Aflu fără absolut nicio urmă de surpriză, că programul TV din noaptea dintre ani, a fost un rahat cu apă rece. Să serveşti oamenilor manele, e trist. Nu neaşteptat, de altfel televiziunile au început să invite ţigani în emisiune de multă vreme; dar neaşteptat de trist. Umorişti mai avem?
Nu ştiu exact momentul când televiziunile noastre au început să plătească spectatorii să aplaude şi să râdă. Însă şi-au furat singure căciula.. Dacă un public plătitor de bilet este cel mai sigur barometru legat de prestanţa emisiunii, în schimb unul plătit e ca şi mort. Pentru a-ţi estima prestanţa, trebuie să ajungi la statistici şi la estimări. Iar astea, Dumnezeu cu mila – sunt la fel de precise ca milisecundele de pe un cadran solar.
Iar cauza fundamentală, pe care o ignoră toţi, aruncând în lături privirea, este că servesc conţinut SUBSTANDARD. Exact. Expresia “cartof de canapea” mă ducea cu gândul la un om care priveşte la TV pentru că are ce viziona, şi nu se poate desprinde de el. Între timp am înţeles. Cartoful de canapea este ţintuit acolo prin emisiuni proaste, din ce în ce mai proaste, dar care îi asigură doza zilnică. Infuzie de sentimente în ştiri. Infuzie de dramă cu plăcerea dăruirii, la Suprize Surprize. Infuzie de caritate şi artă-wannabe, la Dansez pentru tine. Mixtură de bârfe şi informaţii irelevante, în comentariul meciurilor de fotbal. Sex, mult sex, multă plăcere carnală, în reclame şi în ţâţele şi bucile goale din multe emisiuni. Confesiuni intime în direct.
Omul nou, promovat de televiziunile autohtone, este un animal trist. Îşi trage seva din emoţiile scăpate pe lângă emisiuni, primeşte doza de sentimente şi şi-o cheltuie cu aplomb înjurând politicienii sau trăind alături de victimele cine-ştie-cărei catastrofe. Dan Diaconescu e un corb, dar un corb al dracului de inteligent: se hrăneşte din leşul putrezit al unei subculturi urbane a României, scormoneşte în rahatul din conştiinţele umane, serveşte cald şi în direct frică, bârfă, curiozitate, infantilisme, teribilisme şi fantome, într-un carusel fantastic al prostiei. El doar culege pietricelele din marele bolovan numit cândva TELEVIZIUNE. Faptul că face bine ceea ce face, o spun statisticile de popularitate, care plasau OTV în top 3. Trist? Nu. România.
Este secolul vitezei şi oamenii au nevoie de fericire instant. Au nevoie de supradoză. Iar televiziunile, prin pastilele lor diluate ca o poşircă, joacă pe o carte foarte periculoasă: fie îşi înlănţuie privitorul, alăturând un nou cartof de canapea turmei, fie îl vor elibera. Pentru că avem cu toţii limita noastră inferioară. Acolo unde prostia DOARE, moment în care chiar şi manelarul shukar zice că n-a mai văzut asemenea imbecilităţi televizate. Precum partidele politice, care prin scandalurile neîntrerupte şi-au pierdut alegătorii, la fel o vor face şi televiziunile.
Mai este un lucru: oamenii plictisiţi de televiziune ajung pe net. Şi, futu-i, îs al dracului de mulţi şi de ţanţoşi din spatele anonim al monitoarelor… Internauţii anului 2009 mulţumesc pe această cale televiziunilor anilor trecuţi. Şi le urează un lucru: MURIŢI, BĂ!