Stau şi cujet, aflu lucruri noi ce le născoceşte chestiunea pătrată dintre urechi, şi le împărtăşesc acilea. Iată, deci, lately m-a trăznit că oamenii pot fi catalogaţi şi după trăirile lor.
Există regi şi conducători, care nu pot înţelege poporul, nu se pot pune în locul celor conduşi. De ce? Există oameni de la periferii, care au ocazia să se căpătuiască, dar rămân tot neînsemnaţi în micimea lor. Câteodată am impresia că lacrimile unei ţaţe de sat, sunt false. Că nici ura nu o avem profundă, ci doar de faţadă, pentru că am apucat să intrăm în poza aia. Că iubim superficial, că nu respingem îndeajuns, că nu ne îmbrăţişăm prietenii destul de des.
Toate astea ţin de profunzimea spirituală a omului. Să considerăm punctul 0 (alpha), acela în care nu ai trăiri sau atitudini emoţionale, nu eşti prea conştient de lumea din jur .. ci eşti doar neutru. Trăirile pozitive te duc în sus pe scală, cele negative în jos. Ei bine, un om mediocru va avea o plajă mică a valorilor ce se îndepărtează de 0. Va iubi puţin, va urî oarecum, nu va înţelege chestiile prea complicate pentru el. Un rege “de meserie”, scos din contextul curţii lui, este ca un pui golaş : nu poate înţelege un alt mod de viaţă, şi nu i se poate adapta. La fel, trebuie să te numeşti Cioran pentru a atinge profunzimile dezgustului, patima nedomolită a urii, sau pur şi simplu pofta să termini lumea.
Poporul nostru nu are altă problemă, decât că trăirile din sânul lui sunt mediocre. Cultural vorbind, raza noastră de acţiune este limitată. Nu am văzut până acum decât foarte puţini oameni care să jongleze cu personajele interpretate, care să poată să “walk with kings, not lose your common touch” , dar în acelaşi timp pot să “talk with crowds and not lose their virtue” …
Oare cum poţi să-ţi lărgeşti capacitatea spirituală?