Nu știu dacă sunteți la curent, dar Timișoara are niște puncte nevralgice. Spre exemplu pute pe alocuri.

Fabrica Continental încă mai bășește în aerul orașului un miros de cauciuc, dulceag dar direct vomitiv dacă-l simți mai mult de 10 secunde. Pe cînd munceam în zona de est a orașului simțeam miasmele în fiecare dimineață.

Tot Timișoara miroase a putred, rînced și umed, spre exemplu în zonele cu case vechi și neîntreținute. Știți, alea construite de austrieci și care se macină încet-încet încă de atunci; spre exemplu prin cartierul istoric Iosefin. Vine vara și începe să duhnească totul în jur, stradă cu stradă. Mergi prin zona de case din Sinaia sau Maria, put toate beciurile a obiecte mucegăite și a delăsare.

Prin primăvara lui 2018 făceam școala de șoferi, ajungînd astfel destul de mult prin Freidorf. Acolo miroasea a țeavă spartă de canalizare, de-a lungul întregii străzi Ioan Slavici, ba chiar și pe Ardealul o bună bucată. Știai c-ai intrat în cartier strict datorită miasmelor – chiar și cu geamurile închise, ne intrau prin sistemul de ventilație al mașinii.

Unde stau eu acum pute canalizarea a usturoi și căcat, plus diverse alte dejecții casnice. Țevile-s vechi și cam înfundate, așa că drenează lichidele cum pot și ele.

Cum ziceam, puncte nevralgice.

*

Mirosurile astea nici nu mai sunt percepute ca o problemă. Sunt doar un alt aspect al vieții cotidiene, pe tiparul „Doreii au decopertat o stradă și-au uitat să semnalizeze lucrările”. Dai din umeri și treci mai departe. Alternativa ar fi să te tot enervezi pînă la roșu, de 10 ori pe zi, pînă pleznește o venă. Nu se poate așa ceva, mai bine ignorăm și noi din chestii.

Problema cu ignorarea este că ea merge doar pînă la o limită. Știți mirosul pătrunzător de pensionar care și-a scos hainele de la naftalină? Știți genul ăla de țigan sărac, care stă într-o casă îmbîcsită și care pute într-un mod specific și pătrunzător? Genul ăla de țigancă cu fuste înflorate, care pute de te trăznește de la trei metri distanță? Genul ăla de boschetar care face să pută un scaun de tramvai la 3 ore după ce-a stat el acolo, iar dacă te așezi pe acel scaun, simți că puți la rîndul tău toată ziua?

La acel nivel, nu mai e genul de chestiune pe care oamenii respectivi s-o poată eluda. Sigur că în teorie ei trebuie tratați drept egalii noștri, însă în practică fuge toată lumea din calea lor. Orice om sănătos la cap evită să fie închis în aceeași cameră cu un pensionar care pute în acel fel anume. Orice om normal la cap se duce în celălalt capăt de magazin, dacă intră un om al străzii care miroase nasol. Nu se poate interacționa cu așa ceva, nu poate exista normalitate socială în așa condiții. Dacă te așezi la o terasă te scot chelnerii în șuturi afară, dacă te urci în tramvai țipă lumea la tine să te dai jos. Simplul miros te izolează de restul lumii.

Oare același lucru nu-l putem spune și despre orașe întregi?

*

Prima mea surpriză din concediul din 2018  a fost că pe unde-am fost n-a mirosit a nimic anume. Berlinul, chiar și luat la bani mărunți pe străduțele de prin cartiere, nu miroase a nimic anume. Și-i o capitală, dă-o-n fras de treabă, are aproape 4 milioane de locuitori.

E drept că n-am luat Berlinul la pas cartier cu cartier; dar l-am străbătut în zig-zag, nu m-am oprit doar în zonele turistice. Nu pute la metrou, nu pute în stațiile de transport în comun (locul favorit al românilor unde își manifestă … pulsiunile), nu pute în piața publică sau în anumite zone.

O fi Berlinul special? Mă îndoiesc, pentru că.. surpriză, nici Milano nu miroase. Acolo e drept c-am stat puțin. Dar nici Magdeburgul nu miroase! L-am traversat și pe ăsta dintr-o parte în alta. L-am traversat din mașină, l-am bătut pe jos. Este oraș cam de dimensiunea Timișoarei, este tot cu profil industrial, doar că … fac ceva diferit, asta e clar.

*

Nu cred că am vreo concluzie pe tema asta. Pur și simplu pun pe tapet o chestiune.