momente fix la fel, cînd am avut un „mini high” rezultat din progresul continuu în privința vreunei probleme. Efectiv m-am așezat la tastatură la un moment dat, iar 3 ceasuri de transpirație mai tîrziu, aveam o problemă rezolvată și era deja seara. Faptul că reușești să scoți ceva util din interacțiunea asta este Lucru Mare, iar AI-ul este mereu săritor acolo, așa că-ți dai ghes singur să continui.[↩]
35. „Need to go touch grass” — expresie care înseamnă să-ți ieși din bula de hiperfixație, să te reconectezi cu simțurile proprii și să iei o pauză de la propriile gînduri. Atinsul ierbii este doar imaginea poetică ce reprezintă toate astea[↩]
36. „Go be a human” lovește destul de puternic.[↩]

----------