Blogherul Aldus, zis și ăl’dus, care scrie pe opoziție, adică o-poziție, ridică la fileu o întrebare.
Se pare că scriitorul și omul de cultură Theodor Paleologu a scris ceva carte pe tema din titlu. Ce ne facem, într-adevăr, cu atâția proști?
Iar Aldus ne provoacă:
Fără a citi cartea (…) care considerați voi că ar fi soluția ideală, sau soluțiile, în caz că găsiți mai multe, la întrebarea din titlu?
Inițial am zis că răspunsul este maxim de întinderea unui comentariu, dar la o cugetare mai aprofundată … de ce să nu răspundem frumos?
*
De-început, hai să trasăm niște linii.
Titlul pare a fi ales anume pentru a stîrni reacții, adică este ușor inflamator, clickbait cum ar zice internauții. De-aici trebuie și să pornim, căci eu am de făcut niște socoteli prima dată, adică să definesc termenii:
- Știm ce-i prostia?
- Știm ce-s proștii?
- De unde știm că-s mulți?
- De ce trebuie numaidecît să facem ceva în privința lor?
Cel mai probabil, răspunsurile se regăsesc între paginile cărții.
Dar pentru a oferi un răspuns, trebuie noi (eu) să lămurim aceleași chestiuni. Doar că fără a beneficia de întinderea unui volum întreg, ci doar de-o pagină de blog.
*
Definiția mea proprie este că prostia este obligatoriu limitată la un domeniu de cunoaștere sau de gîndire.
Poți fi prost, adică, raportat la ceva – ori un subiect anume (io-s prost la geografie, na), ori anumite feluri de a gîndi (unii-s proști cînd a vorba să înțeleagă subiectul recursivității și aplicațiile sale).
Nu există „om prost” decît așa, sumarizant, prin licență. Omul prost de bubuie de obicei primește alte etichete, cum ar fi „retard” (înapoiat mental) sau „tîmp”/„tembel” (nu-i merge defel pricepătoarea, sau îi dă rateuri masive). Nu aș zice că există prostie universală, sau om prost. Nedus la școală, needucat, incompetent pe anumite arii, poate că da. Dar nu prost punct.
Cu asta am și răspuns primelor două întrebări clarificatoare.
*
Mergînd pe fir, ne putem eschiva elegant de la a treia întrebare, decizînd că nu prea există proști per se. Chiar și cu un om prost poți discuta ceva concret, o chestie la care totuși se pricepe, în limitele lui.
Cum adică declarăm că există suficient de mulți proști încît să ne mirăm despre existența lor? Ce ne permite? Ce aroganță intelectuală ne face să decidem că suntem noi bunii observatori pentru a clasifica, de pe înălțimea mușuroiului propriu, pe alții drept proști?
Sigur, dacă ne apucăm să aplicăm filtre care nu-s prezente în text, putem separa oamenii. Dacă începem cu cerințe punctuale și foarte specifice, cum ar fi „ca să nu fii prost, trebuie musai să înțelegi mecanică” (cu aplicație la repararea automobilului propriu). Sau „ca să nu fii prost, trebuie să înțelegi ce-s alea sofisme”. Atîta că orice criterii de clasificare am inventa, s-o găsi un alt elitist care să ne dea nouă clic dreapta delete, pentru că nu-i ajungem lui la năsuc.
Problema este că asta-i o metodă anti-socială. Este bun așa ceva dacă dorim să ne formăm un club exclusivist, vrem să ne înconjurăm de un anume soi de oameni. Dar este și o bună metodă de a te orbi la diversitatea de inteligențe din lumea asta mare.
*
Ultima halcă de discuție vine din ultima întrebare: de ce anume trebuie să facem ceva în privința proștilor?
Bun, am înțeles, poate există contexte pe lumea asta în care toți din jur sunt, cumva, sub nivelul nostru. Cum ar veni, ei proști, noi cei inteligenți.
Prima contra-întrebare retorică este de ce mama dracului nu schimbăm mediul. Pentru că asta face un om adult și capabil să ia decizii: își asumă că este problema lui, și acționează.
Exemplu personal: eu în școala generală n-am avut parte de colegi faini, majoritatea erau cam limitați și tîmpiței, plus cu atitudini „anti-sistem”[1]. Așa că mi-am făcut 2-3 prieteni dintre ăia mai răsăriți, și m-am ținut de ei. Dup-aia prin liceu am avut parte de colegi mai faini, și am încercat cu slabele mele puteri să mă învîrt printre unii dintre ei. Nu mai zic cum am descoperit dup-aia internetul și forumurile, și m-am mufat de-a dreptul la discuțiile altora care erau mai deștepți ca mine.
Cert este că niciodată mediul nu-i altceva decît o reflectare a persoanei, și a puterilor sale de a-și schimba mediul.
Prin urmare, vorba aia cu „dacă îți tot pute a cîcat în jur, uită-te la tine pe talpa pantofului” se aplică perfect. Idem, dacă tot vedem proști în jur, poate-i cazul să vedem de ce ne tot înconjurăm de ei. Numa’ zic.
*
Pe scurt: proștii nu există, iar dacă totuși îi tot vedem, suntem parte din grup. Eu sper că-i suficient pentru un articol care s-a născut sub ideea că-i doar o pastilă.
----------- școala e rău, nu învățăm, dar asta pentru că nu vrem noi, nu pentru că nu ne duce pricepătoarea[↩]
Aș adăuga undeva pe la începutul listei tale de întrebări și pe următoarea: care noi? („ne facem”.)
Îmi pare că autorul asumă din capul locului un grup, bănuiesc al „neproștilor”, iar apoi presupune, judecând după lista de capitole, că există o soluție colectivă la problema nu a prostiei, nici a proștilor în ansamblul lor, ci a numărului lor – că sunt „atîția”, cu î din i, să notăm, și nu mai puțini. Mie, pentru cât de filozof e Paleologu, toată treaba asta îmi pute a lipsă crasă de înțelepciune, da’ în fine.
Acestea fiind spuse, abordări există și s-au tot aplicat de-a lungul istoriei cu varii rezultate, „noi” (alți noi, nu știu care) nu putem decât să le urăm succes neproștilor în a le pune în practică.