La începutul anului îmi puneam o serie de obiective. Eram într-o pasă foarte bună, aveam chef și energie, și .. simțeam că Pot Să Fac Chestii. He he.
Chiar îmi propuneam și să fac un fel de „check in”, adică un soi de evaluare intermediară pe la mijlocul anului. Evident, lucrul acesta nu s-a mai întîmplat.
Articolul de față nu-l putem considera încă un post-mortem [1] – dar e ca la presă, cînd scrii necrologul dinainte, ca să-l ai pregătit. Cam asta e senzația.
*
Cert este că anul 2023 a venit cu o serie de chestii la care nu mă așteptam, sau mai bine zis, pentru care nu eram pregătit.
Am început anul cu un deces în familie, chiar în Ianuarie; a decedat bunica din partea mamei, punînd astfel un punct final și unui capitol din viața mea care-mi stătea în colțul minții, ca o unghie încărnată. Femeia a fost o Prezență, cu bune și cu rele, și-a fost prezentă chiar și-n absența-i. N-am vorbit cu ea ani de zile, rupînd contactul cîndva în tinerețe, și efectiv n-am avut curajul să-l reiau vreodată. Merită articol separat. Pot zice măcar că în urma episodului ăsta mă pot declara mai adult, de unde pînă mai ieri mă vedeam încă tînăr. Eu am pus mîna și am ajutat la îngropare, pentru că .. nu era cine.
Doar că în urma ei a rămas un fiu, adică un unchi al meu, pe care astfel l-am „recîștigat”. Spun asta deoarece omul cît a locuit cu ea, nu a contactat pe nimeni din familie. Dar și această relație vine cu setul ei de provocări și de dileme.
Pe de altă parte, din primăvară mi-am luat din nou mașină, după aproape un an cu vechea mașină trasă pe dreapta. Aici n-au fost multe de remarcat în privința mașinii în sine, cît legat de faptul că mi-am permis din nou să evadez din oraș.
Pe plan .. interpersonal, fiind vorba de evenimente de anul acesta, nu voi intra în detalii. Dar ce pot spune este că au fost mișcări. Care au reclamat și au meritat atenție și implicare din partea mea 🙂
*
A nu se înțelege greșit, per total nu mă pot plînge de lipsă de timp. Dar pot spune că am fost oarecum împins înspre deraiere, înghiontit și împrăștiat pe multiple planuri.
Iar eu, după cum am constatat, sunt incapabil de multitasking. Dacă am noroc de pauze de respiro, în care mă izolez de lume și de tot, mai reînnod firul gîndurilor. Dar dacă-s în acțiune, ochelarii de cal și tunnel vision-ul sunt la putere.
*
Ce legătură au toate astea cu obiectivele mele? Păi nimic anume, sau totul, depinzînd cum privim.
Aveam plan să slăbesc. Regret acum că n-am notat exact cît cîntăream la începutul anului, dar pot să admit că .. abia m-am menținut, ce să și dau jos? Iar acum în toamnă am și pus pe mine. Relația mea cu mîncarea continuă să fie un punct dureros al vieții, și care se pare că va cere atenție sporită pentru a dezghioca sursa problemei. Și, apropo de relații interpersonale, în 2022 am tot pus pariuri pe tema slăbitului – chestie care mi-a stricat ceva în cap, legat de relația cu mîncarea. E grele și e complexe, vorba manelistului.
Aveam în plan să mă uit la filme și să le recenzez. Aveam în plan să citesc și să recenzez. Nici una nu s-a materializat. Măcar la filme am „mișcat” un pic, cît de cît, reușind să mai vizionez măcar seriale, și vizionînd lung-metraje cînd am chemat lume la mine acasă și-am făcut seară de film. Dar altfel? Horror cîtă delăsare poate să zacă în om.
Paranteză: este drept și că multe titluri pur și simplu nu merită, sau reclamă aparat analitic și expresivitate pentru a le concepe o descriere care să merite. Spre exemplu, la filmul „3000 Years Of Longing” am început recenzia de 3 ori. Efectiv nu-mi amintesc suficiente din film pentru a o termina, în afară de părțile care m-au scos din sărite. Iar problema aceasta se repetă la multe altele.Încep o carte și mă lasă rece după 100 de pagini. Hai că investiția de timp la un film este de 2 ore, dar la o carte poate fi semnificativ mai mult. Măcar Galapagos am reușit să mă conving să abandonez; dar Tropicul Capricornului încă îmi stă pe masă în sufragerie, la 6 luni după ce m-am apucat de el.
Mai aveam în plan și să scriu mai mult aici. Măcar la acest capitol sunt împăcat. Pot admite că exercițiul scrierii îmi lipsește – pot exprima idei, stau să le mai cioplesc puțin forma, le dau drumul … dar toată operațiunea mănîncă timp. Timp pe care simt că nu-l am. Dacă scriam măcar recenzii, făceam exercițiu acolo, și ar fi venit și alte exprimări mai ușor. Poate. Așa-mi place să cred.
idem la toate cele, călătorit, gătit … ideea a fost bună, dar confruntată cu realitatea, este limpede că totuși ceva n-a fost bine în cerință. Sau în raportarea cerinței la realitatea faptului că eu îs într-un anume fel.
*
Dar, pe larg, în articolul care va trage linie. Nu este tot timpul irosit.
Și .. în fond, de asta ne punem obiective, nu? Ori să le îndeplinim, ori să învățăm din ele. Măcar să fie ceva de învățătură …
----------- Termen folosit cu un sens mai larg, de „analiză post-eveniment, cînd e limpede că „pacientul” a decedat.[↩]