Mesajele de simpatie către el, curg. Susţinerea celorlalte culte este de înţeles — ecumenismul înseamnă, printre altele, că ne recunoaştem a nu le fi superiori, ci că vrem să colaborăm. Intelectualii găsesc o ocazie relativ bună de a îşi da cu părerea despre ecumenism şi de a scoate oleacă în faţă faptul că Banatul nu e chiar ca restul ţării. Omului de pe stradă oricum i se rupe în paişpe de canoanele lor, dar ştie că nu s-a bătut cu nimeni pe motive religioase. Gestul porneşte dintr-un oraş în care dimensiunea socială a religiei a cerut cultelor să convieţuiască; nu miră pe nimeni amestecarea canoanelor. Presa scormoneşte un subiect neobişnuit.
Au rămas să fie contra : ultra-religioşii, şi clerul ortodox. Să stăm strâmb şi să judecăm drept : chiar un apostol ne îndeamnă să nu avem milă faţă de eretici, ci să îi tratăm cu dispreţ, maxim cu milă creştinească (d’aia cu copyright de ortodox pe ea), dar să nu ne amestecăm drumurile cu ei. Dacă vine vorba să păstrăm tradiţia, Sfântul Sinod va lua decizia corectă, şi îl va caterisi pe Î.P.S. nostru. “Ceilalţi” sunt doar lupi în blană de oaie, trebuie să fie pentru vipere, să le cuvântăm de două ori şi să îi ignorăm. O eventuală colaborare, ar fi decupată din alt film.
Dar suntem în 2008, mileniul III. Era creştină a rezistat cu brio, reuşind prin diverse metamorfoze şi concesii făcute lumii moderne, să supravieţuiască. Creştinul nu acceptă homosexualitatea. Creştinul nu acceptă pocăiţii. Creştinul nu acceptă concubinajul sau libertinajul sexual. Creştinul are o dimensiune mistică a existenţei -asta dacă nu este un simplu îndoctrinat ..
Diversele biserici mai mult sau mai puţin păstrătoare de tradiţie, au întâmpinat noile vremuri cu doctrine noi. Ei adaptează textul biblic, îl interpretează, îi descoperă noi valenţe, care coincid ciudat cu noile valori adoptate de societatea modernă. Biserica ortodoxă se agaţă cu dinţii de Sfânta Tradiţie, de valorile moştenite din strămoşi. Şi ce e rău în asta? O religie, prin însăşi dimensiunea ei sacră, nu are dreptul să îşi schimbe doctrina! Scopul celui religios este să urmeze poruncile zeului, cât mai fidel cu putinţă.
Importă mai puţin numele celui ce a sfidat acum tradiţia, şi a deschis calea spre ecumenism în ortodoxie. La fel cum nu importă numele Papei care a dat mâna cu reprezentanţii altor culte. Se apropie momentul cheie, momentul în care cuţitul ajunge la os, momentul în care lumea şi biserica îşi separă drumurile. O vor face? Doctrina cere ca preotul slujitor, împreună cu toţi ierarhii, să fie martiri dacă trebuie. Exemplul sfinţilor le este la îndemână. Dacă societatea deviază, ei trebuie să îşi păstreze neîntinate standardele (despre calitatea din interiorul bisericii, în alt episod).
O vor face? Vor avea curajul de a spune PE BUNE că nu doresc colaborare? Că, din punct de vedere ortodox, ecumenismul SUGE? Că mai bine sunt marginalizaţi, decât să îşi îndoaie spinarea? Vor ridica vocea spre a se auzi, contra homosexualilor şi curvelor? Contra paradelor şi prostituţiei legalizate? Contra exemplelor vestice sau nordice, de depravare? Vor reuşi să reziste acuzelor că mai avem de învăţat de la societăţile alea, şi că tradiţia trebuie adaptată?
Cu un popor majoritar ortodox, cu turma care contribuie la averea bisericii, încă pot tăcea, cu o tăcere laşă, cu un mârâit de NU dar cu o aplecare de cap când e nevoie de DA. Încă au biserici, încă au enoriaşi, încă mai au Catedrala Mântuirii Neamului în proiect; încă statul îi protejează.
Domnilor prelaţi, mingea vă aparţine. Sfinţii martiri din cer şi homosexualii de pe pământ, vă privesc. Cronicarii, aşteaptă să scrie istorie. Cuvântaţi!