Din weekend.

Noa, pe scurt:

Vineri noapte am lucrat, chiar mai mult ca de obicei; prin urmare sâmbătă am dormit voiniceşte până la ceasurile 15 sau pe-acolo, am mai frecat oleacă duda prin casă, apoi am purces la Domul Catolic, unde se zgântau Anotimpurile de Vivaldi, plus un concert pentru flaut al aceluiaşi tip. Boring. Cu ocazia asta m-am convins că nu am de gând să mai ascult muzică clasică în afara camerei mele sau a căştilor, în niciun caz să stau două ceasuri în fund pentru aşa ceva.

Partea bună a fost c-am întâlnit pe cineva care mi-a zis despre Cargo şi cum că ei se produc de la 22:00 la Festivalul Vinului. Presa timişoreană, în frunte cu Agenda, nu binevoiseră să publice ora sau ziua când cântă, ci doar o listă cu artiştii; să le trăiască. Bon, am ajuns pe la stadion cu f’o 20j de minute înainte de concert, aşa că am avut timp să iau un vin fiert şi să ascult prostia numită muzică, a celor de la Blue Station. Serios, ei încearcă, dar tipa de la voce e absolut jenibilă şi ca accent şi ca posibilităţi, şi nici măcar nu se dezbracă pe scenă. Chestie subliniată agresiv şi urgent de public, care după fiecare piesă a scandat “Cargo!”.

În fine, au urcat pe scenă Igrişan et co., şi-au tras un show de zile mari. Timişoarei îi era dor de Cargo, şi lor să cânte cu spor. Au început cu Ziua Vrăjitoarelor şi au terminat bisul cu Erata.

Ziua de duminică a fost ceva mai molcomă aşa, nimic notabil până pe la 8, când am binevoit să onorez festivalul vinului din nou. Strategic la 8, pentru că i-am ratat pe boşorogii de la Bega Blues Band (ultima oară când am încercat să-i ascult, am adormit) – şi am intrat direct în pâine cu Blazzaj. Foarte faini ca show-openeri, de altfel, dacă Tavi şi-ar lucra vocea oleacă, ar fi ideal. Au urmat pe scenă Bărar Blues, chiar dacă ce au băgat acolo n-a fost deloc bluesy :D Rock pur, chiar dacă făcut din coveruri, au început cu Cocaine şi-au terminat cu Knocking on heaven’s doors. Last bun not least, au urcat pe scenă Pacifica, cu Vlady Cnejevici la clape, şi la voce Ioan Gyuri Pascu. Nu prea-l ştiam pe Pascu în afara Divertisului, aşa că eram reticent. Ei bine, a ieşit un melanj absolut delicios, cu un stil retro-rock-pop absolut genial, în aceeaşi clasă cu Pasărea Colibri; practic, interludiul lui Pascu, cu nişte melodii populare, a aruncat publicul în aer. Au terminat, a rămas Pacifica pe scenă şi la voce a venit nimeni altul decât Leo Iorga, din Compact. Iureş :D

Şi cam atât, obosiţi si satisfăcuţi, ne-am târât spre case, pentru că urmează o altă zi de luni, cu facultate, job, alergătură, şi alte tâmpenii între ele.