De ce iubesc RDS.

Povestea interneţilor mei este relativ scurtă şi lipsită de peripeţii.

Prima dată am ieşit pe net la Palatul Copiilor, căutam poze sexy, stăteam pe chat şi Kazaa, chestii d-astea de kinderi. Culmea, nu mi-a plăcut şi n-am insistat cu mIRC. Apoi am schimbat o placă de reţea cu un modem, l-am băgat în comp şi am intrat pe net folosind firul de la telefonul Romtelecom. Urmarea evidentă au fost facturi d-alea de plătit cu basculanta, chiar dacă am învăţat să folosesc cartele preplătite (parcă era 250k o cartelă pentru 50 de ore?). Asta pe lângă banii daţi absolut degeaba pe abonamentul de telefonie fixă.

Nu se mai putea, aşa că am cerut sus şi tare să schimbăm providerul. Cu chiu şi cu mare vai s-a întâmplat asta, mentalitatea veche prevala ( “cum să renunţ la Romtel? Cine-s RDS în fond?” ). Mai ales că apăream datornici la foştii Hi-Fi. În fine, am primit conexiunea CableLink, cu o viteză de 60Kbs, şi telefonul gratuit, chiar dacă pe atunci era musai să ai şi abonament la cablul TV. Pe vremea aia UPC avea tarife cam de 3 ori mai mari, iar providerii de cartier erau pur şi simplu inacceptabili.

De ce-i laud? Pentru că a fost singura ofertă corectă, mereu. Singurii care au înţeles capitalismul în esenţa lui: preţuri mici ca să atragi clienţii în masă, nu jupuirea pielii de pe ăia existenţi. Nu şi-au făcut reclamă intensivă, mult mai mult chestiune de mouth-to-mouth, iar ofertele noi le-am aflat de pe Softpedia sau dintr-un colţ uitat al site-ului .. dacă îţi aminteau să facă update.

Am primit, în acelaşi abonament, mai târziu, FiberLink. Viteză nesimţită pentru vremurile lor, de altfel conexiunea asta e în topul european. Telefonia tot gratuită a rămas, minutele în reţea au devenit gratuite, am primit telefon mobil…  Comparat cu preţurile oricărui alt operator, RDS i-a bătut şi îi bate la fundul gol. Ultima hachiţă, cu un upgrade al abonamentului de internet, am primit modem 3G în custodie. Practic, pot considera diferenţa de 10 lei per lună ca fiind abonamentul mobil?

Probleme .. am avut câteva. Căderile de internet nu au durat mai mult de 48 de ore. Şi au fost rezolvate prompt. Fluctuaţiile de viteză nu le au doar ei, şi sunt acceptabile – în general s-au asociat cu lucrările la reţea, şi s-au tradus într-o stabilitate mai mare apoi. Telefonia a avut într-adevăr bube, încă mai are – dar pentru comunicarea de voce am folosit Orange. Probabil voi renunţa la operatorul portocaliu în ziua 3 când îmi expiră contractul, şi voi trece la telefonia 3G oferită de RDS.

No, cum să nu iubeşti cea mai vestică companie a ţării? Ştiu, cunosc şi am habar despre tonele de plângeri generate de tonele de utilizatori nemulţumiţi. Ei bine, eu sunt unul d-ăla mulţumit. Probleme .. ?

Lipsă de idei.
Zile negre pentru interneţi.

Comments 5

  • interesant.. in canada, preturile sunt de vreo 3 ori mai mici pentru o viteza (si calitate) de 10 ori mai mica..

  • Adevarat, dar au si momente de prostie si nesimtire crasa. Prietenului meu i-au taiat internetul, pe motiv ca l-au taiat in tot cartierul (locuieste in Iasi). A tb sa insiste de ft multe ori pana sa se prinda RDS ca el avusese abonament, inca unul de 120 RON, platiti la zi, si ca nu vroia sa incheie primul contract. Din aceste motive am avut o factura astronomica la telefon. Inca asteapta USB-ul, care, ce-i drept, il va costa doar 10 RON.

  • Nu am reușit să ”aflu pe propria piele” cum e netul la ei, dar sunt convinsă că e bun – după cum mulți afirmă.
    Problema e, cel puțin pe Iași, că nu au personal suficient pentru onorarea cererilor. Altfel nu-mi explic de ce durează mai bine de o lună (deși o lună maxim e stipulat în contract) să vină să instaleze.
    Păcat, cu promptitudine (și la instalări și la eventualele probleme când/dacă apar) ar fi o firmă într-adevăr de apreciat, adăugând ce-ai scris tu.

  • prefer sa astept o luna sa ma conecteze la RDS, decat sa astept o luna la UPC sa fiu deconectat si sa mai platesc pe deaspura. RDS este la momentul actual, in opinia mea, cea mai serioasa firma ce furnizeaza servicii de internet si dupa cum bate vantul s-ar zice ca UPC cu Romtelecom se duc tare la fund daca nu-si schimba planul de bataie.

  • mda …