Uff.
Lately m-a apucat să privesc desene animate, pe lângă filme. Am încercat vreo 8 episoade din Family Guy (şi e foarte posibil să revin asupra lor), dar în lipsă de altceva, am zis că merg şi amărâţii de la HTF. Mare greşeală.
De felu’ meu nu îs de acord cu violenţa. O pot înţelege în formele ei eroice, necesare, justiţiare, etcaetera. Dar atât. De asta am şi o anume aversiune faţă de filmele horror/thriller. Ca idee, Final Destination (I & II, atât) este etalonul meu — suspans destul, bine lucrat, fără violenţă sau sânge în exces. Ah well. Din punctul ăsta de vedere, desenele astea animate ar trebui destinate oamenilor dereglaţi psihic. M-am forţat să privesc o chestie de 1h:30, numită Overkill Box Set, o compilaţie de aproximativ 20-25 episoade. Foarte multă violenţă gratuită, am avut momente când m-a tentat să opresc; câteva momente moralizatoare, mult prea puţine pentru a justifica toată seria.
Mi se încreţeşte părul când mă gândesc la copiii care privesc la aşa ceva şi iau comportamentul ăsta ca etalon. Chiar şi în Tom&Jerry sunt momente de violenţă gratuită, în care unul din protagonişti e chinuit/dezmembrat, dar sunt mai rare şi .. parcă mai caste. Episoadele HTF sunt foarte scurte (1-2 minute), încep şi se termină cu muzică de-a dreptul fericită, iar pastilele de violenţă din ele am senzaţia că ajung direct în subconştient. Mi-e teamă că generaţiile ce cresc cu desenele astea sunt viitorii cinici, viitorii carierişti ce calcă pe cadavre, viitorii miserupişti, care pot privi Ştirile de la Ora 5 ca divertisment pur. Şi e grav …